twitter
rss


Dani si Mircea au devenit nu doar cei mai buni prieteni din lume - cu toate bataile dintre ei - dar si parteneri in construirea de povesti. Isi dau replici, idei, se contrazic, joaca roluri, se agita, se cearta, se impaca si asta in fiecare zi. Fascinant pentru noi este ca Dani preia de multe ori conducerea, ca narator principal, si daca treci de sasaiala lui este incredibil ce povesti complicate si lungi ajunge sa faca. Sigur, dupa ani de terapie, dar oricum rezultatul este incredibil. Iar Mircea ori il secondeaza, ori destul de des incepe chiar el o poveste.


Ieri i-am auzit cum faceau impreuna doua noi povesti. Cu oua.

Povestea oualor muscatoare

Au fost odata niste oua care locuiau intr-o casa de galbenus. Cu acoperis de galbenus. Si ouale s-au enervat si cand a venit un ou mare, ouale mici vroiau sa se umple si ele mai mult cu galbenus si sa fie mari. Si unul s-a spart si altul l-a mancat.
Si s-a facut tot mai mare, si puiul de ou a inceput sa planga pentru ca el era mic. Si s-a terminat ca au fugit toti din oras. Ne pare rau ca nu e mai lunga, precizeaza Dani, cand Mircea este dezamagit de final.

Si cum Mircea mai vrea o poveste cu oua, Dani continua printre hohote de ras:

Ouale nazdravane

Intr-o buna zi ouale au vazut un nor de galbenus, apoi au obtinut aripi de galbenus. L-au spart pe un ou mare si din el au obtinut aripi de galbenus. Iar Dani precizeaza, ca sa nu existe dubii: asta nu se poate intampla si in realitate.

Si in fiecare zi alte si alte povesti.

O lunga pauza de blog, interval in care s-au intamplat mai multe. Am mers la tara si la mare, am repetat zilnic cu Dani si l-am pregatit pentru scoala, mai ales partea de scriere si aritmetica, am lucrat pe cat posibil pentru a recupera din decalajele inca existente. Acum mai avem doar un pic si mergem la scoala, unde sper sa se descurce. A renuntat aproape total la topait si fluturat din maini, cel putin in prezenta celorlalti; se vede cand vrea sa topaie sau sa dea din maini, dar se controleaza singur sau atentionat. E un progres.


Si de curand si-a pierdut si primul dintisor de lapte. I se tot clatina un dinte de jos de cateva saptamani, si daca noi ne temeam sa nu se sperie, el abia astepta sa vina Zana Maseluta. Cum a vazut in desene trebuie sa-i lase bani sub perna. Am tot incercat sa ii scoatem dintisorul, si chiar daca ne lasa sa tragem de el, parea cu radacini de otel.

Pana acum cateva zile, cand la o vizita facuta vecinilor nostri turci tanti Vichi, bunica lui Selin, a reusit sa-i scoata lui Dani dintisorul. Cum a facut, nu stiu, pentru ca nu eram acolo. Dar Dani era foarte mandru si arata tuturor locul gol din gingie, unde deja creste un dintisor nou.

Sau, cum spune Dani, "Nu m-a durut deloc, pentru ca tanti Vichi are o tehnica speciala". Chiar se pare ca nu l-a durat, si nu i-a fost deloc, dar deloc, frica. Avem un baietel stirb, care se pregateste de clasa I.

Si caruia Zana Maseluta i-a adus in urmatoarea noapte un banut de 5 lei din 1881, cu regele Carol pe el, cel mai mare din mica noastra colectie. A fost teribil de incantat si l-am auzit cand i-l prezenta lui Mircea - Vezi, Mircea, zana mi-a adus un banut. Asta este primul rege al Romaniei, intelegi?

Copiii au redescoperit plastilina. Ies in curte, la masuta din gradina, isi aranjeaza toate borcanele, cutitasele, formele si accesoriile, isi aleg o culoare sau mai multe si incep sa modeleze. In general forme, taietei, colacele si tuburi, prezentate sub diverse nume. Mircea si-a facut recent si un magazin de taietei de mai multe culori, pe care ii taie cu minutiozitate. Au si matrite din plastic cu forme de motocicleta, avion, trenuri, mai multe modele din Thomas, casute. Uneori li se alatura si tata, modeleaza si discuta.

Azi, cand modelau cu foc si tata facea o escadrila de avioane, au inceput sa discute despre... neveste.

Dani: Nevestele sunt infricosatoare. Mie mi-e frica de ele.
Tata: Dar cand sunt infricosatoare?
Mircea: Cand le superi.
Dani: Nu sunt tot timpul, doar cand le superi. Si atunci se fac infricosatoare.
Mircea: Sunt infricosatoare tot timpul cand sunt nervoase. Tot timpul.
Dani: Nu, doar cand le superi. Altfel sunt gagici frumoase.
Tata: Si ce patesti cand le superi?
Dani: (vorbind repede si cu gesturi largi): Atunci te prind, si te bat, si te inchid intr-o inchisoare, si nu te mai lasa sa iesi de acolo deloc. Esti pedepsit. Si nu mai iesi niciodata.

Sper ca nu tata le-a prezentat o asemenea versiune despre neveste. Sper. Pentru binele lui.

De cand cu temperaturile tropicale, baietii au redescoperit placerea de a se juca seara, in curte, cu apa. Isi iau singuri apa in galetusele de plastic de la cismea, isi aranjeaza barcutele, pestisorii si restul jucarioarelor si incep aventurile. Povesti, jocuri cu niveluri (influenta calculatorului), intreceri. Se uda pana la urma din cap pana in picioare, dar pe asa o caldura e numai bine.
Cum vroiau sa se si stropeasca, le-am luat si pistoale mari cu apa, si zilnic ajungem sa ne facem fleasca. Ceea ce e mai mult decat distractiv.

Numai ca Dani, care a pus monopol pe cismea, si-a facut din doua galetuse si cateva forme de nisip un "magazin de apa gratis". Daca vrei apa, nu mai ai voie sa umbli la robinet, trebuie sa iei de la el. Influentat de reclame, isi prezinta mereu "produsul" - este apa proaspata, Mircea. E gratis, Mircea.

Mai nou ii spune lui Mircea si Gabriel, asa ca mai devreme, dupa ce si-a amenajat magazinul, a incercat sa il convinga.

Dani: Mircea, vino sa iei apa gratis de la mine.
Mircea: Nu, multumesc, iau de la robinet.
Dani: Mircea, ia apa gratis de la magazinul meu. Este gratis.
Mircea: Nu vreau, imi iau singur.
Dani: Mircea Gabriel, accepta-mi oferta!

Pana la urma tot nu a acceptat-o. Nu suntem siguri daca mai are voie sa intre in magazinul de apa gratis. Pe noi ne-a primit, si am primit si apa dorita.

Guest post by Tata

In fiecare vineri Dani merge cu mine la psihologoped, un drum destul de lung, dar cu care s-a obisnuit si care ne da sansa sa ne distram impreuna. Tocmai ca sa nu intervina plictiseala, mai ales ca e baiat mare deja, de cele mai multe ori schimbam traseul pe care mergem. Astazi, in caldura si aglomeratie, am ajuns pana la Universitate. Unde am asteptat. Si am asteptat. Si tot asa. Troleibuzul magic refuza sa vina.

Cum Dani deja nu mai avea rabdare, si mai aveam cam 20 de minute pana la ora programarii, am luat-o pe jos spre Foisorul de Foc, taind prin paienjenisul de stradute din stanga Pietei Rosetti. L-am convins simplu - Dani, vrei sa pornim intr-o aventura, ca Scooby Doo?

A fost foarte incantat sa schimbe drumul si a rezistat eroic. Pe stradutele cu nume romantice si case vechi am incercat sa-l pacalesc: Dani, ne-am pierdut, n-o sa mai iesim niciodata de aici. N-o s-o mai vedem pe mami, nici pe buni, nici pe Mircea. Dupa cateva momente mi-a retezat-o: Nu te mai smiorcai atat!

Pentru ca ulterior sa intre in joc si sa strige, mimand panica: Tata, ne-am pierdut pe strazile astea. O sa ramanem aici 100 de ani, fara apa, fara mancare! Si intr-un crescendo tragic: O sa murim aici! Nuuuuu!

Dupa sedinta de terapie, ca mai de fiecare data, i-am spus: Shall we retire? Niciodata pana azi nu mi-a raspuns, desi ii explicasem ce inseamna. Azi, dupa cateva secunde de gandire, a spus clar si tare: Yes. Primul nostru schimb de replici in engleza..

Acasa, desi era obosit, a inceput sa-i povesteasca lui Mircea ca a fost in aventura, ca Scooby Doo. Intelegi, Mircea, ca Scooby Doo. Si chiar inainte sa ajungem, mi-a cerut ca in fiecare vineri sa facem o aventura tip Scooby Doo. Prevad ca vineri va fi o zi chiar mai obositoare decat pana acum.

Cu un pic de avans, baietii au primit la gradinita cadourile pentru 1 iunie, de la Primaria sectorului 5. Ca in fiecare an - dulciuri, un suc si o jucarie, de aceasta data cate un urs de plus, mare si pufos. Nu mai aveau rabdare pana acasa, si pe drum, alternativ, tot se uitau in sacose sa ii vada mai bine.


Dani a primit un urs cafeniu deschis, mare, frumos, pe care l-a pupat imediat ce l-a scos din sacosa. La Mircea s-a nimerit un urs-fetita, cu inimioare mari si roz, asa ca tata a avut misiunea de a-l convinge ca e prima lui jucarie fetita, si e frumos tocmai pentru ca e deosebit. Acum Mircea e foarte mandru si taraste ursul fetita peste tot.

Dupa ce au strans toti ursii, Dani s-a dus la Buni foarte serios si i-a explicat:

- Am primit un urs baiat si un urs fetita. Sunt noi, absolut noi. Si azi e ziua cand cei doi se casatoresc, baiatul urs si fetita urs.

Acum sunt refugiati in dormitor si organizeaza, alaturi de multe alte jucarii de plus, ceremonia pentru cei doi ursi. Daca nu intervine ceva important, gen un nou serial ca Banane in pijamale, e posibil sa fim martorii primei casatorii intre ursuleti din casa noastra.

PS: Breaking news! Nunta s-a anulat, dupa ce Mircea, la o privire mai atenta, a constatat ca ursuletul lui fetita este de fapt un iepuras fetita, cu urechi mari. Asa ca nu mai avem nunta intre animale, acum se joaca altfel.


Astazi, in timp ce vedea primele minute din Tarzan, un Disney pe care pana acum il ratase, Dani ii explica lui tata:


- Daca m-ar invita o maimuta in casa ei sa mananc banane, as intra cu placere. As manca banane impreuna cu maimutele si am fi toti fericiti.

Mai tarziu, l-am auzit cum il incuraja pe erou:

- Tarzan, lupta! (influenta deja celebrului Bakugan, lupta!). I-a placut mult. Mircea l-a vazut pe fragmente, pentru ca nu se indura sa renunte la ora lui de calculator.

Se mai fac inscrieri la grupul de suport pentru parinti, organizat de Asociatia Invingem autismul.

Vineri, de la ora 18:00, la sediul Asociației Invingem autismul din Șoseaua Ștefan cel Mare nr. 1-3, blocul Perla, sunt asteptati părinții speciali, la o nouă serie de ședințe ale grupului de suport „Alături de tine”, coordonate de psiholog Camelia Howard.

Prin aceste ședințe se doreste crearea unui spațiu securizant și relaxant în care părinții să-și poată exprima îngrijorările legate de situația copilului diagnosticat cu o tulburare din spectrul autist, să-și împărtășească experiența personală cu copilul, să-și poată exprima deschis și fără a fi judecați propriile emoții, să identifice noi strategii de gestionare a emoțiilor în situațiile conflictuale din familie și din afara ei, să se poata detensiona, să găsească noi modalități pentru eficientizarea relațiilor dintre frați și să se redefinească în situația actuală de viață și să intre într-un contact mai autentic cu ei înșiși.

Pentru înscrieri, vă rugăm să trimiteți un e-mail la adresa: oana.varlan@invingemautismul.ro

Cum vremea a fost ieri ploioasa si baietii s-au plictisit de jocurile lor, tata s-a gandit sa le faca o surpriza si a scos Colonistii din Catan, versiunea in limba romana, plus extensia cu barbari. Lui tati ii plac mult boardgame-urile, noua lui manie, mie deloc, desi tot incearca sa ma convinga sa joc si eu. Fara succes.


Baietii in schimb il urmaresc mereu cu atentie cand se joaca - acum e faza Arkham Horror si restul. Si vor si ei.

Asa ca le-a asamblat harta din Catan - pentru cine nu stie, facuta din hexagoane - a pus orasele, drumurile, a impartit soldatii. Deziluzie. Dupa doua ture amandoi erau complet plictisiti si se uitau la televizor. Asa ca tata, in disperare de cauza, le-a inventat un soi de Catan pentru copii.

A impartit soldatii pe culori, le-a dat cazemate si drumuri, si i-a indemnat sa-si faca ei propriul joc. Imediat li s-au luminat ochii. L-au dat pe tata afara. Cand am venit eu se jucau impreuna, doua capsoare blonde cu ochii pe soldateii de plastic. Cred ca va mai trece mult timp pana sa joace Catan cu adevarat, dar versiunea pentru copii se pare ca le-a placut.

Sau, cum am aflat ca s-a pronuntat Dani.

Tata, pana acum credeam ca esti un tata rau. Dar acum imi dau seama ca esti un tatic grozav de extraordinar.


Cum am fost recent nasii unei fetite (eveniment la care baietii au participat ca spectatori, si au fost nesperat de cuminti) tata a avut sarcina de a le explica, pe cat posibil, ce e un botez. Le-a povestit ca un copil mic trebuie botezat, ca e o slujba la biserica, etc.


Mircea: Da de ce?
Tata: Pentru ca asa trebuie, asta este traditia, etc.
Mircea: De ce?
Dani: Si ce face?
Tata: Mergem la biserica, voi stati cuminti, se face o slujba speciala si pe urma o scufunda in apa de trei ori.
Mircea: De ce?
Dani: Aha (destul de indecis). Si o baga in cada?
Tata: Nu, e un vas special, se numeste cristelnita.
Mircea: De ce?
Tata: Pentru ca asa se face botezul, baga copilul in cristelnita.
Mircea: Ca s-o faca mai frumoasa?

Cortina.

De cand Dani a inceput sa se considere razboinic - nici acum nu stim de unde a invatat cuvantul - luptele sale in pat cu tata, uneori si cu aportul lui Mircea, au devenit adevarate intreceri in arena. Influentat si de jocurile pe calculator, Dani le explica celor doi ca au un numar de vieti, un numar de puteri, etc. Cea mai importanta putere este norocul, si daca iti ia adversarul tot norocul, atunci ai pierdut. De tot.

E adevarat ca uneori pe Dani il ia valul si in loc de joaca ajunge sa loveasca foarte puternic, dar isi da seama cand este atentionat si se opreste. Plus ca ii place, ii consuma energia rostogolindu-se cu tata si Mircea prin pat, chiar e una dintre distractiile sale preferate. Mai ales de cand face inot, de doua ori pe saptamana, parca are si mai multa forta si pofta de joaca.

Azi am asistat la un meci de gen. Dani l-a anuntat pe tata: te provoc, pampalaule, sa ne luptam! Si odata ajuns in pat - Acum vei lupta cu un adevarat razboinic! Si cand au inceput sa se lupte, la un moment dat tata l-a prins si l-a legat fedeles cu un cearsaf. Prins in cocon, Dani striga: Nuuuu! Asa ceva nu se poate intampla unui adevarat razboinic, nuuuu! Iar cand tata a cedat si l-a dezlegat, Dani i-a spus: nu, sa nu faci asta, un adevarat razboinic nu-si ajuta niciodata adversarul. Se lupta zi si noapte, dimineata si seara, tot timpul. Dar nu-si ajuta adversarul, ci il distruge.

Fireste, la final Dani a castigat si i-a declarat invinsului: Asa iti trebuie. Sa nu te mai pui cu marele razboinic Dani.

1. Din motive obscure, postul Boomerang, mai nou preferatul lor, este in limba maghiara. Dupa cateva momente, Mircea vine alergand din toate puterile si striga : Tata, tata, televizorul e in jarmena! Cartoonito e in jarmena! Dupa ce se repara totul (cineva, nu spun cine, se jucase cu telecomanda si schimbase limba standard) Mircea declara: televizorul asta e nebun. Televizorul a innebunit, dar acum e bine.


2. Tata il mai necajeste pe Dani spunandu-i ca plange ca o fetita. Si e adevarat ca, desi neindicat din atat de multe motive, e un procedeu care il face sa fie mai putin plangacios. Ultima oara, cand tata il tachina, Dani a explodat: Nu sunt fetita! Iesi afara din casa asta! Si cand au inceput sa se lupte tot Dani l-a anuntat: Nu lupt ca o fetita! Eu (pauza de efect) lupt ca un razboinic.

3. Mai nou celor doi baieti le place sa se joace in curte, mai ales ca vremea este foarte buna. Se duc in gradina, cara o gramada de jucarii, isi fac jocurile si povestile lor. Dani incearca sa fie seful, si adesea se duce la fereastra biroului unde sta tata, si striga imperativ: Tata! Mircea nu vrea sa ma asculte. Nu respecta regulile!

Si se intoarce satisfacut la Mircea. Eu sunt mai mare, tu trebuie sa asculti regulile mele. Ai inteles?

1. Cum dupa sarbatori cei doi au avut o mare surpriza, primind de la profesoara lor de inot doi iepurasi mari de ciocolata alba - la care Dani a salivat direct - au fost foarte ocupati sa ii devoreze. Mircea s-a plictisit repede si a revenit la Kinder, iar Dani isi asteapta nerabdator fiecare portie de iepuras. Intr-o zi, cand ne pregateam sa plecam la o evaluare, i-am dat o bucata consistenta de iepure. O ia, se linge teatral pe buze, si imi declara: mama, acum ma ospatez.

Interesant e ca de cand urmareste Scooby Doo, Pantera Roz si alte desene cu multe dialoguri a inceput sa imi demonstreze achizitii si inovatii de limbaj mereu surprinzatoare. Sunt utile si desenele la ceva.

2. Mircea, acum cateva zile, dornic sa scape de tata din biblioteca. Vine pisicindu-se si ii spune: poti sa-mi faci un serviciu? Sigur, pui, ce ai nevoie?
Cu gesturi de magician si aproape strigand: Dispari de aici!
Abia a doua zi ne-am dat seama ca furase replica dintr-un episod Tom si Jerry.

3. Tot Mircea, de cand are pat de baiat mare (i-am extins patutul Ikea) este foarte preocupat de cum doarme fiecare. Si a ajuns la concluzia ca tata, care mai atipeste in patul lui Dani, doarme ca un vultur. Adica doarme singur si peste tot. Tata doarme ca un vultur, intelegi?


Normal, asa cum se intampla de fiecare data cand petrec prea mult timp impreuna, Dani si Mircea au ajuns iar sa nu se mai suporte. Se cearta din orice, se incaiera ca doua pisici (sau doi motani), se parasc la fiecare cinci minute. Un fel de cabin fever pentru copii.


Exasperat ca Mircea nu vrea sa ii respecte regulile, Dani a declarat azi ca vrea sa il uite. Asa ca o sa faca o inventie pe tabla lui - tabla magnetica, pe care s-a apucat imediat sa deseneze o schema haotica din patrate si linii - cu care sa il uite. Adica sa ii stearga toate-toate amintirile cu Mircea. Si n-o sa mai stiu ca esti fratele meu, ha ha!

A migalit vreo cinci minute, apoi a anuntat triumfator: Mircea, gata, te-am uitat! Nu mai esti fratele meu. Si cand statea pe canapea, iar Mircea se plimba prin fata televizorului, dupa obiceiul sau, Dani a inceput sa strige la el:

Nu vad de tine, strainule! Cine esti? Nu stiu cine esti, Mircea, tu nu mai esti fratele meu. Esti doar un strain! Ha ha ha !

Iar cand pe tata l-a bufnit rasul, Dani s-a intors spre el si l-a anuntat:

Acum o sa fac o inventie si o sa te uit si pe tine.

Acum asteptam.

Azi am fost in vizita la prietenii nostri turci, si Dani a primit cadou de Iepuras 100 de lei. De fapt era un cadou pentru el si Mircea, dar Dani nu a mai ezitat si a anuntat ca sunt banii lui si numai ai lui. Lasa, daca vi-i las voua, voi o sa-i cheltuiti pentru voi, mereu faceti asa! Si cum Mircea a fost destul de indiferent, Dani a pus bancnota in cosul bicicletei si a inceput sa dea ture prin cimitir, anuntand la fiecare intoarcere ca sunt numai si numai ai lui, ha, ha, ha. Tata l-a invatat un asa-zis ras de vrajitoare, pe care Dani il foloseste cand vrea sa accentueze vreo declaratie.

Abia la intoarcerea acasa, dupa ce imi daduse mie banii, a inceput sa-i ceara inapoi cu vehementa. I-am dat o bancnota de 10 lei, a bagat-o in pusculita, dupa ce ne-a anuntat pe toti ca astia sunt banii lui si numai ai lui, si o sa-i pastreze pana cand o sa fie mare. Tata, care nu fusese cu noi, l-a antrenat intr-un mic dialog, foarte amuzat. Asta dupa ce Dani i-a povestit, pe larg si cu o frumoasa gestica, tot ce se intamplase notabil la turci (o cearta cu Mircea, plimbarea cu bicicleta, cum mai arata cimitirul).

Tata: Am inteles ca ai primit niste bani azi.
Dani: Da (cu gesturi ample si categorice) am primit, sunt banii mei si doar ai mei. Nu ti-i dau.
Tata: Nu sa mi-i dai, dar ma gandeam sa ma imprumuti si pe mine sa-mi iau tutun.
Dani: Nu-ti dau banii mei.
Tata: Nu sa mi-i dai, doar sa ma imprumuti asa, intre prieteni. Ti-i dau inapoi cand pot.
Dani: Nu-ti dau banii mei. Sunt banii mei si ii pastrez pana cand o sa fiu mare. Daca vrei bani, fa-ti rost singur de banii tai. Eu nu-ti dau.
Tata: Pai si ce vrei sa faci cu ei?
Dani: Nu vreau sa va spun. E secret. Ii tin pana o sa fiu mare.

Atunci am intervenit si eu.

Eu: Si ce vrei sa-ti iei cu ei atunci, mami? Eu daca as primi bani mi-ar placea sa va iau cu ei jucarii.
Dani: Sunt multe lucruri de luat.
Eu: Si ai vrea jucarii?
Dani: Da, dar sunt si altele.
Eu: Si ce vrei sa iei cu banii cand o sa fii mare?

S-a gandit ceva, apoi mi-a raspuns.

Dani: Cand o sa fiu mare, o sa gasesc o casa parasita si o sa ma mut singur acolo. Sa stau linistit si sa nu ma mai deranjeze nimeni. Nici Mircea, nici nimeni.
Tata: Si pe mine o sa ma primesti sa stau cu tine?
Dani: (dupa un moment de gandire) Tu ai casa ta. Dar daca o sa fie o casa mare o sa te primesc si pe tine intr-o camera. Dar sa nu faci glume si sa fii cuminte.
Tata: Deci m-ai primi sa stau cu tine.
Dani: Da, daca esti cuminte si nu faci glume sa ma superi.

Am participat la conferinta atat in calitate de parinte dar si ca terapeut. Ma asteptam ca sala sa fie plina, adica aproximativ 1000 de persoane dar au venit putin peste jumatate, majoritatea studenti, psihologi si cativa parinti. N-am putut sa nu remarc numarul mic de barbati care au participat, dintre ei fiind mai mult tati sau bunici ai unor copii cu autism.


Lasand la o parte problemele tehnice, care au existat din plin, adica specialistii de la Rin Grand Hotel nu reuseau sa se conecteze la video-proiector sau nu aveam sunet la filmuletele prezentate, nu mergeau microfoanele sau din contra se facea un sunet asurzitor din cauza lor, Conferinta mi-a adus in fata persoane remarcabile.

Conferinta a fost deschisa de dna Daniela Bololoi, in primul rand mama a unui copil cu autism, Malin, considerat acum recuperat si integrat in urma unei terapii ABA,si in al doilea rand presedinta Asociatiei Help Malin care ofera, in colaborare cu ATCA, un program de evaluare gratuita pentru un numar copii cu varsta intre 1-4 ani.

Am fost impresionata de vivacitatea dnei Anca Dumitrecu, care in ciuda sarcinii avansate si a eforturilor sustinute de a-si controla ritmul vocii, a fost prezenta peste tot, cu explicatii pertinente. De altfel a fost si cea care a inceput seria prezentarilor, cu lucrarea Statutul actual al analizei aplicate a comportamentului in Romania. In Romania exista doar 4 persoane acreditate BCBA, alte 3 in curs de acreditare si cam 30 in curs de acreditare BCaBA.

A mai avut o prezentare despre Interventia precoce in autism-rolul coordonatorului/echipei/familiei in procesul de recuperare. Ne-a fost prezentat experimentul lui IvarLovaas precum si rezultate proprii ale dnei Dumitrescu in urma lucrului cu un lot de 16 copii. Mi-au placut filmuletele, prezentarile de caz, filme facute la inceputul terapiei si apoi in zilele noastre, ca documente pertinente ale evolutiei de la un stadiu la altul, cu rezultate foarte bune.

Dar din cauza frecventelor probleme tehnice si prelungirii nejustificate a pauzelor dintre sesiunile de prezentari, prezentarile au inceput sa fie si mai mult scurtate, comprimate, astfel incat, spre sfarsitul zilei, in afara de faptul ca plecasera foarte multi din sala, dar si informatiile interesante au ajuns sa fie expediate in derularea rapida a slide-urilor.

O aparitie binevenita mi s-a parut dna Adriana Pricob, psihoterapeut , care a prezentat lucrarea Analiza aplicata a comportamentului in viata de zi cu zi. Orice actiune , cerere intreprinsa de o persoana asupra alteia, urmata de raspunsul celei din urma si modalitatea de a multumi, consecinta, reprezinta de fapt ABC-ul din ABA. Altfel spus:
-Da-mi te rog, cartea!(SD-instructiunea, cererea)
-Poftim!( raspunsul sau comportamentul care poate fi corect, gresit, non-raspuns sau promptat)
-Multumesc.( consecinta sau recompensa, in acest caz fiind una sociala)

S-a vorbit despre recompensa, extinctie si pedeapsa, despre modelare si inlantuire.

Lucrarea dnei Iulia Lazarean a fost destul de tehnica, bazata pe principiile stiintifice, prezentand etapele experimentului si conditiile validarii rezultatelor. Lucrarea sa, Analiza aplicata a comportamentului ca stiinta, nu a fost inteleasa decat cei care au urmat o facultate de psihologie, termenii folositi depasind clar nivelul de intelegere al parintilor prezenti. Corect alcatuita dar usor plictisitoare.

A fost prezenta si dna Ileana Achim, de la Editura Frontiera, care ne-a semnalat cele doua manuale despre terapia ABA, primele de acest gen din Romania.

Dupa prima pauza au urmat:
Dna psiholog clinician Nicoleta Burlacu care ne-a prezentat o serie de teste folosite in depistarea si evaluarea persoanelor cu autism. Au fost prezentate foarte sumar incat din punctul meu de vedere nu a lamurit nici specialistii si nici parintii in vreun fel. Mai ales ca unele teste prezentate erau cunoscute de dansa doar teoretic, neavand posibilitatea de a le folosi nici macar o data. Cred ca as fi preferat sa ne prezinte unul sau doua teste larg folosite si eventual un exemplu de completare si interpretare. Stiu timpul a fost destul de scurt, cam 30 de minute de prezentare.

O prezentare foarte buna, fluenta si coerenta, a fost cea a dnei doctor Florina Rad, de la Spitalul Clinic de Psihiatrie Obregia, din Bucuresti. A prezentat noile criterii DSM 5 Si ICD, a discutat despre posibilele cauze, semne precoce ale autismului incepand inca de la nastere, o paralela cu evolutia unui copil tipic si tulburarile asociate sau comorbide, ajungand la concluzia ca cea mai des intalnita afectiune asociata este ADHD( 50-80%) cu prognostic bun.

Dna Adelaide Tarpan a prezentat activitatea si proiectele Fundatiei Romanian Angel Appeal, mai ales ca aceasta fundatie se ocupa de formarea celor 40 de centre din tara, centre speciale pentru copiii cu autism, cam unul in fiecare judet, de selectarea specialistilor care vor lucra in aceste centre.

O prezentare frumoasa, interactiva a realizat dra Andreea Matauan, a carei foamare experientialista si-a pus accentul chiar si intr-o prezentare de tip ABA. A vorbit despre ABC-ul tehnicii ABA.Filmuletele prezentate aratau clar tehnicile aproape teatrale ale terapiei experientialiste, notele de creativitate reflectate in tonalitate, pe care nu le gasesti la un terapeut ABA ce respecta la virgula pasii terapiei fara a-si permite sa schimbe macar putin modul de a cere, si nu ma refer la cerinta in sine. Alaturarea recompenselor edibile, mancare si a celor sociale, laude mi s-a parut buna, in final ajungandu-se la folosirea exclusiva a celor sociale.

Dna Oliviana Giura a prezentat putin Carolina Curriculum si a dat un exemplu de program de inceput:-precerinte- stat la masa, instructii de lectii, stabilirea contactului vizual
-raspuns la nume
-program receptiv
-program de imitatie
-program de limbaj
-un joc.
In concluzie prezentarea a fost folositoare si foarte clara.

Foarte interesanta mi s-a parut si prezentarea dnei Alina Bobarnac, despre Invatarea incidentala, mai ales ca a fost sustinuta de exemple practice prezentate in filmulete.
Pentru a facilita invatarea incidentala sau in mod natural, fara a dirija explicit jocul sau conversatia, trebuie urmarit interesul copilului, sa-l imitam pe copil, sa cream multa animatie si sa modelam si extindem astfel limbajul.Tehnici potrivite sunt turn-taking, incercarile comunicationale, gestuale, de invatare directa.

Dna psihiatru pediatric Madalina Linte a prezentat problematica ADHD-ului si mai ales medicatia psihofarmacologica in ADHD si autism.

Interventia dnei avocat Anca Ghencea m-a lamurit care-mi sunt drepturile ca parinte cu un copil autist si necesitatea obtinerii certificatului de handicap, baza oricarei cereri pentru a beneficiaza de un ajutor din partea statului, fie ca este vorba de indemnizatia de insotitor, de concediul de crestere a copilului cu handicap de la 3 la 7 ani. Asigurarile de sanatate sunt platite de stat in aceste cazuri, avand gratuitate pe transport, intrare la muzee, baroul ofera consultanta juridica gartuita, de asemenea chiria este gatuita pentru persoanele cu handicap care nu au o proprietate personala, parintii au dreptul la reducerea programului de lucru la 6 ore pe zi pana la 18 ani ai copilului cu handicap, fara a le fi afectat salariul.
S-a discutat si despre dreptul copilului cu handicap la educatie, Constitutia asigurandu-i acest drept.

Ultimul lector a fost dna senator Elena Mitrea, care a prezentat situatia legii autismului, care desi a fost aprobata, nu are cadru normativ de aplicare, avem o lege ce nu poate fi aplicata datorita neintelegerilor dintre cele 3 ministere responsabile si anume Min Sanatatii, Min Educatiei si Min muncii si protectiei sociale. Min sanatatii pune problema decontarii terapiei , cel al uncii mai face ceva prin programele sale de ajutor social iar cel al educatiei nu-si prea intelege contributia la aceasta lege.

Alte impresii: bauturile si gustarile au fost contra cost, destul de piperate, in regim de hotel, noroc ca eu sunt foarte precauta si m-am aprovizionat cu de toate in geanta mea.

Dani are din nou o perioada de vise urate. Se trezeste, tipa, fuge prin casa si ajunge sa se refugieze la bunica. In ciuda tuturor eforturilor, am fost nevoiti sa-l culcam in biblioteca, despartita de dormitorul nostru prin usi glisante. Chiar si asa, de pe canapeaua transformata in pat, se trezesti si verifica din cand in cand : mama? mama? Se linisteste cand ma aude. Sper ca e doar o faza.


Azi tata il intreba unde va dormi in seara aceasta, dupa ce Dani promisese ieri ca e ultima, chiar ultima seara petrecuta in biblioteca.

Tata: Si unde dormi azi?
Dani: Cum ti-am promis.
Tata: Ce mi-ai promis, ca tot promiti. Unde dormi? La tine sau la noi?
Dani: Cum ti-am promis, asa ramane.
Tata: Cum ramane?
Dani: Nu mai imi pune aceasta intrebare pana diseara.

Acum asteptam sa vedem unde va dormi Dani in aceasta seara. Revenim.

De ceva vreme Dani a inceput sa se uite la Bugs Bunny mai des si cu mai multa atentie decat inainte. Plus ca a descoperit Scooby Doo, Jetsons, Flinstones, Laboratorul lui Dexter si Johnny Bravo, desene care inainte nu ii spuneau nimic.


Primul rezultat - a inceput sa foloseasca in dialogurile cu Mircea sau la joaca expresia ”Care-i treaba, mosule?”. Si suna teribil de amuzant. Ieri, dupa o partida de alergat si v-ati ascunselea prin casa, tata i-a vazut obositi si transpirati si, ca sa puna punct, le-a spus ca a obosit, ca nu mai poate. Mircea, panicat, a inceput sa-l intrebe: si ai obosit tare? si iti bate rau inima? si te doare?

Dani, asezat pe scaunul de la birou, i-a zambit larg si i-a spus :

Obosesti repede, mosule!




Din cand in cand, tata il tachineaza pe Mircea - care este foarte mandru ca a crescut maaare - cu intrebarea: tu cand aduci o gagica aici, sa o cunoastem si noi? Daca pana mai ieri soricuta (asa ii spun eu) radea si fugea, azi s-a angajat intr-un dialog pe cinste.


Tata: Zi, Mircea, cand aduci o gagica acasa la noi, sa o cunoastem?
Mircea: Nu, nu, nu aduc.
Tata: Atunci te duci tu la ea?
Mircea: Nu, ca nu exista gagici. Nu exista decat in Asia.
Tata: Si ce e Asia asta?
Mircea: E un continent.
Tata: Si e mare?
Mircea: Aha. Uite atataaaa - si isi intinde mainile in lateral, cat poate de mult.
Tata: Si sunt multe gagici acolo?
Mircea: Aha, sunt foarte multe.
Tata: Si sunt frumoase?
Mircea: Ihi. Sunt grase si frumoase (nu stiu de unde a furat sintagma, dar o foloseste mult). Si cam asa de mari - si arata cu mainile cam un sfert de metru.
Tata: Si nu putem sa aducem si noi una?
Mircea: Mda, putem. Dar trebuie adusa cu barcuta.

Si incepe sa explice, ajutandu-se cu gesturi largi si strambaturi pe masura:

Mircea: Trebuie sa le luam cu barcuta ca sa trecem peste apa. Intelegi? Pentru ca e o apa mare, si Asia e un continent in apa. Si a mai ramas doar o bucatica mica de tot, si pe acolo e intrarea. Si doar pe acolo mergem cu barcuta, luam o gagica si o aducem aici. Acum ai inteles?

Mi-e teama sa-mi imaginez cu ce fata va veni Mircea acasa...

Ca de fiecare data, intoarcerea la gradinita inseamna o noua raceala. Au stat aproape doua luni in casa, dupa pneumonia lui Dani, si n-am mai avut nici o problema. Desi au iesit in curte, s-au jucat in zapada, au alergat, s-au distrat, etc. Cum am mers la gradinita, dupa doar cateva zile a inceput Dani sa stranute si sa-i curga nasul. Sustinea mereu, cu servetelele la nas, ca nu e racit. Eu nu sunt racit, Mircea este. Dupa o zi a inceput si Mircea sa tuseasca, febra, vomitat, stranuturi, nas transformat in cismea. De fiecare data Mircea are simptome mai puternice, dar isi revine si cel mai repede.


Asa ca azi, dupa o noapte cu febra si tuse in ambele cazuri, Dani se simte mai bine, dar Mircea este letargic. Dimineata Dani se invartea prin camera lui si l-am auzit cum spunea : ”Trebuie sa fac o vraja ca sa-i dau lui Mircea o parte din raceala mea. Ha ha, cat mai mult raceala, ha ha ha !”. Ha ha ha este rasul de vrajitoare, cum l-a invatat tata, si Dani il foloseste teatral, ca sa sublinieze momentele in care face ”vraji rele”.

Cand l-a vazut pe Mircea cat de rau se simte, ca tuseste, vomita si mai mult dormiteaza, Dani trebuie sa se fi simtit vinovat. S-a tot uitat la Mircea, a incercat sa-l trezeasca si i-a explicat in soapta tatei : ”Vreau doar sa am o discutie cu piticania.”

Cand l-am sunat azi dimineata de la scoala din apropiere, unde m-am dus sa-l inscriu, Dani mi-a povestit ca se simte mai bine, ii mai curge putin nasul, dar e bine.
”Mircea e rau. Vomita.”
Si dupa o pauza in care cred ca s-a gandit cum sa spuna.
”Mama, imi pare rau ca i-am dat mai multa raceala lui Mircea.”

In fiecare zi Dani are de facut lectii. Sau, cum le spune el, fise. Pentru a fi pregatit de clasa I, de ceva vreme facem in fiecare zi adunari, scaderi, scriem cuvinte care incep cu o anumita litera. Am inceput sa facem si exercitii de scriere, pe caiete speciale tip abecedar. Si, chiar daca protesteaza, e destul de constiincios cat sa isi faca lectiile. Mai cu rugaminti, mai cu amanari, dar nu se intampla niciodata sa le lase nefacute. Sper ca astfel sa ii fie mai usor sa se adapteze pentru scoala, in cadrul invatamantului normal.


Ieri tot amana, se tot plangea ca el trebuie sa faca in fiecare zi lectii, ca nu este corect, ca el este "necajit". Pana la urma a trebuit sa il iau de la joaca si sa-l pun la birou. Caietul in fata, creionul in mana, si la treaba. Dupa miorlaielile de rigoare a inceput sa negocieze:

Dani: Dar nu mi-am terminat inca povestea....
Eu: O sa o termini dupa ce faci fisele cu adunari.
Dani: Dar o sa dureze prea muuuult. Timpul trece prea greu.
Eu: Faci lectiile si pe urma te joci cat si cum vrei.
Dani: Te rooooog...
Eu: Nu, mai intai faci adunarile.

Vede ca nu scapa, isi ia creionul si incepe sa le rezolve. Cand sa ies din camera (ii place sa fie singur cand isi face temele) il aud suspinand si apoi imi declara pe o voce plangacioasa.

- Ziua asta este distrusa.

Am mai postat un anunt legat de aceasta Conferinta si m-am inscris si eu printr-un mail. Azi am fost anuntata, tot pe mail, ca datorita numarului mare de cereri de inscriere s-a optat pentru o alta locatie si o alta perioada.


Asociatia de Terapie Comportamentala Aplicata (ATCA) in parteneriat cu Asociatia Help Malin anunta organizarea“Primei Conferinte Nationale de Analiza aplicata a comportamentului in tulburarile pervazive de dezvoltare”- in perioada 6 – 8 aprilie.


Inscrierile la conferinta se vor putea face GRATUIT, pe site-ul www.conferinta-aba.ro


In ultimele cateva luni Dani a inceput sa foloseasca expresii si fraze surprinzatoare, bine adaptate la context, si adesea ironice sau aluzive. Ceea ce mi se parea cu un an in urma putin probabil pentru un copil cu elemente autiste a inceput sa devina norma. Nici nu iti vine sa te superi cand iti da "replica", tinand cont cat a muncit si a invatat pana sa ajunga aici.


Doua exemple de ieri si de azi:

1. Dani si Mircea se joaca in biblioteca, pe covor, cu sinele si colectia de locomotive. Asa cum fac de multa vreme, inspirati de aventurile lui Thomas si cele din Chuggington, spun "povesti" avandu-le ca personaje pe locomotive. Dani este povestitorul principal. Nu ne mai saturam sa ii ascultam povestile, adesea foarte complicate, cu replici si situatii care se regasesc foarte rar in episoadele serialelor. Isi inventeaza asadar povestile sale, pornind de la personajele indragite. Mircea fie este partenerul care da replici, fie (mai rar) propune si el o poveste, nu la fel de complicata ca cele ale lui Dani.

Ieri Dani povestea despre noua aventura a locomotivei Percy, iar Mircea il tot intreba.

Dani : Percy a trecut prin tunel si a intrat in...
Mircea : Unde s-a dus Percy? Percy unde s-a dus?
Dani : Ai rabdare, Mircea, lasa-ma sa-mi spun povestea. Percy a trecut prin tunel...
Mircea: Si Percy unde s-a dus? Ce-a facut Percy?
Dani: Mircea, lasa-ma sa spun povestea.
Mircea : Si unde s-a dus Percy? deja pisalogindu-l pe Dani.
Dani : (lasa locomotiva deoparte si se ridica deja satul de intrebari) - S-a dus la naiba, nu stiu unde s-a dus.

2. Vin de la cumparaturi, unde fusesem impreuna cu sotul meu. Baietii sunt in biblioteca si se uita pe calculator la filme cu Thomas. Dupa cum repeta mereu, adultii nu au ce cauta acolo cand ei au treaba. Si cum tata se tot invarte prin camera, incercand sa-i atraga la joaca, Dani ia atitudine.

Dani : Tata, ai treaba cu noi? (pe un ton insinuant)
Tata : Ce treaba sa am?
Dani : Ai treaba cu noi?
Tata : Nu inteleg, vreti sa am treaba? Vreti sa ne jucam ceva?
Exasperat, Dani repeta a treia oara, si mai ferm, privindu-l in ochi.
Dani: Tata, tu ai treaba cu noi?
Tata: (dumirindu-se) Aaaa, vreti sa plec din camera?
Dani : Da, pleaca de aici (foarte fericit ca aluziile sale au fost, in sfarsit, intelese).

1. Mircea are un accident la baie si iese plangand, cu sosetele ude si strigand dupa bunica. Bunica, deja satula de lipsa lui de atentie, il cearta si il ameninta ca de data nu-l mai schimba, ca trebuie sa isi aprinda lumina cand merge la baie si sa fie mai atent.

Suparat, isi arunca demonstrativ hainele pe hol si intra in camera lui, jumatate dezbracat. De unde striga ”Tataaaa! Vino si schimba-ma! Bunica nu e buna de nimic!”. Normal, bunica suparata, el incapatanat, isi cere greu scuze mustacind, mai mult din cauza ca il certase tata.

2. Dani si Mircea se joaca pe covorul din biblioteca, tot cu sinele si locomotivele (eterna obsesie pentru trenuri). Tata le spune ca sunt cei mai frumosi copii din lume, ei sunt mandri si de acord.

Tata: Cine sunt cei mai frumosi baieti din lume?
Dani: Noi suntem. Eu si cu Mircea.
Tata: Dar cine este cel mai frumos? Tu sau Mircea?
Dani: Eu sunt!
Mircea: Ba eu sunt!

Si repede se trasforma intr-o serie dubla de eu-eu-eu-eu si tot asa.

Tata: Si cine este cel mai urat baiat din lume?

La care Dani, repede, ca sa castige intrecerea:

Eu suuuunt ! Aaaaa, tata, m-ai pacalit! Ti-arat eu tie! M-am saturat de glumele tale. Pleaca de aici.

Revine dupa doua minute cu o replica:

Dani: Cine are mustata, eu sau tu? Ha ha, tu ai, deci te-am pacalit!


Nici azi Dani nu a vrut sa manance la ora 14.00, cand ar fi trebuit. Mircea a mai ciugulit cate ceva, dar Dani protesteaza zgomotos ca "are de facut povestea". Asta inseamna sa isi continue joaca, impreuna cu Mircea. Inventeaza tot felul de povesti cu trenuletele si alte jucarii din colectie. Cel putin pe partea de imaginatie sta excelent.

S-a jucat ce s-a jucat, apoi, dupa orele 16, a venit sa ceara de mancare. Initial l-am amenintat ca nu ii dau pana diseara, pana la urma am cedat. I-am spus ca de maine, daca nu respecta orele de masa, ramane flamand pana seara. Sa vedem daca a inteles si daca m-a luat in serios.

Dupa ce a mancat si a declarat ca nu mai vorbeste cu mine, a inceput sa incerce o impacare. Asa ca a venit cu Mircea si m-au anuntat ca e o surpriza in biblioteca pentru mine. Adica au aranjat locomotivele intr-un fel nou, si eu trebuie sa le admir. M-am dus, i-am laudat, dar am spus ca cea mai frumoasa surpriza ar fi sa manance cand si ce trebuie, fara certuri si comentarii.

Dani a fost categoric, si mi-a dat imediat replica "Nu exista o astfel de surpriza". Si cand ieseam din camera, l-am auzit cum ii spunea lui Mircea :

"E doar in mintea ei".

In perioada 30-31 martie ATCA in colaborare cu Asociatia Help Malin si Universitatea Titu Maiorescu organizeaza prima conferinta nationala de analiza aplicata a comportamentului in tulburarile pervazive de dezvoltare.


Aceasta va avea loc in Aula Magna a Universitatii Titu Maiorescu, inscrierea fiind gratuita, in limita locurilor disponibile in aula.

Sunt asteptati parinti, terapeuti, psihologi si studenti. Un numar de 200 de copiii pana in 4 ani vor beneficia de testari gratuite si programe speciale.

Mai multe informatii aici.

De cateva saptamani Dani merge la terapie (logopedie), vineri, insotit de tata. A mai avut o perioada in vara, tot cand tata nu lucra. E o buna ocazie sa socializeze, si din ce imi dau seama chiar au ajuns sa se inteleaga si sa se distreze pe drum. Au ceva de mers, dar cu exceptia unui singur incident, cand Dani a facut o mini-criza de isterie in strada, pentru ca tata nu acceptase un anumit traseu mai lung, nu au existat probleme. Mai greu e pentru tata, care trebuie sa umple o ora si jumate, de regula se plimba prin oras, ceea ce e destul de obositor. Mai ales ca el e destul de sedentar.


Azi, cand au venit acasa, eu ii asteptam. Vorbeam la telefon, dar m-am trezit cu Dani, razand cu gura pana la urechi si strigand "Mama, mama ! Tata si-a mai luat o carte, si nu avea voie! Si-a luat o carte si a zis sa nu-ti spun, dar eu ti-am spus!". Tata radea, si mi-a explicat ce si cum.

La mica distanta de noi e un chiosc de ziare, unde mai au din cand in cand carti la pret redus, in general Humanitas. Tata reuseste mai mereu sa gaseasca ceva, si eu ramane sa platesc mai tarziu. Are cont deschis, cum ar veni. Azi, in trecere, si-a gasit Ioana Parvulescu - Viata incepe vineri. Si cum era curios sa o citeasca, a cumparat-o. Dani - pe faza.

Dani - Ce ti-ai luat acolo? O carte?
Tata - Da, pui, o carte. O carte pentru mine.
Dani - Nu e pentru copii?
Tata - Nu, e un roman scris de cea cu "intimitatea secolului XIX".

Tata are mania sa le explice uneori cu lux de detalii, chiar daca nu le inteleg pe toate si nu le retin. E felul lui, din ce mi-a spus, de a-i trata ca pe niste baieti mari.
Dani s-a tot gandit si a continuat intrebarile:

Dani - Si ai platit-o?
Tata - Nu, nu am platit-o. Dar sa nu-i spui lui mama, ca ma cearta ca iar am luat carti.
Dani - Te cearta?
Tata - Da, ma cearta si ma face mic intr-un colt si ma mananca cu fulgi cu tot. Sa nu-i spui.
Dani - Te mananca cu fulgi cu tot? si incepe sa rada. Atunci o sa-i spun, o sa vezi c-o sa-i spun. O sa vezi tu ce o sa patesti cand ii spun lui mama.

Si tot restul orelor isi aducea aminte si il ameninta pe tata. "Daca nu esti cuminte, o sa-i spun lui mama ca iar ti-ai luat carti." Si cum a ajuns acasa n-a mai avut rabdare si l-a parat pe tata. Oricum, din ce mi-am dat seama Dani nu stie si nici nu vrea sa minta, se da de gol destul de usor.

Am vrut de multa vreme sa ii ducem pe baieti la Muzeul Antipa. Noua ne-a placut foarte mult si cand eram copii, si cand am fost mai mari. Chiar inainte de casatorie am fost de cateva ori impreuna, si intr-un fel vechiul Antipa era si muzeul nostru. Asa ca am asteptat cu nerabdare redeschiderea. Care a intarziat mult prea mult.

Eram foarte curiosi sa vedem noul Muzeu Antipa. Si copiii erau nerabdatori, mai ales ca le plac foarte mult dinozaurii. Am ajuns abia la jumatatea lunii trecute. Din fericire era o sambata nu foarte friguroasa, pentru ca am avut de stat la o coada destul de mare. Norocul nostru ca s-a miscat repede. Foarte aglomerat, multi parinti cu copii de toate varstele.

Am intrat in holul muzeului si acolo a aparut o problema. Iti iei biletul de la un automat care nu da restul. Asa ca trebuie sa mergi sa schimbi si sa pui suma exacta. Dupa ce stai din nou la coada la automat. Eram patru, dar copiii sub sapte ani au intrare gratuita. In hol baietii au putut vedea doua capete de elefant, nu mai erau gorilele cu care incepea turul inainte.

Noul Muzeu Antipa este foarte modern. S-a renuntat din pacate la o parte din vechile exponate, iar ordinea si salile au fost schimbate total. La subsol sunt mai multe diorame, foarte frumoase, chiar daca la unele exponate se vede varsta. Animalele sunt prezentate pe regiuni, in mediul lor, si baietii au fost incantati sa vada tot felul de specii. Mai ales ca stiau destul de multe dintre ele.

Mircea a mers cu mine de mana, Dani a stat cu tata. Mircea a fost fascinat mai putin de exponate si mai mult de touchscreen-urile din fata fiecarei diorame, care iti prezentau sub forma de schema exponatele. Apasai pe silueta animalului si aflai informatii despre el - unde traieste, caracteristici, familie, etc. Deja Mircea a alergat de la un touchscreen la altul, abia se mai uita la animale. Cred ca i-ar placea tare mult o tableta cu care sa se joace acasa. I-a mai placut foarte mult si sala fosilelor, cu podea de sticla, sub care puteai sa vezi oase de dinozaur. Desi la inceput ii era putin teama sa calce direct pe sticla, s-a convins ca e destul de rezistenta.

Dani a fost impresionat de muzeu, dar cel mai atras a fost de mumii, iar tata i-a explicat ca sunt adevarate, sunt chiar oameni care au murit de mult, de mii de ani, si acum arata asa. Sigur i-a fost teama, dar nu a vrut sa recunoasca. L-au amuzat si exponatele conservate in borcane, mai bine puse in valoare acum, si il striga mereu pe Mircea "Mircea, Mircea, uite! Pesti la borcan! Paianjen la borcan! Scorpion la borcan!". Tata i-a explicat ca si acestea sunt adevarate si se pastreaza asa mult, mult timp.

Ne-a placut foarte mult si pestera, mult mai mare decat imi aminteam. Mircea a fost impresionat si m-a tinut strans de mana. Cred ca ii era putin frica. Si lui Dani i-a placut, si il intreba pe tata ce e cu turturii de sus si de jos. A fost foarte frumoasa si camera fluturilor, unde si-au ales fiecare fluturii preferati. Dani a ales fluturi mari, galbeni, in timp ce Mircea prefera culorile turbate si cat mai exotice. Ca de fiecare data.

Ne asteptam sa fie impresionati si de manechinele cu unelte, arme si haine traditionale, dar au trecut pe langa ele destul de repede. Iar scheletele de mamuti, cel de balena sau celebrul schelet gigant din centrul muzeului li s-au parut uriase. Mircea tot spunea "e mare, e foarte mare" si Dani il completa "Mircea, e foarte urias".

N-am avut timp sa ne uitam pe indelete si la magazinul de suveniruri, cred ca ar fi gasit destule jucarii interesante. Oricum, e bine ca s-a deschis, dar era plin, iar Mircea vroia sa ajunga mai repede acasa. Oricum, a rezistat bine pentru varsta lui.

Lui Dani i-a placut foarte mult, Mircea s-a cam plictisit (cum am patit si la Muzeul Militar). Ma bucur ca am putut sa mergem impreuna, si imi pare rau doar ca nu au apucat sa vada si vechiul Antipa. De atunci se joaca des de-a muzeul, in care pun dinozaurii de plastic si organizeaza tururi cu trenuletele. Sa vedem la ce muzeu sa mergem dupa ce se mai incalzeste vremea.

De ceva vreme Dani a inceput sa fuga noaptea din pat, pe la ora 3, si sa se refugieze la Buni in pat. Mereu ii spune ca ii e frica, a avut un vis urat, si chiar e speriat. A avut mereu probleme cu somnul, a mai avut o perioada de cosmaruri, dar am crezut ca depasisem acea faza folosind o luminita de veghe. Obisnuia sa vina in camera noastra, dar dupa ce l-am dus de mai multe ori inapoi, a renuntat.


Am discutat cu el, am incercat sa il linistesc, i-am spus ca nu e nimic rau. Fara nici un rezultat. N-am vrut sa-l pedepsesc, il inteleg ca are vise urate, si eu aveam si cautam sa ajung in patul parintilor. I-am pus si o veioza pe masuta de langa pat, dar fara rezultate durabile. Singura parte buna e ca langa Buni doarme foarte bine pana dimineata, asa ca in cele din urma l-am lasat in pace. Speram ca e doar o faza. Care va trece de la sine.

Doar ca e rusinat si mereu ii spune lui Buni ca vrea sa fuga sa nu-l vada mama. Daca il intreb de ce fuge din pat, se face ca nu aude. Asa ca mai in gluma, mai in serios, ieri seara tata a inceput sa-l "interogheze".

Tata - Unde ai dormit azi noapte?
Dani (razand smechereste) - Nu-ti spun. Nu-ti raspund la aceasta intrebare.
Tata - Ai dormit la tine in pat?
Dani - Nu-ti spun (acelasi ras si privire vesela).
Tata - Ai dormit in alta parte?
Dani - Nu-ti spun, nu-ti spun. Si rade.
Tata - Ai dormit cumva in alta parte decat in patul tau?
Dani - Nu-ti spun.
Tata - Eu asa cred, pentru ca te-a vazut mama de dimineata, inainte sa plece la munca.
La care Dani, incercand sa se dezvinovateasca, mai ales ca eram si eu de fata.
- Nu, ca eu am fugit din pat de la Buni dimineata, inainte sa vina mama.

Cand si-a dat seama ca s-a dat de gol, si noi incepusem sa radem, a facut o mutrita tare suparata. Mai ales ca si Mircea radea.

L-am intrebat din nou azi. A plecat spre camera lui, spunandu-mi din mers:
- Nu-ti spun, nu ma mai dau de gol.

Related Posts with Thumbnails