Altheate

Am descoperit aceasta carticica, foarte interesanta, dupa ce am cunoscut-o pe una dintre autoarele ei, adica pe Carmen Ionita. O persoana cu adevarat interesanta, placuta, sensibila si mai ales foarte creativa. O persoana care lucreaza cu copiii de gradinita, fiind psiholog dar si educator in acelasi timp. O persoana care povesteste minunat.

Concepţia romantică a vremii despre femeie o prezenta ca „o fiinţă bizară şi misterioasă aşa de slabă şi totusi puternică, aşa de strălucitoare, de gingaşă, graţioasă şi veselă”¹. La această concepţie contribuia foarte mult vestimentaţia compusă din valuri întregi de voal diafan care transformau femeia într-o zână, a carei existenţă nu avea nimic în comun cu realul.

Femeia era privită, în general, ca o păpuşă frumoasă menită să fie alături de bărbatul ei, fără a juca un rol prea important în societate. S-a încercat scoaterea în evidenţă a slabiciunii fizice şi chiar intelectuale a acestei fiinţe fragile². Foarte puţine referiri la calităţile intelectuale ale femeii apar în părerile contemporanilor. Situaţia femeii române era asemănătoare cu cea a femeii din apusul Europei, adică soţul era preocupat de afaceri şi de politică iar doamna stătea acasă. Ea avea foarte mult timp liber pe care îl întrebuinţa în mare parte pentru a se aranja şi pentru a participa la diverse adunări de societate unde îşi putea etala toaleta.

Dr G Bercar spunea într-o conferinţă publicată în 1891 la Bârlad că: ”sensibilitatea, mobilitatea şi nervositatea sunt caracterele distincte ale femeii şi acestea impun un mod de vestimentaţie variabil, colorat şi elegant”. Capriciul era tolerat cu îngaduinţă, singura arma a sexului slab fiind viclenia. În aria noastra de civilizaţie exista în secolul trecut prejudecata că moda e un conglomerat de „mofturi feminine”.

Moda vestimentară era una din preocupările de bază ale femeii române şi de abia spre sfârşitul secolului, odată cu emanciparea feminină, aceasta a trecut în plan secundar. Haina începe să nu mai insemne doar nobleţe şi bogăţie, adică diferenţă evidentă între clasele sociale, ci preocupări şi aspiraţii. Femeile înţeleg că mai importante sunt realizările ei şi nu felul în care apare îmbrăcată pe stradă. Haina nu suplineşte inteligenţa sau bunătatea.

Atitudinea faţă de vestimentaţie se schimbă în secolul XX, interesează mai mult cât este de practică şi de lejeră. Funcţia socială a costumului este treptat eclipsată, însă nu va dispărea niciodată.

Această stare de fapt se va observa şi din analiza atitudinilor diferitelor mijloace de informatie publică.

3.1. Atitudinea presei faţă de moda feminină

Dacă iniţial, presa românească oferea doar descrieri ale toaletelor la modă şi o enumerare a bunelor maniere cerute în societate la vremea respectivă, cu timpul se va trece de curtoazia şi păstrarea unui limbaj protector faţă de modă şi doamne, pornind chiar un atac contra acelora care fac din modă unicul lor ţel în viaţă. La început aluziile erau voalate, subtile, pornind de la descrierea unor lucruri evidente, cum ar fi timpul prea mare acordat de femeie pentru imaginea ei publică, ceea ce denota fie egoism, fie snobism. Însă asfel de luări de poziţie sunt mai frecvente în ziarele de interes general şi mai puţin în revistele de modă, de specialitate, a căror deviza era : „anul aceste se poartă […], aşa e ordinul şi nu e femeie care să nu asculte de ordinele faimosului general ce se numeşte Moda”³.

Într-un articol al vremii autorul arăta că „ toaleta este ocupaţiunea principală a damelor din timpul de faţă”⁴ şi că „ partea cea mai mare a dilei este sacrificată toaletei. Mai întâi este toaleta de dimineaţă, o îmbrăcăminte legeră potrivită cu timpul unde părul netedit este ascuns sub o bonetă gentilă[…]. Toaleta de dimineaţă e înlocuită de toaleta de vizită. Sera vin soarelele, Teatru seu Opera, unde eraşi se face o noua toaletă.[…] Eta , pe scurt ocupaţiunea dilei, care mai totă este consacrată numai toaletei”⁵ . Aceasta obsesie pentru îmbrăcăminte şi eleganţă, a femeilor, este usor ironizată în asfel de articole, din ziarele vremii.

Efectele acestei obsesii pentru moda de orice fel se pot observa într-un articol al revistei „Vatra”: „Dama modernă îşi lasă copilul în braţele doicei, iar ea ţine în braţe câni. Dama modernă îşi maltratează barbatul, slugile şi pianul; înjură şi cântă de se sperie vecinătatea. Dama modernă se duce la biserică numai când are pălărie nouă; la prietene se duce numai ca să-şi dea vânt poftei de clevetire. Dama modernă dorme până la amiadi; ea n-are idee ce e degetarul şi nu poate deosebi un ac de cusut de o furcă. Dama modernă ar da mult să ştie în ce ţară creşte sarea din păment şi cum sug puii de pasere lapte de la mamele lor. Dama modernă mănâncă pe ascuns oue şi şuncă iar la masă între oaspeţi ia numai doue linguri de supă, ca să se arate delicată, iar când o întrebi cum se numeşte cel mai mic copil al ei, îţi răspunde „Nu ştiu, domnule, întrebaţi ve rog pe doică””⁶.

Femeii i se recunoştea dreptul de a fi elegantă, chiar şi cultă, însă fără a-şi însuşi prerogativele bărbatului, adică dreptul la vot sau la exercitarea unor profesii considerate masculine, cum ar fi avocatura şi politica. Opinii discriminante apar reproduse chiar şi în presă. Unii erau de părere că femeia nu era altceva decât o creatură „qui s’habille, qui babille et qui se deshabille”⁷. Împotriva acestor discriminari se va contura poziţia mişcării feministe, axată pe ideea emancipării femeii prin educaţie şi nu prin moda vestimentară şi cochetărie.

Modelul vestimentar propus doamnelor noastre, în toate ziarele româneşti, era cu precădere cel francez: „ La alergările de primăvara am observat o tendinţă spre sobrietate. Elegantele noastre vor să-şi lepede ornamentaţia bogată şi policromatică a levantinelor şi să adopte unitatea armonica a modei pariziene. Aceiaşi tendinţă am remarcat-o în recepţiile diplomatice şi în căsătoriile din lumea bună. Peste tot eleganţa bucureşteană caută să se emancipeze şi să se îndrepte spre adevărata frumuseţe”⁸. Însă această tendinţă se observă de-abia puţin înainte de primul război mondial, altfel vestimentaţia era pompoasă şi prea puţin practică.

Remarci personale ale ziariştilor la adresa unor mode încep să se facă simţite, este adevărat cam timid: „ Nu se vede decât aur şi argint pe rochii, pe mantale, pe pălării. Lucrurile aşa scânteietoare nu sunt agreate de toţi, însă gustul timpului este de a lua ochii”⁹.

Când moda încearcă să se impună cu orice preţ, chiar nesocotind bunele maniere, ziarele încep să ia atitudine şi să ofere sfaturi pentru a stopa unele deprinderi considerate „bizare” şi chiar de prost gust: „Nu este bine ca o doamnă, într-un costum splendid de teatru ori de bal, să umble pe stradă. Pretutindeni ved doamne, chiar din societatea înaltă, care caută să-şi facă o reputaţie îmbrăcându-se bizar şi urmând cu furie cele mai mici capricii ale noului”¹⁰.

Ziarele încep treptat, treptat, să condamne mai vehement, în rubricile lor dedicate mondenităţii, femeia a cărei viata gravitează în jurul hainelor şi ale aparenţelor: „Femeea pentru care capriciul şi moda sunt singurii idoli, singurele obiecte ale cugetărilor ei, ale vorbelor ei, ale dorinţelor ei, este fiică rea, nevastă necredincioasă, mumă nenorocită. O femee crescută bine alergă pote după modă, dar mai înainte de a o urma observă dacă e decentă, dacă va dura. După ce a ales, ea o modifică după gustul şi persona sa”¹¹.

De asemenea ziarele încep să catalogheze tipurile de femei elegante: „o femee elegantă, care nu este practică în acelaşi timp, nu merită să poarte acest titlu. Cochetele pot purta în plină iarna rochiile subţiri de muselină sau de gaz seara pentru că ştiu cum să se păzească la eşirea din teatru sau sala de bal”¹².

Tinerele fete erau educate încă de mici să fie elegante şi cochete. Vina pentru felul lor de viaţă de mai târziu o poartă părinţii. Aceştia le transformau încă din copilarie în copii fidele ale frivolităţii lor. Un ziar enumera lucrurile care ar putea face fericită o fată: „dă unei fete un canar sau şi numai o pisică, dă-i o duzină de raze de lună romantică, dă-i doi-spre-dece metri de materie de mătase, dă-i o porţiune de înghieţată şi câteva bomboane, dă-i vr-un boboc de trandafir şi o strângere de mână, în urmă dă-i promisiunea că-i vei cumpera o pălărie nouă[…]”¹³

Scurtarea vestimentaţiei şi noile mode din apropierea primului război mondial au şocat opinia publică care nu a întârziat să comenteze. Ziaristul A. de Herz scria în „Ilustraţiunea Română” că : „Femeile au început să se desbrace de sus în jos, până când o umbră de pudoare le-a silit să se oprească şi neputând face altfel au început acum de jos in sus, aşa încât ori unde te-ai duce, în lume, în baluri, la teatre vei avea prilejul să vezi fiinţe delicioase prea puţin îmbrăcate jenând oarecum privirea soţilor, care pe lângă chinul conturilor mai îndura şi acela al spectacolului gratuit ce-l oferă altora”¹⁴. Tot acelaşi domn constata că: „Moda face progrese uriaşe, este şireată, schimbătoare astfel încât o rochie făcută Luni nu se mai poartă Joi”¹⁵.

Legat de distracţiile preferate ale doamnelor, un ziarist scria că „balul e locul de perzanie al femeii. Cu o lună înainte de bal, în casa doamnei X e zăpăceala. În salon toate scaunele sunt ocupate de mătăsuri şi de dantele, în odaia de culcare e rufăria, în hall pantofii, în biroul lui sunt bijuteriile iar pe sofa mantaua pentru ieşirea la bal”¹⁶. Distracţiile reprezentau motive în plus pentru comandarea unor noi costume, motive pentru neglijarea atribuţiilor casnice.

Tot revistele semnalau şi ultimele invenţii ale aristocraţiei în materie de distracţii, astfel aflăm din revista „Moda ilustrată”din 1899 următorul lucru: „ pentru că balurile costumate sunt deja prea comune, persoanele nobile au inventat baluri la care, în loc de a se purta costume întregi, s-a adoptat numai coafura personajului închipuit. Pentru aceste travestiri perucile sunt indispensabile. Acestea dispensează grija căutarii unui costum, însă pune spiritul la încercare pentru că persoana trebuie să intre în pielea personajului ales şi să vorbească chiar limbajul timpului. O Ana de Austria şi un Mazarin se vor certa asupra unei chestiuni de finanţe, marchizul şi marchiza din timpul lui Ludovic al XIV-lea şi Ludovic al XV-lea trebuie să aibă o înfăţişare manierată, ei sunt nevoiţi să facă reverenţe pavanei sau graţiosul menuet”¹⁷.

Claymoor semnala, în Almanach du high-life, noutaţile din stilul de viaţă al aristocraţiei române: „Les dejeuners sont a la mode; les dejeuners en musique. La nappe disparait sous les fleurs odorantes, les femmes portent des costumes Louis XV de nuances tendres et gaies. Un orchestre eloigne joue des airs doux et naifs. Les menus sont des chefs d’oeuvre de calligraphie et de science gastronomique. La conversation est plaine de verve et d’antraine[…]”¹⁸

În 1914 cronicile ziariştilor devin mai îndrăzneţe, se reproduc chiar dialoguri ale doamnelor, referitoare la alte doamne:

„- Mi-ar fi ruşine să vin cu o astfel de rochie.

-E moda. Aşa o să se poarte la anul!

-La anul o mai merge, dar acum! Zău , femee în toată firea, cum îi vine! O nebună!” Ş i urmează şi comentariul ziaristului „acestei doamne, doamna la modă i-a luat amantul”¹⁹.

Ziarele introduc de asemenea şi anecdote legate de moda vestimentară şi cheltuielile enorme şi periodice la care doamnele îşi supun bărbaţii:

„ O femeie, supărată că barbatul său nu voia să-i cumpere o rochie, îi zice: Am să mor de supărare şi înmormântarea mea o să te coste mai mult!

• Da, dar va fi o cheltuială care nu va mai reîncepe”²⁰ .

Cumpărarea unor rochii noi nu reprezenta o problemă în familiile mari, însă pentru mica burghezie aceste cumpărături erau de multe ori adevărate sacrificii şi totuşi bărbaţii nu puteau rezista rugăminţilor doamnelor, sfârşind prin a le face toate poftele.

O doamna eleganta are mai multe rochii: de dimineata ( pentru casa, plimbare in oras, la biserica etc), rochii de dupa-amiaza, de vizita, de seara( de teatru, de bal, de serata etc). de asemenea are toalete pentru doliu, nunti, evenimente importante. In majoritatea cazurilor, femeile schimba „ modelele nu pentru mai bine, ci pentru placerea de a schimba: variatiunea a devenit o chestiune de deprindere si de vanitate.”²

De altfel, intr-un articol al vremii autorul arata ca „ toaleta este ocupatiunea principala a damelor din timpul de fata”³ si ca „ partea cea mai mare a dilei este sacrificata toaletei. Mai intai este toaleta de dimineata, o imbracaminte legera potrivita cu timpul unde parul netedit este ascuns sub o boneta gentila[…]. Toaleta de dimineata e inlocuita de toaleta de vizita. Sera vin soarelele, Teatru seu Opera, unde erasi se face o noua toaleta.[…] Eta , pe scurt ocupatiunea dilei, care mai tota este consacrata numai toaletei.”⁴

Toaleta de odaie, dimineata era foarte lejera si consta intr-un capot lung garnisit cu dantele sau fundite, o pereche de papuci usori si caldurosi, inflorati. Pentru doamnele din inalta societate aceasta parte a zilei necesita un adevarat ritual la care participau multe sevitoare. Doamnele se spalau cu apa de toaleta, se parfumau, isi aranjau parul lung si coafat in carlionti. Romancele din acea vreme „ au avut marele marit de a nu fi folosit alte accesorii ale gatelei, afara de cele mai suave parfumuri din esenta curata de flori si „ pudra” de orez parfumata la fel.”⁵ Codul vestimentatiei civile precizeaza totusi ca : „doar femeile galante trebuie sa se parfumeze”, parfumul facandu-le remarcate. De asemenea „ doar cele la moda si cele galante isi taie unghiile in forma ascutita”.⁶

Camasile de noapte erau confectionate din matase sau voal si aveau multe garnituri de broderii si funde. La fel erau si scufiile de noapte.

Dupa servirea micului dejun incepeau vizitele intime. Doamna casei se imbraca diferit pentru a-si primi prietenele. Sunt preferate picheturile, combinatiile de alb si negru. Se folosesc rochiile de lana „gris fer”, cu corsaj ce bluzeaza pe o centura de piele sau de stofa neagra, cu guler drapat, garnisit cu dantela. Manecile saunt pana la cot.⁷ Sunt folosite si rochiile de casmir roz sau cele de muselina inflorata. Forma rochiilor dupa 1900 este cea japoneza, chimono-ul.

Tot dimineata doamnele merg la biserica. Imbracamintea difera iar culorile sunt evident inchise. Stofele de doliu sunt negre, cu modele de buline sau patrate, din lana de Angora sau din tesatura in forma crepului englez. Doliul era de doua feluri: cel mic si cel mare. Pentru doliul cel mare, femeile purtau in primele saptamani haine din crep, apoi de matase neagra si in cele din urma semidoliul. Doliul mic presupunea initial haine de matase neagra urmate de semidoliu( lana cu tonuri cenusii sau violete).⁸

Dimineata se fac si cumparaturile importante, doamnele din inalta societate mergand cu trasurile si cu cativa slujitori pentru caratul produselor. Toaleta de cumparaturi nu este foarte pretentioasa, fiind mai de graba practica.

In 1867 se inaugureaza trotuarul si multumita lui, totul se va schimba: incep plimbarile pe jos si vizitele simple in costum de plimbare.⁹

Toaleta pentru plimbare( dupa-amiaza pe timp de vara si dimineata pe timp de iarna) si vizita( confidentiale dimineata si de curtoazie dupa amiaza, la ceaiul de la „five o clock”) , in functie de anotimp, era inchisa la culoare si mai groasa iarna, manteaux-rile si hainele lungi, paltoanele fiind confectionate din Moire( cu tesut dens si mat, dar cu ape lucioase ) si Passementerie (tesatura pe fire groase, impletite mai slab), imblanite in totalitate pe partea interioara.¹⁰ La exterior aceste haine erau impodobite la gat, la maneci si pe poale cu blanuri mai de pret cum ar fi Chinchilla, Skongs, Hermina, Samur, Jder, etc si cu aplicatii de flori din ceaprazuri negre maiestrit impletite cu „jais”-ri si cu margele de sticla neagra.¹¹ In zilele viforoase ale iernii se purtau caciulite de blana, de acelasi fel cu gulerul si garnitura hainelor. In zilele mai blande erau inlocuite cu palarii de fetru sau catifea. Nelipsite erau manchon-urile din blana si manusile din piele de castor sau captusite cu blana sau flanela.. Pe dedesubt rochiile erau din lana.

Toaleta de vizita este mai eleganta, astfel daca „jupa este de lana brodata cu aplicatii de perle, corsajul frack va fi de matase. Tournurile trebuie sa fie moderate.”¹²

Pentru vizitele din luna Ianuarie sunt necesare toalete speciale, pentru ca vizitele din acea luna sunt considerate de mare ceremonie chiar si intre intime. De obicei se fac vizite scurte si „ s-ar parea ca damele se duc prin saloane, numai ca sa aiba ocazia de a-si arata vre-o toaleta bogata, cu trena, care sa fie admirata la plecare.”¹³ Acesoriile pentru aceste costume luxoase sunt jachetele scurte si pelerinele care nu intrec umerii.

In iarna anului 1898 la Paris se produce o schimbare radicala a vestimentatiei feminine, imediat semnalata si adoptata si in Romania. „S-a schimbat moda la Paris, fiecare doamna de elita este ea ensesi un strigat de revanse[…]. Intr-adevar in sesonul acesta damele din Paris sau mai bine dis marii croitori ai metropolei modei au hotarit sa imbrace uniformele armatei franceze[…]. Aceasta moda s-ar pute lesna localisa in Romania unde s-ar pute imita uniformele dintre cari se preteasa cu deosebire diferitelor uniforme de rosiori si calarasi si acele de vanatori.”¹⁴ Paltoanele au inceput a fi tivite cu siruri de snururi rosii, aurii, verzi.

In anotimpurile mai calde pentru rochiile de strada se foloseste tailleur din postavuri iar pentru vizite fusta dubla din doua stofe diferite, cea de la exterior mai subtire si un corsaj-jacheta sau bolero.¹⁵(anexele). Din 1899 fusta dubla s-a decretat definitiv ca o moda noua adoptata la noi. Este un fel de tunica sub care se vede fusta cu volan. In anotimpurile mai calde materialele folosite pentru rochii erau : Matase, Satin, Rips-ul(nu prea lucios si tesut in fibre marunte verticale), Faille-ul (mai grosut si cu fibre mari), Otoman-ul (tesut in ite vizibil si regulat suprapuse), Serge-ul (mai suplu si tesut in fibre piezise), Taffetas-ua (aspra si mata, tesuta batut ca panza de bumbac), Catifeaua. Modelele stofelor pentru costume sunt carourile sau dungulitele. Se folosesc stofele de o singura culoare, garnisite cu fasii de catifea.

Era considerat ridicol sa fie purtate pe strada fustele cu trena lunga sau semiluna. Pentru plimbare se recomanda o fusta pana in pamant, dreapta sau rotunda dupa cum era moda.¹⁶ Si totusi „ rochiile de vara se fac cu o mica trena care din punct de vedere practic nu sunt bune”.¹⁷ Stofele sunt transformate, crestate, ajurate cu dantele albe sau negre. Gulerele sunt inalte si reverurile de catifea, atlas alb cu broderii.

Sunt comune salurile pentru umeri. Se foloseau des si mantelutele cu ciucuri si franjuri, capele cu guler inalt, impodobite cu dantele, margele, blanita si pene de strut. Pentru calatorii cele mai indicate erau mantilele si hainele cu pelerinuta.¹⁸

Vara culorile sunt mai variate, desigur in nuante pastelate. Dupa 1900 se poarta foarte mult corsajele tip chimono, inchise la spate, in mijloc, iar in fata cu reveruri de ambele parti. Nelipsite sunt palariile si umbrelele de soare cu dantele si multe volane. Indispensabile sunt si posetutele in forma de sac, punga. Palariile au diferite marimi in functie de moda : la inceput se preferau palariile mici, cu boruri le ridicate, considerate „fantesie”. Cele de oras sunt mai inalte si mai ascutite in fata la mijlocul anilor 80. „S-ar dice ca palaria e ingropata in garnituri. Cele de paiu sunt de tote culorile posibile schimbatoare ca si rochiile.”¹⁹ In zilele insorite se purtau Venetienele sau Bergeres-ele de pai mare sau marunt. Palaria la o rochie de vizita trebuie sa fie mai eleganta si mai costisitoare.

Palariile devin foarte mari in diametru, rotunde, din tul incretit, cu multe accesorii de genul buchetelor voluminoase de flori, penelor foarte vizibile , dupa 1900. Incep sa fie purtate esarfele la palarii si prin 1910 se folosesc intens si voaletele.

Promenada reprezenta o activitate importanta pentru doamnele timpului. Baneasa si Soseaua erau locuri de promenada indepartate, la ele ajungandu-se doar cu trasura, lucru care le facea inaccesibile pentru cei saraci.Soseaua era deci locul de intalnire pentru lumea buna. Aici „in timpul sezonului, aristocratii din nastere sau ai banului vin sa-si arate echipajele si toaletele. In mare parte acest lux fastuos este furnizat de Paris.”²⁰

Orice femeie care se respecta trebuie sa mearga o data pe zi, dupa-amiaza de la ora doua la ora patru-in timpul verii si, inainte de masa de la ora sapte la ora zece-in timpul iernii, ca sa-si plimbe plictisul pe sub teii de la Sosea. De aceea si vestimentatia ei trebuia sa fie noua, eleganta, menita sa o evidentieze. „ Este un asalt al toaletelor. Aici poti admira maiestria croitoreselor frantuzoaice, printre care Madame Briol a capatat o faima legendara datorita modului in care a stiut sa impace exigentele simplitatii cu fastul cerut de orientali.”²¹²² „Romancele etaleaza cel mai mare lux la aceasta promenada, lux al echipajelor si vesmintelor. Strainul, neobisnuit sa vada o gradina transformata in sala de bal este foarte surprins de aceasta bogatie de bijuterii, dantele si stofe scumpe.”

Si Ian Neruda observa ca „daca te plimbi printre trasurile care umplu Soseaua larga, presarata cu nisip fin si stropita neincetat si daca te uiti la trasurile elegante oprite pentru a asculta fanfara militara, de privesti femeile frumoase si elegante care stau tolanite lenes in timp ce-si fec plimbarea, gandul te poarta imediat la Champs-Elysees.”²³ Ba chiar se spune ca „nici la Champs-Elysees in zilele de iarna, nu gasesti echipaje mai bogate, rochii mai frumoase si livrele mai somptuoase.”²⁴

Gradina Cismigiu si Soseaua Kiseleff sunt doua locuri de preumblare ce rivalizeaza cu cele mai celebre din capitalele Europei. Italianul filoroman, Roberto Fava aflat in Bucuresti in 1894 spunea ca nu a vazut „niciodata echipaje asa de bogate si de splendide[…]. Pana si simplele trasuri de piata, toate cu doi cai -si cu patru daca se merge la tara- se prezinta cu un lux si cu o importanta intr-adevar princiara.”²⁵

Francezul Jean Loverdo descopera in 1897 , la Sosea „incantatoare figurine cu toalete de nuanta deschisa, cu mana gratios asezata pe marginea victoriei( tip de trasura) lor, se lasa repite de trapul rapid al marilor lor cai negri si par sa devina palide de emotie din pricina acestei particulare senzatii de placere ce o procura viteza.[..], iar parfumul lor patrunzator se combina cu aroma florilor de tei.”²⁶

Pe masura ce se insereaza, numarul trasurilor creste. In lunile foarte calduroase cand temperatura devine insuportabila, toata aceasta lume eleganta, mondena si bogata pleaca spre locuri mai racoroase, la tara sau in strainatate si astfel Soseaua ramane pustie. Dar va reinvia odata cu venirea iernii si a zapezii. Saniile usoare inlocuiesc trasurile.

Ulysse de Marsillac noteaza ca „marea atractie a gradinii Rasca este aceasta: femei elegante vin aici sa-si etaleze toaletele splendide; se plimba in jurul gradinii cu un devotament neobosit. Sa priveasca si sa fie privite este scopul esential al plimbarilor la Rasca.”

Si gradina Ateneului, infiintata in 1888, se transforma intr-o parada a elegantelor Bucurestiului, ori de cate ori se dadeau in ea diferite serbari de binefacere, asa numitele „Kermesse”. Imbracate in diferite costume de circumstanta, cucoanele din protipendada, vindeau in chioscuri racoritoare, lucruri nationale, flori, realizand pentru operele lor de caritate, sume frumusele.

Claymoor, cronicarul elitei, descria a doua zi in L Independance Roumaine, momentele cele mai reusite ale serbarii, care se prelungea uneori cateva zile, si costumele cele mai reusite, motiv de invidie intre doamne.

R D Rosetti povesteste in amintirile sale o scena legata de o Kermesse speciala, la care doamna Zincuta-o blonda rapitoare, intrecuse toate bucurestencele de elita. „Imbracata in florareasa florentina, cu palarie mare de paie in cap, oferea buchete minunate de violete.” Chioscul in care oficia avea firma „La o floare intre flori. Claymoor i-a acordat premiul I si a amintit-o in cronica sa, lucru care a nemultumit o alta doamna, fiindca „cheltuise o avere cu rochia ei de matase alba, lucrata in fasii pe care erau scrise numele ziarelor capitalei” si nu a fost nici macar amintita de Claymoor la gazeta. Doamna nemultumita s-a razbunat schimband peste noapte firma florentinei in „La o fleoarta intre flori”. Deznodamantul a fost „o paruiala boiereasca, ca la usa cortului. Se stransese lumea ca la urs.”²⁷

Aparitia inedita a automobilului a obligat moda sa inventeze o costumatie speciala pentru doamnele posesoare de astfel de masini. Pentru promenadele cu automobilul doamnele se imbracau in mantale lungi din cache-poussiere, purtau ochelari si isi ascundeau marile lor palarii de pai natural impodobita cu pene, sub voaluri lungi din plonge, in nuante deschise, care erau innodate sub barbie.

Costumul automobilistelor era format in 1905 din fusta evazata de culoare crem, o capa dubla cu revere mari, manusi de piele maro.

O distractie preferata de doamne, primavara si vara, este renumita „Bataie de flori” de la Sosea. Si pentru acest joc amuzant , doamnele se imbracau original, uneori excentric. In reviste exista chiar articole despre toaleta pentru „Bataia de flori”: „aceasta nu trebuie sa fie inedita, fiind preferabil o rochie din vara precedenta, pe care o vom strange jos cu o banda sau siret, vom modifica maneca largind-o, vom inlocui platca cu un tul brodat cu aur sau argint, vom pune cordon de satin. Aceasta distractie cere gust original si chiar putina excentricitate. Se vor fece palarii din foite impletite, garnisite cu flori mari si voaluri subtiri.”²⁸

Doamnele nu ratau niciodata acest eveniment chiar daca se intorceau acasa „ pudrate cu alb, ca un clown” din cauza prafului.²⁹

Un alt eveniment exceptional, ce la care erau nelipsite marile doamne, era concursul hipic numit „Cursele Primaverii”, de pe hipodromul de la capatul soselei Kiseleff. Aceste curse sunt o imitatie a celor care au loc la Paris in acea perioada. In acele zile se puteau admira toaletele cele mai nou introduse in moda noastra. Doamnele arborau toaletele lor de inspiratie etnica straina, asa cum reiese din descrierile lui Claymoor: „duminica a avut loc prima zi de curse de Primavara. Printesa Ferdinand Ghica, in bleu jandarm, pe cap avand un cos din care se revarsau trandafiri infloriti.

Mlle Grigore Gradisteano, in bleu electric ca si ochii ei, palarie Pamela cu trandafiri.

Mme Pierre Gradisteano, una din reginele zilei, rochie rosu de Adrianopol in intregime cu voaluri de dantela, corsaj inchis intr-o parte de o imensa jerba de trandafiri de doua culori, palarie Recamier de pai, ornata de trandafiri naturali, umbrela.

Mme Zoe Costesco, in toaleta spaniola de satin rosu cardinal acoperit cu dantele negre, palarie Caylus ornata cu ghiocei.”³⁰ Toata asistenta feminina astepta cu nerabdare ca una dintre ele sau mai multe sa fie declarate regine ale zilei respective, si cum cursele durau mai multe zile, doamnele reuseau sa fie alese aproape fiacare. Toaletele erau schimbate in fiacare zi a curselor.

Era de ajuns o plimbare la Sosea pentru a admira „toaletele pe care le-a vazut Parisul, introduse foarte repede si la noi, caci elita noastra de-abia asteapta ca ceva nou sa apara in capitala Frantei pentru ca sa execute imediat pe furnizoarele bucurestence spre a le confectiona urgent noua toaleta.”³¹

„ La alergarile de primavara am observat o tendinta spre sobrietate. Elegantele noastre vor sa-si lepede ornamentatia bogata si policromatica a levantinelor si sa adopte unitatea armonica a modei pariziene. Aceias tendinta am remarcat-o in receptiile diplomatice si in casatoriile din lumea buna. Peste tot eleganta bucuresteana cauta sa se emancipeze si sa se indrepte spre adevarata frumusete.”³² Insa aceasta tendinta se observa de-abia putin inainte de primul razboi mondial, altfel vestimentatia este pompoasa si prea putin practica.

Vestimentatia pentru tara si calatorii este compusa din stofe de lana fina. Fusta se face simpla ori garnisita cu sireturi puse aproape unul de altul. Tunica trebuie sa fie plisata simplu, iar corsajul sa fie de forma barbateasca, ori cu doi piepti sau deschis pe o vesta de stofa si de culoare diferita de a rochiei. Aceste jachete cand nu au doi piepti , se inchid la gat si la talie cu doua-trei brose. Palariile trebuie sa fie de pai, de culoare inchisa, garnisite cu galoane de matase cu cateva fire metalice impletite, forma este tot inalta, iar doamnele care doresc sa fie si mai elegante pot adauga cateva pene sau o funda mare din panglica de matase. Aceasta costumatie este ideala pentru calatorii si are avantajul de a apara de frig fara a fi prea grele.

Trusoul de nunta este compus din rochii de culoare alba, decente si candide. Pentru mireasa forma de rochie este mereu aceeasi , si anume cea de „printesa”. Ea este putin decoltata in jurul gatului si marginita de o panglica de aur sau argint, de sub care se intrezareste o camasuta alba foarte fina cu guleras pe gat. Aceste rochii au de obicei trene lungi. Pantofii sunt impodobiti de argint, manusile de dantela ca si rochia,.florile de lamaita si crinii abunda in par , in maini, la decolteu, pe poalele rochiei.(anexele ) Spre 1900 voalurile mireselor sunt foarte lungi, ca si trenele.

Iata cum descrie Claymoor toaleta d-rei Marie de Laptev , la nunta ei: „toaleta ei era de bun gust, in stil Henri II. Rochia de crep alb de China, trena regala cu pliuri mari garnisite la poale cu tul si pene albe. Rochia era ornata cu bentite de flori de portocal. Corsajul se mula frumos. Pe capul blond, un voal aerian pus foarte pe spate si cazand pe trena. Ca bijuterii doi ochi magnifici, albastrii.”³³ Sunt atent studiate si descrise si toaletele rudelor: „Mme de Laptev, mama miresei, in toaleta de satin „fer forge” drapata de dantele, broderie in perle irizate. Mlle Cleo de Laptev, sora, intr-o toaleta Parabere crem, brodata in relief, trena senator voalata de tul. Corsajul deschis „ a la duchesse”, ornat de briliante[…].³⁴

Rochiile de seara( de teatru, Opera, bal, serata, receptii, pranzuri de gala, etc) se confectioneaza din materiale mai fine si mai scumpe. In 1899 cel mai folosit material era crepul de China, care este foarte usor si cade gratios pe corp. Alte materiale folosite pentru aceste toalete sunt: Bagadine, gaz foarte transparent, dungat cu fire de matase de aceeasi culoare; Tulul Dejanire, in retele mari, foarte solid si superior tului grec; Muselina de matase Nopal, brodata cu floricele; Crepul Parisine, gaz de matase cu dungi de panglica satinata si incretita.³⁵ Culorile rochiilor de seara sunt in general albul si negrul, dar se mai foloseste si rozul.

Modele pentru toalete de serate sau de pranzuri de gala apar in toate revistele de moda si nu numai, de exemplu le regasim si in revista „Vatra”: „foile se confectioneaza din tafta sau fail, rose sau negru, croite in forma clopotului sau umbrelei, tivite pe dedesubt cu un tiv de stofa din par de cal, pentru ca sa stea infoiate. Pe deasupra foile sunt acoperite cu dantela[…] corsagiul se incheie intr-un singur loc in talie, unde se prinde de o brosa de briliante sau de smaragde[…]. La gat o panglica cu o catarama in fata, inchisa in spate cu o funda.”³⁶(anexa )

Toaletele pentru mese, fie dejunuri sau pranzuri, sunt adevarate toalete de bal, complet decoltate, cu maneci scurte.

La bal, serata, opera si teatru se purtau manusi de dantela, care in 1897 sunt scurte pana la cot, saculete si evantai. La teatru se utilizeaza lorgneta de aluminiu cu lant. In picioare doamnele purtau botine din piele moale sau matase, cu toc inalt, iar la bal pantofii erau de atlas, matase, cu funde, brodati cu fir. La teatru se poarta palarii mici, de genul tocilor de catifea, impodobite cu pene, sau funde prinse cu un pieptane. Masca este nelipsita , se poarta la baluri dar si la teatru. Un alt accesoriu il reprezinta portofele de aur stralucitor incrustate cu pietre. Ele au „nota distinsa a elegantei si mai toate femeile bogatase le folosesc”.³⁷

Claymoor ne ofera descrierea unei seri la Opera: „Mme Zoe Ghica-Comanesti, regina serii, ca o aurora boreala, toata in alb, corsage de copil, foarte strans desenand o talie de zana, pe umar un buchet de panselute, la fel si in par. Mme Elise Millo, o statuie coborata de pe soclul ei; toaleta second empire, fusta de satin negru, corsage semideschis fara maneci, manusi negre Josephine; in parul negru petale de trandafir. Mme A Darvaris, in mare toaleta dona Sol, gaze si dantele negre, corsage deschis in inima.”³⁸

Decoltul este admis doar la toaletele de seara si la ocazii importante. „Nu este bine ca o doamna, intr-un costum splendid de teatru ori de bal, sa umble pe strada. Pretutindeni ved doamne, chiar din societatea inalta, care cauta sa-si faca o reputatie imbracandu-se bizar si urmand cu furie cele mai mici capricii ale noului”.³⁹

Pana in 1890 decolteul era in forma de inima sau pur si simplu rotund. Forma lui incepe sa se diversifice ajungand sa fie patrat si in colt atat in fata cat si in spate.⁴⁰ Se spune ca femeile cochete folosesc decolteul en coeur pentru ca le face mai atractive. Cele in varsta folosesc decolteul in forma patrata. La 1900 era la moda decolteul in sal sau in medalion, adica rotund si se purta si la pranzuri de gala.

In general decolteul cel mare cere o rochie de stofa bogata si o gateala de giuvaieruri superbe. Acest lucru este demonstrat si de insemnarile lui Claymoor: la petrecerea de la printesa Bibesco, „ea era imbracata intr-o toaleta gri cu reflexii argintii, cu bentita de blana, esmeralde si briliante la maini, la gat si pe cap. Toaletele stralucesc in culori si eleganta. Mme Simona Lahovary in rochie tip second empire cu o trena imensa de satin rosu. Printesa Alexandru Bibesco, in roz pal, dantele negre aranjate a l espagnole.”⁴¹

„ Nu se vede decat aur si argint pe rochii, pe mantale, pe palarii. Lucrurile asa scanteietoare nu sunt agreate de toti, insa gustul timpului este de a lua ochii.”⁴²

Astfel de receptii, foarte apreciate de elita, aveau loc si in casa Oteteleseanu. Aceasta casa era foarte frecventata in anii 70-80. Claymoor semnala periodic: „Delicieuse reception chez M et Mme Oteteleseanu. Toute la fleur des pois de Bucarest se pressait dans ces merveilleux salons. Au milieu des habits noirs, de iollies toilettes, beaucoup de fleurs st de graces, arme de pied en cap. ce sont les dernieres escarmouches qui sont quequefois les plus dangereuses” sau „Les dimanches de Mme Oteteleseanu sont plus brillants que jamais. Le vast salon, transforme en serre, tout embaume du parfum des roses et des violettes, offre aux toilettes et a la grace des jeunes femmes un cadre splendide[…].”⁴⁴

Ocazii speciale erau si jocurile la Casino. Rochiile purtate sunt din crep de china, tafta, matase sau satin, decorate cu dantele. Se purtau mult imprimeurile cu cerculete.

44 Ghe Crutzescu, Podul Mogosoaiei, Editura Meridiane, Bucuresti, 1986, p 177-178;