Altheate

De obicei cartile nu au acest efect asupra mea, si am citit cateva de gen, dar Portretul lui M m-a tulburat cu adevarat. Poate pentru ca descopar unele asemanari ale lui M cu Dani al meu.

O poveste care nu poate fi repovestita, si-ar pierde iremediabil farmecul si impactul. Am descoperit putin dintr-o lume autista, vazuta, filtrata prin ochii unui parinte, unui om de cultura. Si am inteles ca Aspergerul, asa cum a fost cazul lui M, nu e neaparat varianta mai buna a autismului. A sti sa citeasca si sa scrie, pentru un autist, nu-i ofera automat placerea lecturii sau emotia descoperirii si anticiparii actiunii, poate de multe ori nici macar intelegerea unui mesaj.

Mie mi se pare ciudat sa descopar ca realitatea poate fi impartita doar in Da sau NU, doar alb sau negru. Ma sperie gandul ca Dani ar putea fi incapabil sa fie vreodata independent, sau poate prea obtuz in alegerile lui. Dar si mai mult ma sperie necunoscutul, care in cazul lui Matei Calinescu s-a materializat in aparitia din senin a crizelor epileptice ale fiului sau, la o varsta inaintata.

Mi-a fost greu sa-mi dau seama in ce masura il afecta autismul si crizele epileptice pe tanarul M. Si ma bucur ca tulburarea lui Dani, de spectru autist, nu este asociata cu retard, sau epilepsie sau ADHD, asa cum am vazut la multi alti copii.

Biografia poate parea usor disparata, unele pasaje se repeta, sunt ideile si amintirile care-l marcheaza pe tatal care incearca sa-si inteleaga fiul. Si care mai ales isi doreste ca scurta viata a lui M sa fi fost buna, sa nu se fi simtit dat la o parte din cauza faptului ca era diferit. Si ce este mai ciudat, pana la urma, este faptul ca in gandirea lui, M era mai matur si accepta lucrurile mai mult decat o facea tatal lui.