M-a sunat sotul meu sa ma intrebe daca vreau sa citesc ultima carte despre autism, aparuta la noi, Creierul social, Autism, neurostiinte, terapie scrisa de Otilia Secara si scoasa de editura Tracus Arte, Bucuresti, 2009. Fiindca la noi s-a scris prea putin despre acest subiect, cred ca orice astfel de initiativa este binevenita, mai ales una foarte bine documentata. Cum am pus mana pe ea, am si inceput sa o devorez. Daca nu ar fi trebuit sa fiu atenta ce fac Dani si Mircea, baietii mei de 3,8 ani si respectiv 1,8 ani, cu siguranta o terminam de ieri. Ma intereseaza subiectul pentru ca si fiul meu cel mare, Dani are note, elemente autiste si facem psihoterapie cognitiv-comportamentala de 1 an si jumatate.
Aproape jumatate de carte trateaza cauzele genetice si ambientale, mecanismele cerebrale, in special anomaliile, care apar la nivelul structurii si functiilor creierului. Multi termeni de specialitate, dar foarte bine documentata, cu o bibliografie impresionanta. Prezinta deficitele neurologice specifice autismului, in special problemele de procesare a figurii umane si anomaliile de judecata sociala.
Descrie neuronii oglinda care se formeaza in timp, prin experienta, in timpul observarii si imitarii unei actiuni. Acestia au rol fundamental in invatarea motorie, dar si cognitiva, permitand individului sa inteleaga actiunile celulalt, comparand observatia cu reprezentarile motorii proprii. Acesti neuroni au rol in imitatia sociala si achizitionarea limbajului, dar si in judecata sociala.
Prezinta principalele repere de normalitate, specifice fiecarei luni de viata, incepand de la nastere. Astfel am putut compara mai bine si intelege ca, desi Dani a facut unele lucruri la varsta normala, calitatea lor lasa de dorit. Dar fiecare mama este bucuroasa sa vada ca propriul copil lalalizeaza, se intoarce de pe burta pe spate sau invers, sta in fund si merge. Acum am citit ca fiecare astfel de activitate are niste parametrii.
Exista si un capitol de evaluare neuro-psihiatra, cu semne precoce si moduri de debut.Din pacate la noi in Romania neuropsihiatrii si psihologii de copii, nu mai amintesc de medicii de familie sau pediatrii, nu prea sunt familiarizati cu autismul, daramite cu diagnosticarea. Noua ni s-a spus sa stam linistiti ca Dani nu are nimic, si totusi Dani nu te privea in ochi, nu raspundea la nume, topaia si flutura din maini, si cel mai grav nu vorbea aproape deloc. Si cu toate astea ni s-a spus sa asteptam. Nu vreau sa astept, nu vreau sa ma las batuta, nu vreau sa intru in depresie, sa ma invinovatesc sau sa ma las influentata. De aceea citesc, incerc tot ce se poate, ma duc cu Dani la psihologoped, lucrez cu el acasa. Nu vreau sa mi se spuna mai tarziu ca este prea tarziu sa se mai faca ceva. Un capitol al cartii este legat de familia co-terapeut, care necesita si ea consiliere si suport.
Recunosc ca m-a interesat in special capitolul legat de terapii. Sunt prezentate avantajele si dezavantajele terapiilor ABA, TEACHH, PECS, precum si a altora, multe de altfel. Mi-a placut descrierea terapiei Teachh, a carei adepta sunt si eu, combinata evident cu cea logopedica.
Teachh propune o abordare individualizata, ce ia in calcul spectrumul extrem de larg al simptomelor autiste, diferentele de IQ, deficitele autiste si nivelul general al achizitiilor. Are modalitati de predare concrete, in special vizuale si comunicare facilitata. Necesita un mediu riguros, in afara casei, dar sustinut prin antrenament in familie, presupune timp indelungat si evaluari periodice ale dezvoltarii si achizitiilor cognitive. Si ce mi se pare cel mai benefic, sustine informarea si includerea familiei in toate aspectele interventiei si mai ales progresele dobandite se mentin mai mult si mai bine.
Logopedia este mult mai importanta decat s-ar credea, pentru ca un logoped nu educa doar limbajul verbal ci si conditiile prerechizite vorbirii. El monitorizeaza si evalueaza cazul, rezolva comportamentele problema, alege modalitatile de suport vizual si strategiile de ameliorare a intelegerii comenzilor si sarcinilor verbale. La inceput psihologopedul a lucrat cateva luni doar cu Dani, apoi l-a introdus in grup de copii, mai intai in grup de 2 si apoi de 3.
Ultimul capitol prezinta necesitatea organizarii unui serviciu comunitar de terapie. La sfarsit sunt aratate cateva anexe,fise, interviuri si chestionare-instrument si o bibliografie impresionanta.
NB: am aflat ca este a doua editie a cartii aparute in Timisoara , 2007.
8 April 2009 at 17:20
Ma bucur ca ti-a placut cartea, sper sa aiba succes si mai departe. Nu de alta, dar e unul dintre putinele titluri aparute la noi.
Mda, medicii sunt geniali cu "stati linistiti, nu are copilul nimic".