Desi Dani era scos zilnic afara, si plimbat cu caruciorul de catre bunica sa, cam pe la 1 an am observat ca Dani prefera sa se uite mai mult la masini decat la oameni. Copiii nu-l interesau aproape deloc, cu o singura exceptie, Selin, fata prietenilor nostrii, turci.
De cate ori ne opream, sa mai vorbim cu mamicile sau bunicile cu copii de varsta lui Dani, el devenea foarte agitat si incepea sa tipe foarte tare si incerca sa scape din carucior. Am spus ca poate vrea sa mergem mai repede sau mai departe, dar devenise deja un ritual. Nu intelegeam de ce nu vroia sa stea langa alti oameni sau copii, si de ce reactiona asa de rau.
In schimb cu Selin se juca, de fapt o privea mai mult, dar ii tolera prezenta. Si ne duceam destul de des la ea. Insa o perioada n-am mai trecut pe la ea, a fost o perioada de raceli, enterocolite, si surpriza, cand ne-am dus iar si am vrut sa intram in casa, Dani a plans disperat o jumatate de ora, am stat cu el in brate, l-am linistit si am incercat sa conversez cu prietenii nostrii. Selin intreba de ce face Dani asa. Le-am explicat temerile noastre legate de autism si s-au oferit sa ne ajute. Asa ca m-am dus zilnic la ei si Dani a urlat in continuare multe zile, dar perioada de acomodare se micsora in medie cu 5 minute, asa ca dupa o saptamana se obisnuise cu ideea si locul, dar mai ales cu persoanele. Dani avea putin peste 2 ani. Am tot experimentat ducandu-ne in vizite mai dese, in locuri cat mai diferite. Mai comenteaza uneori dar se conformeaza pana la urma.
Cam pe la 1 an, Dani a inceput sa tipe si sa se tavaleasca atunci cand incercam sa intram intr-un magazin. Am crezut ca-l deranja lumina obscura sau spatiul mai mic din unele magazine. Dar de fapt pe el il speriau oamenii, nu vroia sa fie atins de nimeni altcineva.
M-am enervat cand am realizat acest lucru si i-am spus tinandu-l ferm de mana ca este in siguranta cu mine si va merge peste tot unde voi merge eu. Primele incercari au fost marcate de proteste si tipete, dar am ignorat aceasta reactie, si m-am dus zilnic cu el in magazine, in mijloacele de transport.
Dupa varsta de 2 ani si 4 luni, am inceput sa mergem cu cate 4 sau 5 mijloace de transport, facand un drum de aproape o ora si jumatate dus si tot atat intors, pana la psihologoped. In tramvai si metrou ii place cel mai mult, pentru ca seamana cu trenurile, merg pe sine. Il plimb si cu troleibuzul, autobuzul, l-am dus si in gara, in toate locurile aglomerate. A stat de la inceput cuminte, in bratele mele, apoi a stat si singur pe scaun, ba chiar si in bratele unor persoane, dupa ce in prealabil le-a studiat si le-a placut, acceptat. Prefera mai mult barbatii dar si doamnele tinere, tacute, nu foarte bagarete si exasperante.
Nici cu copiii in parc nu interactiona, se dadea pe tobogan si cam atat. De abia acum la 3 ani si jumatate este interesat de copii, face cunostiinta cu ei, apoi repeta visator numele fetei care i-a placut si cu care s-a jucat Coina-Corina. Acum vrea sa se duca sa joace fotbal cu baietii mai mari, uneori se aseaza in bratele lor in trenulet.
Eu cred ca acomodarea si interactiunea se stabileste prin repetarea actiunii si obligarea copilului sa reactioneze intr-un fel. El nu are experienta necesara unor alegeri selective, dar macar baza unei comunicari sociale trebuie formata cat mai timpuriu, iar expunerea la stimulii sociali trebuie sa fie frecventa si constanta.
10 April 2009 at 18:00
Nici Mihai nu e interesat de copii din parc, fuge numai la rotile caricioarelor... poate fi si varsta si faptul ca nu e obisnuit cu copii. Si el a fost interesat de baietii mult mai mari care jucau fotbal, spre bucuria mea :)))).
Va pup, iar pe tine te citesc zilnic. Astept cu sufletul la gura fiecare postare.