Toti parintii isi iubesc copiii si vor tot ce este mai bun, dar de cele mai multe ori, din prea multa dragoste ii sufocam si le intarziem dezvoltarea prin mentinerea unei dependente inconstiente fata de noi.
Iti poti iubi copilul si incurajandu-l sa faca multe lucruri singur, asigurandu-l in acelasi timp ca tu esti in spatele lui la cativa centimetrii sau metrii.
Am vazut multe familii cu copii, care prezentau tulburari din spectrul autist, unde nu se pusesera inca niste limite. Si eu am dormit cu Dani in acelasi pat, pana cand el a implinit 2 ani si 4 luni.
Cand am inceput psihoterapia, una dintre intrebari a fost legata de gradul sau de autonomie si am fost sfatuita sa-l las sa doarma singur, sa nu-i insuflu frici nesanatoase dar mai ales dependenta materna.
Iar eu sunt o persoana care accepta multe sfaturi si fac multe experimente. Intai am incercat varianta paturilor separate, dar situate in aceeasi camera. Stiam ca majoritatea copiilor autisti urasc schimbarile si se obisnuiesc destul de greu cu ele. Dani a fost curios la inceput, a si cazut de 2 ori din pat, pentru ca nu mai eram eu drept proptitoare. I-am pus o perna mare pe jos, langa pat, dar nu a mai fost nevoie de ea, a invatat repede limitele patului. Evident a venit si de cateva ori la mine in pat, noaptea, dar l-am luat frumos pe sus si l-am pus in patul lui.
Etapa aceasta intermediara a durat cam 8 luni dupa care m-am hotarat sa-l las singur in camera lui. Intai a asistat la mutarea mobilelor si pregatirea noii camere de dormit, a mea si a sotului meu, vis- a -vis de a lui. Curios, nu l-a speriat, ba chiar l-a bucurat.
Primele nopti in camera lui, singur, au fost destul de grele, se trezea peste noapte si pleca sa ne caute prin toata casa. Fugeam repede si-l prindeam pe hol. Ii explicam ziua unde este camera noastra si cat de repede poate ajunge la noi daca are nevoie de ceva. Inca nu ma striga cand avea nevoie de ajutor. Cred ca a durat cam o saptamana sa stie unde sa vina cand se trezea noaptea. Ba mai mult a inceput sa ma si strige cand avea nevoie sa faca pipi.
Seara ii citeam o poveste si apoi asteptam sa adoarma, pentru a ma putea culca si eu. Un sigur este cert, de cand doarme singur, a devenit mai sigur pe el, ba chiar isi exprima preferintele, pentru camera lui, pentru statul in casa.
La joaca il las intotdeauna sa experimenteze, sa se catere peste tot, facandu-l doar atent la cateva pericole, dar eu stau mereu cu ochii pe el si-l incurajez. De multe ori trebuie sa-i arat cum sa se joace, dar prinde repede toate miscarile si regulile jocului, ceea ce este foarte bine. Ma bucur de asemenea ca pe partea de motricitate grosiera nu exista nici o problema. Nu ma bag prea mult in incercarile lui de a comunica cu ceilalti copii. Si nu este nevoie sa le explic faptul ca Dani are elemente autiste, este deja capabil sa spuna destule cuvinte pentru a se intelege cu ei. Ca semn distinctiv a ramas fluturatul manutelor si topaiala, mai ales atunci cand este foarte bucuros si fericit.
La masa il incurajez sa manace singur, desi e cam lenes si fara pofta de mancare in general, desi i-am dat diferite feluri de vitamine. Si pe partea de imbracat sta destul de bine, mai putin cu tricourile si nasturii, dar o sa invete cu timpul. Totul cere exercitiu. Cu olita si toaleta e mai dificil pentru ca el nu pune mana sa se ajute si de aceea de multe ori nu nimereste olita, dar vointa exista asa ca pana la urma se va rezolva si asta.
Imi doresc un copil care sa se poata ajuta singur, sa nu depinda prea mult de mine, si cu siguranta vom reusi impreuna.
