twitter
rss

Opere, vol. 2 – Nevroza la copil: Micul Hans şi Omul cu lupi

M-am apucat sa-l citesc pe Sigmund Freud, seria Opere, de la Editura Trei. Si una dintre carti, volumul 2, se refera la nevrozele unor copii, micul Hans si omul cu lupi.

Micul Hans avea 5 ani si era baiatul unui medic, adept al psihanalizei intemeiate de Sigmund Freud, iar rezolvarea intregului caz este realizata printr-o corespondenta intre parintii copilului si Freud. Au existat si cateva intalniri pentru evaluare. Meritul este in mare masura al parintilor care au urmarit toata evolutia nevrozei, incepand de la 3 ani si jumatate si i-au oferit baiatului tot sprijinul pentru a constientiza si invinge aceste fobii, temeri.

Aceasta nevroza se manifesta prin fobii fata de animale, in special cai, dar si fata de trasuri sau carute pline de bagaje. Aceste fobii sunt de fapt proiectii ale unor intrebari si curiozitati legate de sexualitate, de formarea sinelui si intelegerea unor relatii si legaturi cu ceilalti.

Starea de graviditate a mamei si aparitia unei surioare vor bulversa intreg universul acestui copil si teama lui de a nu pierde afectiunea exclusiva a mamei, se va transforma intr-o frica fata de cai care cad( nasterea unui copil) si carute supraincarcate( mama gravida).

Diferentele sexuale intre el si aparitia unei surioare il fac curios, incearca sa dezlege misterul aparitiei copiilor. Aceste intrebari si scenarii apar ca urmare a refuzului parintilor de a-i explica pe intelesul lui, toate aceste schimbari importante din viata sa si a familiei sale. Explicatiile de genul a venit barza nu-l multumesc pe baiat.

In acelasi timp se confrunta cu celebrul complex oedipian, manifestat printr-un atasament puternic fata de mama si rivalitate fata de tata. Rezolvarea acestui complex se produce odata cu identificarea cu parintele de acelasi sex. Pana atunci, Hans va fantasma si cocheta cu ideea de a-si elimina intr-un fel sau altul tatal. Pentru ca isi iubeste tatal, nu el va fi protagonistul fanteziilor lui, ci animale mari de genul girafei ( substitut al tatalui).

Episoadele de narcisism se materializeaza prin iubirea de sine sau masturbare, cu timpul acestea diminuandu-se si aparand iubirea de obiect, de copii, de fetite si chiar de baieti, inteleasa ca prietenie si afectiune.

Al doilea caz prezentat in carte este cel al omului cu lupi, un alt caz de nevroza infantila, analizata dupa 15 ani de la incetarea ei. Perspectiva unui adult asupra copilariei este diferita, distorsiunile fiind mai mari, veridicitatea amintirilor fiind indoielnica, rezistenta la psihanaliza este mai puternica. Exista clar antecedente in familie, de nevroza, atat la tatal sau, cu care nu a avut o relatie prea buna, cat si la sora sa.

La acest copil s-a manifestat complexul castrarii materializat prin visul cu lupi urcati in copaci, dintre care unul fara coada. Mai tarziu frica de lupi s-a transformat in cucernicie religioasa obsesionala.

In ziua de astazi astfel de fobii sunt mai rare, pentru ca educatie sexuala incepe de timpuriu si problemele legate de constientizarea apartenentei la un gen se rezolva mai repede si mai usor, dar in secolul XIX era inca un subiect tabu.

0 comments:

Related Posts with Thumbnails