Aceasta este ultima carte aparuta la noi, publicata de Theo Peeters, la editura Polirom, 2009. Ceea ce mi-a placut la aceasta carte este tocmai limbajul accesibil tuturor si explicarea fiecarei teorii sau definitii. Sunt prezentate intercalat, marturii ale unor persoane adulte care sufera de autism inalt functional ( Temple Grandin, Therese Joliffe, Sean Barron, Donna Williams), precum si cazuri de copii si evolutia lor, programele lor personalizate. Copiii sunt atat din tarile nordice, cazul lui Hans, dar si din Romania, din Iasi.
Triada de tuburari: comunicare, interactiune sociala si imaginatie, reprezinta scheletul intregii carti. Desi stiam multe din informatiile de aici, am descoperit si cateva sfaturi mai mult decat bune, pe care le-am si pus in practica cu rezultate imediate, si ma refer aici la temporizarea activitatilor de joaca si schimbatul randului in joc.
Daca primul capitol face o prezentare a autismului, in opozitie cu bolile psihice, in al doilea capitol se vorbeste despre problema atribuirii de semnificatii.
Pentru a crea un spatiu securizant este nevoie de o buna structurare a spatiului de invatare si de joaca a copiilor cu autism, in functie de caracteristicile fiecaruia. Sunt prezentate cateva scheme inteligente de demarcare a spatiului personal dar si crearea unui spatiu de socializare, joaca.
O alta problema intalnita la copiii autisti este cea a perceperii timpului. Autorul ne propune cursuri de managementul timpului. Aici am invatat ca existenta unui ceas, sau unui orar in care sunt desenate activitatile, eventual poze, faciliteaza obisnuirea copilului cu numarul de sarcini si ordinea lor. Sau cum masa de lucru poate fi compartmentata in spatii sau cutii cu diverse activitati, puse in partea stanga si mutate dupa ce au fost rezolvate, in partea dreapta. Cand toate ajung in partea dreapta lucrul a luat sfarsit.
Capitolul trei abordeaza comunicarea, sunt explicate ecolalia, stilul cognitiv, folosirea corecta a pronumelor eu si tu, dificultatile limbajului metaforic pentru un copil cu autism. Sunt multe discutii si propuneri pentru un model educational potrivit.
Interactiunile sociale sunt aprofundate in capitolul patru. E prezentata Theory of mind. Uneori integrarea in grup normal de copii, in sistemul de stat nu este cea mai buna solutie, cel putin nu inainte ca respectivul copil sa invete unele lucruri indispensabile, sau afectarea lui sa fie minima. Este necesara o mai buna specializare a cadrelor didactice, combaterea unor prejudecati din partea parintilor cu copii normali, adaptarea programelor la un ritm mai putin alert. Si cum acest lucru e putin probabil, nu mai ramane decat invatamantul special, care la noi nu are prea mari sanse sa ajunga la nivelul celor din State.
Exista si un subcapitol legat de sexualitatea persoanelor cu autism.
Si problemele legate de imaginatie sunt de dezbatute, prezenta stereotipurilor reprezentand un mod de calmare si punere in ordine a lumii haotice, care exista in jurul unui copil cu autism. Jocul trebuie sa porneasca de la simplu la complex, presupunand invatarea unor etape: manipulare simpla a obiectelor sau jucariilor, jocul combinativ si descoperirea unor pozitii si situatii inedite dar si practice, jocul functional care presupune imitare si ultimul stadiu este cel al jocului simbolic.
Ne putem invata copiii sa caute si modalitati de recreere, pentru ca oricat ar invata, ramane destul timp pe care trebuie sa-l umple cu ceva distractiv, relaxant, fara a se intoarce exclusiv la stereotipiile specifice.
M-am bucurat sa vad ca am intuit multi pasi importanti si am rezolvat multe probleme, chiar daca nu citisem in prealabil informatii de specialitate, dar am descoperit, citind aceasta carte , ca mai sunt inca multe lucruri de facut. Ma bucur ca macar asa ni se ofera niste puncte de reper, niste sfaturi bune.
13 November 2009 at 15:43
Foarte buna recenzie. Nu am apucat decat sa rasfoiesc volumul, dar pare perfect pentru primii pasi.