twitter
rss

Mosul are nevoie de cat mai multe ajutoare!
In aceasta iarna si-a facut un atelier la standul Fundatiei Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea Romaniei, din cadrul targului pentru copii KIDEX, si te asteapta si pe tine!
Daca ai intre 5 si 15 ani, vino la Atelierele Mosului, de la Kidex- Editia de iarna, in perioada 3-6 decembrie 2009, sa fii si tu unul dintre spiridusii lui! Cu ajutorul elfilor, poti invata cum sa-ti confectionezi propriile decoratiuni pentru sarbatorile de iarna.

Iar la finalul targului, cele mai reusite creatii vor fi premiate!


Deci nu uita, 3-6 decembrie 2009, Romexpo Pavilion 16-17

Program vizitare 3-5 decembrie : 10:00 - 19:00
6 decembrie : 10:00 - 18:00

Stirea este preluata de pe www.copilul.ro

Un cantecel scurt si usor de invatat pentru gradinita.

Fulgi de nea mii si mii
Strada si pomii au haine argintii
Fulgii de nea cad din cer
Nasul si obrajii sunt rosii de ger.

Mii de stele de zapada
Vin din norii pufosi si gri
Neaua s-a depus pe strada
Hai cu sania copii!


Fulgul de zapada de C. Rades.

Pe obraz, pe nas, pe umar
Tot cad fulgii fara numar
S-a oprit in palma unul
Iute, iute inchid pumnul.

Desfac pumnul.
Unde-i fulgul?

Am in mana un strop de roua
Sau un bob de apa?
Ploua?
S-a topit in mana mea
Ca o lacrima de nea.

Ieri l-am auzit pe Dani spunand versuri din acest cantecel, pe care eu il auzisem mai demult. Este un cantec simplu care te invata culorile raportate la cateva lucruri fizice, concrete.
Dani tot repeta Vede este funza, Soae este galben, Foaia-floarea. Imi suna foarte cunoscut si l-am cautat pe internet. L-am intrebat de unde il stie si mi-a raspuns ca de la gradinita. A inceput sa spuna mai multe lucruri de la gradinita.

Acesta este cantecelul culorilor:

Culorile se cearta
Ca vor sa stie bine
Care-i mai importanta
Si ma-ntreaba pe mine.
Eu raspund:
Soarele e galben,
Verde este frunza,
Cerul e albastru,
Rosie-i buburuza,
Orange este polenul,
Violeta-o floare,
Indiggo- fluturasul
Totul e culoare!

Culorile indata
Rasufla usurate
Le este clar de-acuma
Cat sunt de importante,
Pentru ca:
Soarele e galben
Verde este frunza
Cerul e albastru
Rosie-i buburuza,
Orange este polenul
Violeta-o floare
Indiggo-fluturasul
Totul e culoare!

Dani a trecut deja la imbracarea omuletului sau, desenat. Asta inseamna o maturizare dar si intelegere a conduitei sociale, imbracamintea si pudoarea constituind primul pas spre ideea de moralitate.

Mai mereu deseneaza pantalonii ca niste patrate pe picioare, de culoare maro sau neagra, iar tricoul sau camasa este de culoare deschisa. Nu uita niciodata sa incalte oamenii, asta o facea chiar si atunci cand ii desena dezbracati si puncta toate elementele anatomice sexuale.

Din pacate poza nu este foarte clara, dar se poate observa incercarea lui de a colora hainele. Si parul este un amestec de galben cu verdele folosit pentru contur.

Pentru ca Dani facea degetele ca niste ramurele, separate, i-am explicat ca toate se unesc sau pornesc din palma, asa ca acum face palma ca un guguloi din care rasar degetele, neaparat cate cinci la fiecare mana.

Alte articole despre omul in desenele copiilor gasiti aici.


Scrisoarea

Am sa scriu o scrisorica
In fereastra am s-a pun,
Sa o ia si s-o citeasca
Dragul, bunul Mos Craciun.

Si in ea, o sa scriu asa:

O papusa imi doresc,
Una care sa vorbeasca,
Si bineinteles, as vrea
Tare mult sa ma iubeasca.

Pentru mama sa aduci
Un concediu lung la mare
E obosita, saracuta
Si se plange ca nu are.

Tatalui meu drag
Sa-i aduci o masinuta,
Il aud mereu spunand
Ca vrea una nou-nouta.

Si pentru ca bine stiu
ca esti bun si rabdator
daca mai doresc ceva
Iti cer anul viitor.


Draga Mos Craciun

Stii, draga Mos Craciun
Ce as vrea sa-ti spun?
Ca sunt un copil cuminte
Harnicut si bun.

Tu vii cu dadruri multe
la copiii toti,
Iar eu te rog pe tine
Adu-mi daca poti:

Bunicutei niste ochelari
Si bunicului papuci,
Pentru mama, nu uita, cercei,
Si lui tata niste nuci.

Pentru motanul nostru
Ad-un soricel
S-un os frumos lui cutu
Dar mai maricel.

Mai adu-mi si-o pusca
Si as vrea sa-ti spun
Ca sunt copil cuminte
Draga Mos Craciun.

Draga Mosule nu uita: ochelarii, papucii, cerceii, nucile, soricelul etc.

Dani a desenat, special pentru Mosul, un om de zapada si un brad frumos. Nu a uitat sa faca multe cadouri pe langa ele, asa cum spune si el: Mute, mute-multe, unpece-unsprezece. De ce atatea, nu stiu, dar atatea vrea.

Din pacate nu se vad prea bine, dar el chiar si-a dat silinta.

De ceva vreme deseneaza si coloreaza singur. Am fost surprinsa sa vad ca a desenat atat de frumos, mai ales ca noi chiar nu am facut desenele astea acasa. Se prea poate sa le fi vazut sau facut la gradinita si la doamna psihologoped.

La gradinita fiecare copil a facut o scrisoare pentru Mos. Dani si-a semnat-o pe a lui si a cerut o masina si multe bomboane.

Bradutul

Bradulet, bradut dragut
Ninge peste tine.
Haide, hai in casa mea
Unde-i cald si bine.
Pom de anul nou te fac
O, ce bucurie!
Cu beteala-am sa te-mbrac
Si stelute o mie.
Si fetite si baieti
Batand din manute,
Te-om juca si ti-om canta
Cantece dragute.


Omul de zapada

Omul de zapada
Sade in ograda
Are ochi si nas
Dar nu are glas.
Grivei a latrat
Pan s-a saturat,
Dar omul de nea
N-a-nteles ce vrea.
-Ham, ham!De ce taci?
Poate nu ma placi
Ca n-am ce scofala...
Drept pe cap o oala...
Si-o maturatoare
Prinsa-n cingatoare.

Am gasit intr-un magazin un set de figurina de ipsos, pentru lumanari mici rotunde, cu 4 culori si o pensula, inclusa. Eu am gasit un Mos Craciun si un om de zapada.

Am vrut sa le dau mai tarziu, de Mos Nicolae si sa-i facem o surpriza
Mosului Craciun, sa-i facem o lampa. Dar ochii ageri ai baietilor au detectat cutiile ciudate si au cerut imediat. Mircea striga cat putea de tare: Pensula, iar Dani se chinuia sa se catere pe biblioteca, spunand: Nu ajung sus, veau sa pictez.

Asa ca am instalat atelierul de creatie chiar in biblioteca, pe biroul lui tata si iata ce a iesit.

Mircea a folosit toate culorile, asa ca omul lui de zapada arata ca un pom de craciun. Dani in schimb a urmarit cu atentie imaginea de pe cutie si l-a imbracat pe mos in rosu, iar felinarul l-a facut cu albastru.


Ca sa mai coloram putin figurina, am pus verde la mansete, la curea si la motul caciulii.
Dani a fost foarte meticulos, si desi initial a colorat si barba in rosu, am dres-o amandoi punand gri peste barba, la sfarsit.

Iarna a sosit

Iarna a sosit in zori
La fereastra a pus flori.
A sosit cu gerul ei
Cu zapada si polei.

Cat de veseli suntem noi
Alergam sprinteni, vioi,
Cu zapada ne jucam
Si cu bulgari aruncam.

Saniuta va pleca
Si pe partii va zbura
Clopoteii vor suna
Si pe noi ne-or bucura.


Mos Craciun

Azi au sa cada
Fulgii de zapada.
Mama gateste
Ceva foarte bun.
Ma grabesc pe strada
Sa-i ies in cale
Eu, lui Mos Craciun.
Plec cu bunicul
Iute la plimbare
Prin tot orasul
Sa-l cautam.
In seara sfanta
Si nemuritoare
Copiii, toti cu drag
Il asteptam.

Refren 1
Vine Mos Craciun
Zurgalaii suna.
Ce mult ne dorim
Sa fim impreuna.
Seara de Craciun
E cea mai frumoasa
Vino Mos Craciun
Hai la noi in casa.

Priviti cum bradul
Mandru straluceste
Peste tot s-aprind
Acum stele mii.
Parca din ceruri
Ninge doar cu stele
Sa ne aduca noua bucurii.

Refren 2
Vine Mos Craciun
Sania ii zboara
Toti il asteptam
Si suntem afara.
Seara de Craciun
E cea mai frumoasa
Vino Mos Craciun
Hai la noi in casa.

Azi am fost la sedinta cu parintii si am aflat ca anul acesta, copiii nu vor avea serbare de Craciun. Asta se datoreaza si faptului ca pe 14 decembrie se intra in vacanta, iar ultima zi de gradinita este vineri, 11 decembrie.

E cam aiurea sa faci serbarea pe 11 decembrie. La alte gradinite se face incepand cu data de 9 sau 10 decembrie. Ca sa nu mai spun ca din cauza vacantelor, zilelor neplatite ale cadrelor didactice, si sa nu mai amintesc de imbolnavirile repetate, nici macar nu mai au timp sa faca un program de serbare, cu poezii si cantece.

O alta problema este cea a gripei, si a faptului ca din 20 si ceva de copii, cat sunt in grupa, doar 8 sau 10 au venit saptamanal la gradinita. Iar un Mos Craciun din afara este exclus, tot din pricina masurilor de prevenire a gripei.

Se pare ca de Mos Nicolae, Primaria sectorului 5 le va da niste cadouri, la gradinita, luni pe data de 7 decembrie.

Si pentru ca sa nu plece chiar cu un gust amar, copiii vor primi in ultima zi de gradinita niste dulciuri sau cadouri, cumparate de parinti, un La Revedere frumos, ca sa vina cu drag si la anul.

Dani azi a fost foarte vehement, nu a vrut sa ramana singur la gradinita. Plangea si striga: Veau acasa cu tine, mama. Si cand i-am spus ca eu plec la servici, a gasit solutia: Ma goc-joc cu Mitea si buni. Apoi a spus ca vrea in alta camera, la alta doamna. Pana la urma s-a linistit si a stat cuminte.

Il bulverseaza ritmul acesta inegal, luni a fost la gradinita, marti nu, pentru ca nu a venit Doamna, azi da si tot asa cu toate imbolnavirile. Lui ii trebuie o rutina, un program destul de bine facut.

Speram ca la anul sa fie sanatos si sa participe la toate activitatile, sa intre intr-un ritm.

A 5-a editie a targului de carte pentru copii MiniLibri va avea loc in perioada 3 - 6 decembrie 2009 la Muzeul Municipiului Bucuresti (Palatul Sutu). .

Evenimente MiniLibri :
Parada Editurilor - standuri ale editurilor participante
Clubul micului ilustrator - activitati de scris si desen pentru copii
Cartile se prezinta - lansari de carte
Parintii vedeta recomanda superpovesti - povesti in lectura unor parinti celebri
Copilul se distreaza facand painting, poate participa la tombola, jocuri, si mai ales va primi multe cadouri.

Mai multe informatii pe www.minilibri.ro



Zurgalai

Seara-i de mister
Bradu-i luminat
Ard stelute-n el
Totu-i minunat!
Roata de copii
Bradu-i la mijloc
Si asteapta toti
S-auda cioc! cioc!

Zurgalai, zurgalai
Veseli zurgalai
Se aud de pe drum
Peste munti si vai!
Vine iar si la noi
Mosul bland si bun
Sa dansam, sa dansam
Pentru Mos Craciun!


Saniuta mea

Saniuta mea,
O clipa nu mai sta
Porneste-n zbor ametitor
Usor, usor, usor.
Distractia e-n toi
Cu sania noi doi
Alunecam pe derdelus
Acus, acus, acus.
Nimeni nu ne-ajunge
Nimeni nu ne-nfrange
Prieteni noi am cunoscut
Salut!Salut!Salut.

Saptamana trecuta Dani a fost foarte interesat de comunicarea cu ceilalti, mai ales cei necunoscuti.

Totul a inceput in clasa, la gradinita, cand s-a dus la doi copii si le-a spus: Buna doi copii. Asta pentru ca nu stia cum ii chema. Doamna a fost foarte incantat de abordare si mi-a povestit intamplarea.

Apoi, in autobuz, in timp ce mergeam la psihologoped, Dani era atent la discutiile din jur. La un moment dat, o domnisora, care statea chiar langa noi, vorbea tare la telefon despre niste probleme cu banii. Dani s-a simtit obligat sa intervina in conversatia dansei, si sa scoata din buzunar banutul de metal, pe care tocmai ii gasise pe jos.
-Uite eu am un banut.

Acum nu stiu daca a vrut sa se laude sau sa o ajute cu bani pe domnisoara, pentru ca se vedea clar ca era nehotarat sa i-l dea de tot. Oricum intentia conteaza. Banutul a fost dus cu bine acasa, in pusculita.

O intamplare putin mai neplacuta, pentru mine, a fost cea in care Dani a vrut sa coboare neaparat din trolebuz, la Universitate, sa vada mai bine bradul de metal din Piata. Degeaba am incercat eu sa-l conving ca vom reveni, dupa ce ne intoarcem de la Doamna psiholog. Tinea mortis :Veau la badut. Cobo acum. Cu lacrimile de rigoare evident.

Cand o doamna l-a intrebat unde e bradutul asta si daca poate sa vina si ea sa-l vada, Dani s-a aratat foarte binevoitor, a luat-o de mana si aproape ca pleca cu dansa, inapoi spre brad. M-am albit, evident. Dani era foarte precaut de obicei si nu pleca cu nimeni, insa acum dorinta lui a fost atat de mare incat nu mai conta cu cine mergea, atata timp cat isi satisfacea nevoia sau curiozitatea.

I-am explicat ca nu e bine sa mearga cu persoane straine, indiferent de ce i-ar promite, si am facut apel la povestea lui Hansel si Gretel, pentru a-i arata ce se poate intampla.

O poezie frumoasa, pe care am cautat-o destul de mult. Se invata la grupa mijlocie, doar o strofa. Aici este toata.

Crizantema e stapana
Toamna in gradina.
Cu tulpina ei lemnoasa,
Vremea chiar de-i friguroasa
Si chiar daca vantul bate,
Ea razbate.

Daliile mari cat roata
Le-a dat frigul rece gata,
Iar bietele tufanele
Plang cu-amar si plang cu jele.
Trandafirului gingas,
Putine flori i-au ramas
Iar bruma cand il loveste
El paleste.

Sunt si alte floricele
Mai mari si mai mititele
Dar atunci cand frigul vine
Nu sfarsesc prea bine.
iar biata gradina
Isi plange de mila.

Azi Dani a plans foarte tare cand a primit laptele cu paiul la gradinita. Doamna nu intelegea de ce plange, asa ca dupa ceva timp m-a sunat pe mobil. Am vorbit cu Dani si s-a mai linistit. Am hotarat sa ma duc sa vad ce se intampla. Cand am ajuns acolo, Dani se linistise, statea cuminte pe scaunelul lui, si era atent la ce ii intreba Doamna.

Ascunsa in vestiar, ascultam cu atentie ce ii intreba si cum raspundeau fiecare. L-am si spionat putin si am vazut ca identificase corect situatiile si reactiile personajelor. Erau doua imagini, pe caietul lor de activitati, in prima bunicul era foarte suparat cand a vazut cat de dezordine era in camera nepotului, iar in a doua bunica era foarte bucuroasa sa vada curatenia si ordinea din camera fetitei.

Il auzeam pe Dani cum vorbea singurel: Bunica e bucuoasa, e odine in camea. Si punea degetul pe poza corespunzatoare. Bunicu e supaat pe baiat.

Mi s-a parut extraordinar acest lucru. Apoi urmatoarea sarcina a fost sa coloreze imaginea cu copilul cuminte si ordonat. L-am urmarit pe Dani cum isi deschide penarul, si i se intepeneste putin, dar este ajutat de Doamna, apoi isi ia singur creioanele colorate si incepe sa coloreze rochia fetitei cu galben, ciorapii si pantofii cu maro, perdeluta cu verde ( la sugestia Doamnei), scaunul cu portocaliu( exact cum este scaunul lui de acasa).

Intre timp m-a vazut si vroia sa se scoale de pe scaun. L-am rugat sa isi termine fisa, ceea ce a si facut, i-am sugerat sa faca covorul cu albastru si l-a colorat foarte bine si frumos. L-a colorat si pe bunicul in maro, si gata.

Doamna mi-a spus ca Dani e foarte atent la lectii, raspunde si el, intelege tot ce i se spune sau i se cere. Insa era nedumerita de accesul lui de plans, pentru ca Dani nu a mai plans de mult si nu reusea sa inteleaga ce ii spunea Dani.

Pe drum l-am descusut si am aflat ca de fapt el vroia sa manance laptele cu toti copiii, dar din pacate a fost prea mult lapte pentru el, pe ziua de azi, tinand cont ca a mancat si acasa lapte cu cacao. "Prea mult lapte" a explicat el. Si am hotarat, de comun acord sa-i dau eu dimineata doar ceai si ursulet Barni, ca sa poata manca laptele simplu, cu paiul, la gradinita impreuna cu toti copiii. Ma bucur ca am lamurit aceasta problema.

Am invatat sa fac stelute din hartie, in clasa a doua. Si mi-au placut foarte mult. Asa ca m-am gandit ca dupa ghirlanda din frunze, ar fi timpul sa fac si fulgi de zapada, din hartie.

Eu am intercalat si forme de brad si de turturi.


Am luat hartie alba, albastra si verde, foarfeca, ata si scoci. Eu prefer hartia mai groasa. Pentru stelute sau fulgi se taie cercuri cu diametru diferit, apoi se indoaie in doua cercul, apoi inca o data in doua si se taie usor pe marginile conului si la baza lui, in forma de triunghi sau dreptunghi, lasand alternativ portiuni de hartie netaiata. Apoi se desface si gata fulgul de nea.Fulgii ii puteti lipi cu scoci pe mobila, pe pereti sau perdele.

Bradutii de fac prin impachetarea hartiei ca un evantai sau armonica, hartia fiind lata de 5 sau 7 cm si lunga cat se poate.Prima oara se taie in partea de jos, la mijloc, trunchiul bradului, prin indepartarea excesului de hartie din parti, apoi se taie simetric, pe o parte si alta, triunghiuri mici, lasand spatii mici netaiate intre triunghuri, legaturile intre bradutii armonica.

Eu am preferat sa ii lipesc pe o ata sau sfoara
si sa ii atarn, asa cum am facut si cu ghirlanda, de plafoniera.


Baietilor mei le plac copiii de la Little People, Fisher Price. Primele jucarii de gen le-au primit acum 2 ani, de la nasa lor.

Dani a fost incantat de la inceput, mai ales ca erau 5 copilasi mici, compacti, care puteau fi dati pe tobogan, balansoar, leagan. A fost fascinat si de covorul muzical, plin de cifre si forme geometrice, actionat prin simpla apasare pe imaginile dorite. Ca sa nu mai spun ca a venit si cu un CD cu desene animate cu cei 5 prieteni, plus activitati educative.

Din pacate costa destul de mult, dar rezista mai mult decat alte jucarii. Parcul de mai sus este acompaniat de cuvinte in germana, numere, culori, forme geometrice prezentate in germana. Dani a inceput sa le repete si in germana.

Anul acesta am gasit si eu in magazinul Cora, autobuzul cu copiii, de la aceeasi firma. Evident, bine facut, mai zdravan, cu luminite si sunete haioase, cu doua usi de acces si decapotat. I l-a luat deja Mosul.

Tot in serie mai sunt si masinuta de pompieri, barcuta si ferma cu animale care vorbesc, casuta lor si parcul de distractii.

Din pacate, cursurile pentru parintii cu copii autisti din sectorul 6 si nu numai ,organizate de DGASPC si APR, s-au suspendat datorita cazurilor de gripa tot mai frecvente, prezente chiar in spatiul Scolii speciale nr.11.

Deocamdata nu stim daca se va gasi alta locatie, sau va trebui sa asteptam ridicarea carantinei. Imi pare rau ca s-a intamplat asa, tinand cont ca mai erau multi parinti pe lista de asteptare pentru evaluarea copiilor lor, cu autism.

Oricum organizatorii ne-au anuntat si pe mail si prin mesaje pe telefonul mobil. Apreciez corectitudinea lor si sper sa colaboram la fel de bine si de acum inainte.

Cursul ANALIZA COMPORTAMENTALA APLICATA IN CAZURILE DE AUTISM INALT FUNCTIONAL SI SINDROM ASPERGER va avea loc in Bucuresti, in data de 21 Noiembrie 2009, ora 10:00 - 16:00.

Acest curs este sustinut de Anca Neagu, psihoterapeut si consultant ABA in curs de acreditare BCBA (Board Certified Behavior Analyst).

Se pot inscrie specialisti interesati de problematica tulburarilor de spectru autist si terapia acestor tulburari dar si parinti ai copiilor cu astfel de tulburari.

Cursurile nu sunt acreditate de COPSI.

Cursul isi propune:
- identificarea caracteristicilor persoanelor cu Sindromul Asperger si Autism inalt functional;
- intelegerea principiilor Analizei Comportamentale Aplicate si Terapiei Cognitiv Comportamentale aplicate in aceste tulburari;
- formarea de deprinderi practice de aplicare a tehnicilor prezentate.

Pentru detalii complete intrati aici.

Ieri l-am auzit de patru ori, pe Dani, folosind cuvantul trebuie. Prima oara statea la mine in brate, pe covor si ne uitam pe o carte. La un moment dat se ridica si eu ma uit intrebatoare la el, nedumerita. el ma lamureste imediat si-mi spune:
-Trebuie sa ma duc la baie.

A doua oara l-am auzit spunandu-i lui Mircea, in timp ce se jucau in dormitorul de lemn:
-Micea s-a acuns si eu trebuie sa-l caut, sa-l gasesc.

Am observat ca Dani, de cate ori invata ceva nou, un cuvant sau constructie verbala, o foloseste de foarte multe ori, si de cele mai multe ori in situatii corecte.

In timp ce ne jucam toti in pat, iar Dani transformase patura in barca, el ne explica:
-Meg-merg cu baca asta. Trebuie sa aung-ajung la mal.

Dupa ce s-a sters la nas cu o batista de hartie, si-a spus singur, cu voce tare:
-Evetelu-servetelu ata-asta e mudal-murdar, trebuie sa-l aunc-arunc la gunoi.


Astazi au trecut la activitati mai creative, dupa ce luni si marti s-au jucat cu noile jucarii cumparate la gradinita, adica o bucatarie complet utilata.

Azi m-am dus sa-l iau pe Dani si am vazut la panou picturile lor. Era si a lui Dani, facuta cu degetelele lui mici, foarte ordonat si curat. In vestiar l-am intrebat ce au facut azi la gradinita si mi-a raspuns foarte fericit:
-Am pictat.
-Ce ai pictat? l-am intrebat eu mai departe.
-Un tugue-strugure. Cu degetelu. Am facut multe boabe.
-Bravo.
-Am facut si o funza-frunza vede-verde.
-Caunele-scaunele atea-astea nu sunt ale noate-noastre, imi atrage el atentia in timp ce se aseza pe un scaunel din vestiar.
-Stiu, i-am raspuns eu.

Mircea intrase in clasa si se asezase cuminte pe jos, langa copii si se juca cu bucataria. Nici de Dani nu-l mai interesa.

Imi pare rau ca nu am facut poza, cu opera lui Dani. Strugurele era facut dintr-o frunza colorata cu creionul iar boabele erau pictate cu degetelele, cu culoare mov. Eu facusem acasa strugurele cu Dani, dar prin lipirea hartiei glasate autocolante. Asa ca stia cum trebuie sa arate, cum sunt asezate boabele. Va inchipuiti ca le-a aranjat pe randuri, la o distanta egala.

Acasa mi-a dat mai multe detalii:
-Si la gadinita avem baie.
-Da ce ai facut acolo?
-M-am palat-spalat pe maini.
-Bravo.
-Una nu megea-mergea.
-Ce nu mergea?
-O guveta-chiuveta.
-Dar cate chiuvete aveti la baie?
-Tei-trei, doua meg-merg si una nu mege-merge, s-a sticat-stricat.

A inceput sa spuna din ce in ce mai multe lucruri de la gradinita, lucru care nu poate decat sa ma bucure.

NB: desenul este facut de mine in ubuntu.

Acesta este un cantecel foarte usor pentru grupa mica si mijlocie.


Fulg de nea, fulg de nea,
Nu zbura, nu zbura,
Stai asa, stai asa,
In palma mea.-bis strofa

Mii de stelute
Stralucitoare,
Unde e fulgul,
Unde e oare?

A fugit, a fugit.
S-a topit, s-a topit.
A plecat, a plecat.
S-a suparat.-bis strofa

Stim sa desenam

Cu creioane colorate
Poti sa desenezi de toate:
Doar o linie e vantul,
Ca o minge e pamantul,
Tot un cerc e soarele,
Romburi mici petalele,
Un patrat e o casuta,
Un dreptunghi o saniuta,
Un triunghi o palarie.
Patru linii usurel,
Cerc, dreptunghi, un baietel!
Iar pe cap cu o fundita
Tot asa e o fetita!
Multi baieti si multe fete
Cercuri, linii, puncte, pete
Daca se aduna roata
E copilaria toata!

Poezia se poate invata la grupa mijlocie si mare.

Asa spune Dani de cate ori se refera la gradinita. Azi l-am dus prima oara, dupa o perioada de absenta fortata, datorita racelii. A fost foarte fericit, mai ales ca azi au fost lasati sa se joace mai mult, deoarece venisera ultimele jucarii cumparate din fondul clasei. Asa ca Dani a luat in stapanire un aragaz de bucatarie si un frigider echipat inclusiv cu oua de plastic, frumos puse pe rafturi. Din pacate nu i-a lasat si pe ceilalti copiii sa se joace. Insa i-a aratat lui buni toate jucariile de acolo, ba l-a chemat si pe Mircea, care de abia astepta invitatia si a navalit impetuos in clasa, strigand: A venit Mircea.

Oricum, acasa am avut parte de alta surpriza, Dani nu a mai vrut sa manance piureul cu carne si ou. De fapt asa a facut si ieri. Atunci m-am hotarat sa-i tai bucatele mici de sunca si cascaval , si le-am pus pe o farfurioara, alaturi de pestisori cu susan( crocanti). Noroc cu Mircea care mananca tot ce prinde, asa ca Dani a incercat si el si surpriza chiar i-a placut. e adevarat ca bucatelele erau asa de mici ca de abia le puteai prinde cu furculita. Cate o bucatica din fiecare, pana cand le-au mancat pe toate. Asa deci se poate. Ceea ce ma ingrijoreaza e ca s-ar putea ca de acum inainte sa prefere sendvisurile, iar piureurile sa ramana istorie. Se pare ca sfaturile doamnei Renee McDannel chiar functioneaza.

Dupa amiaza am lucrat cu Dani pe unul din caietele de la Girasol, unde fisele sunt simple, dragute si implica mai multe activitati, unirea punctelor pentru realizarea unor desene, colorarea lor, lipirea unor abtibilduri, numararea unor obiecte, labirinturi etc.

Dani nu prea are tragere de inima la colorat, iar eu incerc sa-l invat cateva strategii( de la stanga la dreapta, linii de sus in jos, una langa alta, pe randuri) pentru a acoperi mai repede si mai frumos tot spatiul. I-am spus ca-i dau 10 la scris, lipit abtibilduri, numarat, dar la colorat ma mai gandesc. Iar Dani imi spune: O bomboana. Veau-vreau o bomboana.

Cand am prins cateva zile mai frumoase, ne-am distrat desenand si colorand, cu creta pe asfalt. Lui Dani ii place sa deseneze cu creta iar Mircea se tavaleste cu totul in creta. Mircea prefera sa-i desenez eu si el doar sa denumeasca obiectele sau culorile. Dani prefera sa scrie alfabetul si cifrele, mai nou scrie si cuvinte din doua silabe. I-am invatat sa joace sotronul si le place foarte mult. Dani a inceput sa deseneze si scari si incearca sa se urce pe ele, dar asa cum spune chiar el" sunt prea scunde".

Dani a incercat sa deseneze si gardul si frunzele. E fascinat sa vada praful de creta cum se raspandeste in aer sau pe iarba. Inca mai are ceva probleme cu murdaritul, in sensul ca nu prea ii place sa fie colorat de creta, spre deosebire de Mircea care ar si manca-o.

Va inchipuiti ca si peretii casei sunt desenati si scrisi cu creta, noroc ca mai ploua si sterge din operele de arta.

Pentru ca le place foarte mult sa picteze, le-am propus copiilor mei sa facem niste caini, figurine de ipsos.

Mircea a ales sa-l faca pe cainele nostru cel negru, Nero iar Dani a facut un caine galben, un fel de Pluto.


S-au asezat cuminti si nerabdatori la masute si au asteptata pana am adus figurinele, paharele si pensulele si culorile( tuburi cu acuarele). Fiecare si-a pictat cainele, vanand toate spatiile albe. Dani era tentat si de o dactilopictura.

Dani s-a incumetat si la detalii, codita, urechi, gura si ochi. Desi a dat si pe langa, a reusit ,in mare parte, sa puna culoarea acolo unde trebuie. Iar ca premiu, a pocnit toate balonasele de la hartia de impachetat, folosita pentru figurine.

Si aici aveti dovada maiestriei lor. Mircea a inceput sa fie mai constiincios, mai atent. Si evident toate operele lor stau la loc de cinste intr-o vitrina veche, din zestrea bunicii. Fiecare stie foarte bine care sunt piesele lor si care ale celuilalt.

Acesta este cursul tinut de dna Renee McDannel, vineri 13 noiembrie in spatiul Asociatiei Puzzle Romania. Asa cum spune si titlul, socializarea copiilor cu autism incepe, in primul rand , in familia lui.

Ce inseamna socializarea de fapt, ce presupune ea? In primul rand e nevoie de abilitatea de a asculta, de a empatiza, de a fi atent la comportamentul celorlalti, de a imita. Sa nu uitam si de contactul vizual. Rolul cel mai important revine parintilor care trebuie sa-si implice copiii in astfel de activitati de socializare, folosind atat comunicarea verbala cat si cea nonverbala, si organizand activitatile in asa fel incat sa nu existe obstacole fizice, sa existe un mediu protejat si sigur, sa tina cont si de parerile copiilor( unde exista verbalizare).

Inainte de orice trebuie verificat daca unele conditii fizice sunt indeplinite, respectiv somnul, aportul de apa, orarul meselor si tipul de alimentatie corecta. Daca acestea sunt indeplinite, urmeaza eliminarea unor stimuli puternici ca lumina, zgomotele, care pot distrage atentia copilului. Treptat copilul va fi antrenat in miscarea de imitatie cu ajutorul dansului, muzicii, pantomimei, gadilatului.

Strategiile de implementare folosite pentru stimularea socializarii sunt: oferirea unui model, schimbarea si adaptarea mediului, explicarea pasilor si apoi experimentarea. In cazul grupului de copii se va observa ca liderul va antrena tot grupul prin actiuni spontane, fara strategii explicate.

Totul trebuie sa fie distractiv si motivant. Evident totul se va invata prin repetitie, dar mare atentie la ultima cerinta sau comanda, pentru ca aceea va fi mai bine si repede retinuta. Temporizarea si tranzitia intre activitati este de asemenea foarte importanta pentru a evita crizele de nervi( se poate folosi numaratul pana la 3, se pot introduce elemente din urmatoarea activitate pentru distragerea de la activitatea devenita obsedanta, etc).

Un parinte va avea mai mult de castigat, daca in loc sa-si arate nemultumirea fata de incercarile stangace sau greselile flagrante ale copilului, ii semnaleaza existenta unei probleme pe care copilul o va rezolva, cu ajutorul parintelui in prima faza, si apoi singurel. Copilul va fi antrenat in joc prin oferirea unei parti a jocului, iar cealalata va ramane la adult. Pentru rezolvarea jocului sau puzzle-ului va fi nevoie de interactiune verbala, cererea expresa a piesei necesare, sau nonverbala, indicarea cu degetul a locului potrivit, sau schimbul tacit de obiecte.

Cum sa facem constient un copil de existenta celorlalti, de relatiile pe care le are cu familia, cum arata de fapt socializarea? Simplu prin construirea unei carti sau povesti sociale. Dna Renne propune realizarea unui caiet pe care sa lipim poze sau sa desenam cu copilul nostru.

Aceasta strategie merge perfect pentru copiii nonverbali. Pe prima pagina se va pune poza copilului si se va scrie si numele lui dedesubt. Se vor face remarci de genul: Aici este Dani. Dani este un baiat cuminte si frumos. El are 4 ani si va spune o poveste despre familia lui.

Urmatoarea poza va fi a copilului impreuna cu parintii si i se va explica: Aici este mama si tata, impreuna cu Dani. Daca exista frati si surori se vor pune poze si cu aceatia, dar tot alaturi de copil. urmeaza pozele cu locul de joaca si prietenii copilului, prietenii de la gradinita, tot mai multe poze in care copilul este alaturi de altii, face lucruri interesante. Ii repetati: Uite Dani este prieten cu Mircea si se joaca frumos, impart lucrurile, spun glume etc.

Cartea de povesti sociale va fi pusa la vedere, si completat impreuna cu copilul cu cate o poza noua, de la aniversari, serbari. Incet, incet totul va capata forma, copilul va fi interesat sa arate cat mai multor persoane colectia lui de amintiri, construite alaturi de cei dragi.

Tot prin povesti se vor convinge copiii sa manance ceea ce nu le place, prin realizarea de poze in care sa apara si respectivele alimente.

Schimbarea rutinii este necesara, dar in prealabil copilul va fi anuntat de ceea ce se va intampla, va fi asigurat de suportul parintilor.

Jocurile simple, cu care se incepe orice socializare cu copiii autisti mici , sunt Cucu Bau si aruncatul mingei care presupune atentie, coordonare si anticipare semnalizata verbal: 1,2,3 si. Pentru cei mai mari un mijloc de socializare si imaginatie in acelasi timp,este servitul mesei la restaurant si folosirea corecta a veselei si tacamurile, obervarea comportamentului celorlalti la masa, observarea diversitatii de gusturi si preferinte.

Implicarea in joaca a unor copii neurotipici este de mare ajutor, evident adultul controland situatia si sugestionand copilul fara dizabilitati, sa-l ajute si sa devina model pentru copilul suferind de autism.

Ca si data trecuta cursul a folosit voluntari pentru realizarea unor interactiuni simple de socializare nonverbala. S-a observat existenta unui lider si modelarea comportamentului celorlalti prin imitatie si anticipatie.

Saptamana viitoare va urma cursul despre jocul copilului autist.

Este foarte usor sa faceti un astfel de desen. Dani si Mircea au fost foarte incantati, Mircea pentru ca rupe mult si repede hartia creponata iar Dani le lipeste cu placere.

Evident figurile le-am desenat eu, cu creionul iar ei si-au ales culorile pentru par, ochi si nas. Dani a preferat tehnica mototolirii si lipirii, iar Mircea a lipit bucatile rupte pe lung, nemototolite.

Dani l-a facut pe tata, adica cu parul blond, ochii albastrii, iar seara cand tata a ajuns acasa l-a dus direct in camera si i-a aratat pe perete: Te-am facut pe tine. A se remarca haina multicolora a lui tata, facuta prin suprapunerea bucatilor de hartie subtire, rezultans la un moment dat chiar culoarea verde din suprapunerea galbenului cu albastru.

Dani e incantat de Pisicile aristocrate si stie multe replici, iar Mircea stie aproape toate replicile. Intr-o seara se jucau in pat si tata il intreaba pe Dani:
-Il trimitem pe Mircea in Timbuktu?
-Da, bag in cufar, ii raspunde fericit Dani.
-Dar tu nu mergi in Timbuktu? continua tata.
-Nu, eu sunt racit, ii spune foarte serios Dani.
-Aha.
-Cand fac bine, meg si eu in Timbuktu, il lamureste Dani.

De ceva vreme ii pun intrebari sa vad cum merge logica lui si am descoperit ca la chestiuni generale, sta foarte bine. De exemplu:
Eu: Iarna e cald?
Dani: Nu, e fig.
Eu: Cate picioare au pasarile?
Dani:-Doua.
Eu: Vara cad frunzele?
Dani:-Nu, nu cad funzele. Toamana cad. Si lista poate continua.

Dani se joaca cu piticii de plastic si i-a pus unuia in mana un creion. Vrea sa-l invete sa scrie si sa deseneze.
-Tine gheonu-creionul bine, ii spune piticului pe care-l instruieste.
-O, o, o, striga impacientat Dani, cand vede ca mi-a cazut pixul, si mi-l da inapoi.
-Peste galben pui abatu-albastru si iese vede-verde.
-Apoi cu roz, si apoi cu abatu dechis, adica bleu, explica mai departe Dani piticului sau.
-Am pus toate culoile-culorile, iese abatu-albastru inchis.

Eu ii tot amintesc ca fiecare dintre noi are niste responsabilitati: tata merge la servici ca sa castige bani, copiii mici merg la gradinita si apoi la scoala ca sa invete etc.
Dani a inteles cum sta treaba si-i explica lui buni:
-Ma duc la gaici-servici cand chesc-cresc mae-mare. Ma duc cu masina asta, de poitie-politie.

"Sa invatam cu ...placere" este un manual de fise cu exercitii logopedice in comunicarea orala si scrisa, editata de Asociatia Reninco Romania, in 2007. Manualul a fost facut de mai multi logopezi: Viorica Oprea( pe care am cunoscut-o la centrul logopedic nr 6, si la care o sa mergem din semestrul doi), Ana Stoica( cea care ne-a evaluat la Asociatia Puzzle Romania), Adriana Stancu, Sorina Niculescu, Elena Liliana Galbinasu, si coordonati de Ecaterina Vrasmas.


Din pacate nu este disponibila in librarii, fiind un supliment al revistei Invatamantul Prescolar, distribuit doar in circuit inchis, adica gradinite si scoli primare. Eu am vazut-o prima oara la doamna psihologoped si am xeroxat-o si am lucrat dupa ea.

Cred ca a mai scris despre ea si Marius Filip.

Cartea are 256 de pagini si se iumparte in 4 sectiuni: exercitii pentru corectarea intarzierilor de limbaj, exercitii pentru dificultatile de pronuntie a sunetelor( corectarea dislaliilor), exercitii pentru invatarea citirii si exercitii grafice pentru scris.

M-am inspirat foarte mult din carte, atat pentru invatarea schemei corporale personale dar si a celorlalti, componenta familiei, obiecte uzuale din casa, din fiecare camera, pluralul cuvintelor, adjectivele, categoriile de animale, obiecte de imbracaminte, fructe, legume, jucarii, meserii etc. Fiecare categorie este ilustrata prin desene sugestive si clare.

Exista multe poezii si cantecele, desene haioase, spatii de completat, trasee pentru obisnuirea copilului cu scrisul si folosirea corecta a creionului.

O carte pe care o recomand cu placere pentru ca este intr-adevar foarte folositoare. Evident si lucrul cu un logoped este indispensabil pentru evolutia copilului cu autism.

Aceasta este ultima carte aparuta la noi, publicata de Theo Peeters, la editura Polirom, 2009. Ceea ce mi-a placut la aceasta carte este tocmai limbajul accesibil tuturor si explicarea fiecarei teorii sau definitii. Sunt prezentate intercalat, marturii ale unor persoane adulte care sufera de autism inalt functional ( Temple Grandin, Therese Joliffe, Sean Barron, Donna Williams), precum si cazuri de copii si evolutia lor, programele lor personalizate. Copiii sunt atat din tarile nordice, cazul lui Hans, dar si din Romania, din Iasi.


Triada de tuburari: comunicare, interactiune sociala si imaginatie, reprezinta scheletul intregii carti. Desi stiam multe din informatiile de aici, am descoperit si cateva sfaturi mai mult decat bune, pe care le-am si pus in practica cu rezultate imediate, si ma refer aici la temporizarea activitatilor de joaca si schimbatul randului in joc.

Daca primul capitol face o prezentare a autismului, in opozitie cu bolile psihice, in al doilea capitol se vorbeste despre problema atribuirii de semnificatii.

Pentru a crea un spatiu securizant este nevoie de o buna structurare a spatiului de invatare si de joaca a copiilor cu autism, in functie de caracteristicile fiecaruia. Sunt prezentate cateva scheme inteligente de demarcare a spatiului personal dar si crearea unui spatiu de socializare, joaca.

O alta problema intalnita la copiii autisti este cea a perceperii timpului. Autorul ne propune cursuri de managementul timpului. Aici am invatat ca existenta unui ceas, sau unui orar in care sunt desenate activitatile, eventual poze, faciliteaza obisnuirea copilului cu numarul de sarcini si ordinea lor. Sau cum masa de lucru poate fi compartmentata in spatii sau cutii cu diverse activitati, puse in partea stanga si mutate dupa ce au fost rezolvate, in partea dreapta. Cand toate ajung in partea dreapta lucrul a luat sfarsit.

Capitolul trei abordeaza comunicarea, sunt explicate ecolalia, stilul cognitiv, folosirea corecta a pronumelor eu si tu, dificultatile limbajului metaforic pentru un copil cu autism. Sunt multe discutii si propuneri pentru un model educational potrivit.

Interactiunile sociale sunt aprofundate in capitolul patru. E prezentata Theory of mind. Uneori integrarea in grup normal de copii, in sistemul de stat nu este cea mai buna solutie, cel putin nu inainte ca respectivul copil sa invete unele lucruri indispensabile, sau afectarea lui sa fie minima. Este necesara o mai buna specializare a cadrelor didactice, combaterea unor prejudecati din partea parintilor cu copii normali, adaptarea programelor la un ritm mai putin alert. Si cum acest lucru e putin probabil, nu mai ramane decat invatamantul special, care la noi nu are prea mari sanse sa ajunga la nivelul celor din State.

Exista si un subcapitol legat de sexualitatea persoanelor cu autism.

Si problemele legate de imaginatie sunt de dezbatute, prezenta stereotipurilor reprezentand un mod de calmare si punere in ordine a lumii haotice, care exista in jurul unui copil cu autism. Jocul trebuie sa porneasca de la simplu la complex, presupunand invatarea unor etape: manipulare simpla a obiectelor sau jucariilor, jocul combinativ si descoperirea unor pozitii si situatii inedite dar si practice, jocul functional care presupune imitare si ultimul stadiu este cel al jocului simbolic.

Ne putem invata copiii sa caute si modalitati de recreere, pentru ca oricat ar invata, ramane destul timp pe care trebuie sa-l umple cu ceva distractiv, relaxant, fara a se intoarce exclusiv la stereotipiile specifice.

M-am bucurat sa vad ca am intuit multi pasi importanti si am rezolvat multe probleme, chiar daca nu citisem in prealabil informatii de specialitate, dar am descoperit, citind aceasta carte , ca mai sunt inca multe lucruri de facut. Ma bucur ca macar asa ni se ofera niste puncte de reper, niste sfaturi bune.

Pentru ca e toamna o doamna educatoare s-a gandit sa faca ceva frumos pentru Zana Toamnei. si a facut cateva flori, crizanteme din hartie creponata.

Sunt foarte dragute si usor de realizat. Aveti nevoie doar de un pai de plastic, putina hartie creponata de diverse culori, putin scoci si o foarfeca. Se taie o bucata cam de 4 sau 5 cm din sulul de hartie creponata, impachetat, apoi se lipeste , cu scoci, pe bat sau pai, in partea de sus, dupa ce in prealabil a fost infasurata bine in jurul lui.

Cu foarfeca incepeti sa franjurati hartia creponata si infasurata, pana la nivelul scociului. Si va va iesi o crizantema foarte frumoasa si care va dura cu siguranta mai mult decat una naturala.


De ziua lor de nume, pentru ca Dani mai este si Mihail iar Mircea este si Gabriel. Ca sa nu mai vorbim de tata Gabriel. Asta inseamna ca trebuie sa le fac tort.

Iar asta e un desen cu Sf. Mihail. Cred ca l-am facut prin 2005 inainte sa se nasca Dani.

Acest curs a fost tinut de doamna Renee McDannel, terapeut ocupational, in spatiul Asociatiei Puzzle Romania, din Aleea Istru nr 4, fiind primul curs de informare si ajutorare a parintilor cu copii cu autism din Sectorul 6 si nu numai. Urmatoarele cursuri vor fi cele axate pe limbaj si joaca.

Am fost cam 12 parinti, toti avand copii cu diverse probleme de alimentatie: nu mananca deloc carne, sau fructe, prefera anumite texturi si culori ale alimentelor.

Cursul a fost inceput cu o scurta descriere fiziologica a aparatului fonoarticulator si digestiv, adica: buzele, maxilarul, dintii, limba, muschii esofagului, etc.

Inghititul presupune cateva lucruri esentiale: pozitia corecta a intregului corp in timpul mancatului, pozitia buzelor, controlul limbii, reflexul de inghitire.

Administrarea antibioticelor la varste foarte mici poate afecta sistemul digestiv.

Pot exista probleme fizice care pot crea probleme de alimentatie, unele fiind refluxul faringian, creat de gastrita, muschii peristalt insuficienti dezvoltati. De asemenea alergiile la gluten si caseina trebuiesc depistate corect prin analize specifice. A ramas sa ne anunte data viitoare unde anume se pot face si la ce doctor, eventual costuri.

Un test simplu pentru depistarea problemelor legate de controlul gurii este acela cu apa. Daca apa se va prelinge pe langa colturile gurii, inseamna ca cel mic nu poate inchide etans buzele, in jurul paharului, iar daca se va ineca cu apa, inseamna ca nu stie cum sa inchida caile respiratorii in timpul bautului sau mancatului.

In orice caz, masa trebuie sa fie un moment de socializare, contact vizual, incredere in cel care ne hraneste, in cazul celor mici. Si murdarirea e buna, pentru ca astfel copilul experimenteaza texturi, mirosuri si gusturi diferite.

Secretul introducerii alimentului dorit este acela de a-l baga in cantitati foarte mici si treptat in mancarea preferata a copilului. Acest proces poate dura si 3 luni. Important este ca incet incet se va obisnui cu noile texturi sau mirosuri, chiar daca la inceput le va detecta foarte repede si le va indeparta.

In afara ritualului mesei, sunt recomandate exerciti pentru gura: mestecat jucarii de cauciuc pentru dezvoltarea masticatorilor, retinerea apei in gura si apoi scuiparea ei, fara a inghiti nici o picatura, pentru un mai bun control al musculaturii gurii, exercitii pentru limba, desfacerea semintelor fara ajutorul mainilor, doar cu limba si dinti.

Pentru educarea olfactiva si acceptarea unor anumite arome se recomanda expunerea treptata si de scurta durata la stimulii olfactivi respinsi de copil pana acum, si asocierea lor cu activitati placute si stimulante.

Pentru obisnuirea cu noile texturi, copilul va trebui mai intai sa le accepte si tactil, in cazul fructelor se vor juca cu ele si le vor taia cu cutitul de plastic in felii subtiri si apoi mici mostre se vor insera in alimentele preferate, prezente si ele la experiment.

Pentru copiii mari povestile sociale sunt foarte bune, mai ales pentru cei care rontaie mereu cate ceva, sau fac excese alimentare. Cand eram eu mica, erau povesti de genul Lenuta a mancat prea multe mere si i s-a facut rau. Ideea este ca in povestea, pe care o construieste fiecare parinte impreuna cu copilul sau, de preferat si prin desen, sa se stabileasca niste limite: Atatea mere sau biscuiti poti si trebuie sa mananci, repetate zilnic pana cand va interioriza aceste reguli si le va respecta automat.

Cel mai interesant a fost faptul ca am exersat chiar noi feluri de a inghiti, de a hrani pe altcineva si de a fi hraniti, folosindu-ne de apa, iaurt, fulgi de porumb. A fost chiar distractiv si mai ales educativ.

De abia astept urmatoarele cursuri. Pe vinerea viitoare, cu alte detalii.

In ultima vreme Dani face din ce in ce mai multe glume si rade cu pofta.

Una din cele mai folosite este raspunsul la intrebarea exasperata a bunicii: Eu cu cine vorbesc?, la care Dani raspunde razand: Cu peretii.

Daca il intrebi: Ce este fratele tau? iti va raspunde fie ca e pui, frate, dar mai ales pucelobanca-purcelo-banca.

Azi se alerga cu Mircea si la un moment dat, Dani trece pe langa mine si il aud strigand la Mircea: Cine e ultimul e tantalau.

Am ramas interzisa, am crezut ca nu am auzit bine. Putin mai tarziu Dani a repetat faza, in timp ce ajungea triumfator primul la el in camera si radea din tot sufletul: Mitea e tantalau. Ma gandesc ca a auzit undeva, la desene animate, glumele astea, pentru ca noi nu folosim cuvintele gen tantalau.

La doamna psiholog logoped raspunde de multe ori la deruta, dar mai ales rade in timp ce spune vre-o prostioara. Iar doamna il incurajeaza raspunzandu-i: Mai tu ma pacalesti, iar Dani rade si mai tare.

Azi eram in bucatarie si Dani vine foarte serios la mine si spune:
-Da-mi alta haina, asta e uda.
Eu incerc sa-mi imaginez cum a reusit performanta asta. Si il intreb:
-Ia sa vad unde este uda.
Dani nu ma lasa sa pun mana pe haina si rade. Atunci banuiesc ca o farsa si-l intreb:
-Esti ud sau ma pacalesti?
Dani rade in hohote si spune:
-Te pacaesc.
Evident haina nu era uda si nu exista nici o sansa se se ude. Dar aproape ca m-a pacalit cu tonul lui serios si alert. Din pacate il pufneste rasul prea repede.

Oricum faptul ca face glume si se amuza este un lucru foarte bun, mai ales pentru Dani.

Astea sunt poezii de toamna, pretabile pentru grupa mijlocie si mare. Dintre toate mie mi-au placut cel mai mult urmatoarele.

In livada si in vie
Toamna ce mai bogatie.
Nucii-si leagana pe damburi
Fructele cu dulce samburi.

Cum si prunii pe carare
Vinetele pietre rare
Se itesc din vita groasa
Strugurii si tamaioasa.

Mere dulci, gutui acrui
Parca lumineaza-n grui,
Iar a perelor recolta
Pe sub ceruri face bolta.

Daca inima va-ndeamna
Hai copii cantati de toamna.
Umpleti cosuri si panere
Cu a toamnelor avere.

Toamna-cantec

A, a, a,
Acum e toamna, da.
Frunza-n codru-ngalbeneste
Iarba-n camp se vestejeste
A, a, a,
Acum e toamna, da.

E, e, e,
Placuta vreme e.
Struguri, mure, mere, pere,
Le avem dupa placere,
E, e, e,
Placută vreme e.

I, i, i,
Haideti copii la vii.
Strugurele must se face
Si noua mustul ne place.
I, i, i,
Haideti copii la vii.

O, o, o,
Cocorii zboara-n stol.
Se duc cuci si randunele
Si ne pare rau de ele,
O, o, o,
Cocorii zboara-n stol.

U, u, u,
A venit frigul.
Toamna rodnica-a trecut,
Haine groase ne-am facut,
U, u, u,
A venit frigul.

Dani a fost foarte incantat de dactilopictura, asa ca am mai incercat inca o data sa facem ceva legat de toamna. Si cum afara ploua de cateva zile bune, m-am gandit ca o postare pe subiect ar fi buna.

Pictura a fost facuta in octombrie si am folosit doar culoarile albastru, alb si albastru deschis-bleu( din amestecul de albastru si alb).

Dani a folosit doar degetul aratator iar dansul ploii pe foaie i s-a parut interesant. Mircea l-a secondat cu privirea, nu s-a incumetat sa se manjeasca cu culoare.

A doua opera a fost realizarea unor flori, tot cu ajutorul degetelelor. Asa Dani a facut o ortensie din multe amprente si o floricica albastra in degrade, prin suprapunerea nuantelor de albastru. A iesit cam asa.

Sunt multe idei de dactilopictura. Se pot folosi amprentele mainilor intregi pentru realizarea unor aripi sau flori. Unii folosesc chiar amprentele picioruselor.

Oricum e foarte distractiv pentru copii.

Imi cer scuze pentru calitatea pozelor, dar sunt facute cu webcam-ul, pentru ca aparatul digital s-a cam stricat si asteptam sarbatorile, sa ne aduca Mos Craciun unul nou.

Zilele saptamanii

De la unu-ncepi s-aduni
Prima zi se cheama LUNI.
Unu si cu unu-s frati,
Cea de-a doua zi e MARTI.
Trei broscute salta-n cercuri
Stii c-a treia zi e MIERCURI?
Patru greierasi vioi
Canta pan'se face JOI.
Cucu-nvata-a numara
Ziua a cincea-i VINEREA.
Cocostarcu-n apa sta
Ziua a sasea-i SAMBATA.
Iar furnica harnica
Gateste DUMINICA.
Zilele le stiti pe toate
Dar sa-mi spuneti cate-s?
SAPTE.


Salutul

BUNA DIMINEATA, dragii mei parinti,
Spun, cand se trezesc, copiii cuminti.
Iar dupa dejunul, proaspat si gustos
Totdeauna spun: MULTUMESC FRUMOS.
Cand la gradinita pleaca, e-o placere
Sa-si salute fratii cu : LA REVEDERE.
Iar ajunsi la grupa lor cu jucarii,
Ei spun: BUNA ZIUA, celorlalti copii,
Ca-s la grupa mica ori la grupa mare,
La fel o saluta pe educatoare.
Doar asa vor creste cuminti si frumosi,
Daca zi de zi sunt politicosi.


Le place foarte mult sa se joace cu Tony, cainele care canta si vorbeste, cel de la Fisher Price. Mircea a invatat de la el partile corpului, pentru ca apesi pe fiecare membru in parte si-ti spune cum se numeste. E jucaria perfecta pentru un copil de 1 an si jumate chiar 2. Are multe cantecele dar acestea sunt preferatele lor.

Paianjenul

Paianjenul cel vesel
Pe ata s-a urcat
Cand ploaia a cazut
Pe jos l-a aruncat.
Dar soarele a venit
Si ata s-a uscat,
Iar paianjenul cel vesel
Mult s-a bucurat.


Corpul

Cap, umeri si genunchi si degete.
Cap, umeri si genunchi si degete.
Ochi urechi,si gura si nas.
Cap, umeri, si genunchi si degete.- asta e o melodie

Am doua brate
Si am doua maini.
Am doua picioare
Cu care ma plimb.
Am pe fata un nas si o gura
Si o limba ca sa gust
Am doua urechi sa aud
Si am doi ochi ca sa vad
Am urechi si ochi
Si ma simt grozav
Fiindca stiu cand imi zambesti. - alta melodie


Culorile

E o lume mare
Plina de culoare
Peste tot vezi culori
De la cer la flori.
Vezi rosu si verde
Si portocaliu.
Vezi galben si roz
Si mov si bleu.
Oriunde te duci,
Totu-i colorat
Pe acest pamant minunat.

A fost odata

A fost odata un orasel
Cu multe turnulete in el
uite asa.....( se face un triunghi cu manute deasupra capului)
Si turnul avea un geam mic
Uite asa......( se face un patrat in aer, cu manutele)
Prin el priveste un pitic
uite asa.....( mimica curioasa, ochii stanga -dreapta)
Piticul rau se plictiseste
uite asa.....(oftat si mainile sustin capul)
Si o pitica isi alege
uite asa.....( copilul alege alt copil)
Si impreuna ei dansau
uite asa......(mimeaza dansul)
Si-apoi La revedere-si luau
uite asa.....( fac pa pa cu mana)

Asta a fost printre primele poezii care implica si pantomima, pe care Dani le-a auzit la doamna psihologoped.

Alte poezii pentru grupa mica gasiti aici.

Joi, 5 noiembrie 2009, ora 19 va avea loc in Club The Silver Church, un concert caritabil pentru copiii cu autism. Prezentatoare va fi Mihaela Craciun.

Vor canta Vunk, Suie Paparude, K1 si multi altii.

Parteneri: Club The Silver Church, Radio Gherrilla, 24-Fun, Romanian Angel Appeal, World Vision Romania si Partener Printer.

Acest eveniment este sustinut si de Asociatia Puzzle Romania.

Related Posts with Thumbnails