Dani al meu este un copil foarte atasat de mine, poate chiar prea atasat. Si eu i-am acordat mai multa atentie, de cand am aflat de elementele lui autiste. Ni s-a spus ca va trebui sa lucram mult cu el, zilnic, si cat mai multe persoane. Si in timp, aceste elemente autiste se vor estompa, poate chiar vor disparea.
Am incercat sa-l fac putin mai independent, si in mare masura am reusit, cel putin la orelele de terapie sta acum singur, si comunica foarte bine cu doamna psihologoped. Acasa doarme singur in camera lui. In parc se descurca destul de bine singurel.
De cand lipsesc mai mult de acasa, Dani este mai apatic, parca nu mai are tragere de inima. Daca inainte, facea fara prea mult efort de concentrare puzzle-uri, sau isi scria singur alfabetul, cifrele, formele geometrice si semnele grafice, acum trebuie sa stau langa el mereu ca sa termine treaba. E adevarat, ca inainte le facea fara sa ia in seama ce se intampla in jurul lui, el era in lumea lui, nu-l afecta nicidecum faptul ca ceilalti copii radeau sau vorbeau. Nu era bine nici asa.
Nu vreau sa tip la el, desi o fac. Vreau sa-l fac sa inteleaga ca trebuie sa faca unele lucruri si singur, ca mama nu poate fi mereu prezenta sa-l impinga de la spate. Mai ales ca el stie, si poate sa faca multe lucruri. Dependenta fata de mine a fost benefica si se vede acest lucru, dar de acum in colo trebuie sa se focuseze mai bine, si mai ales singur, pentru ca la gradinita nu voi mai fi langa el, si s-ar putea sa nu faca lucrurile cele mai simple, desi le stie atat de bine.
Sincer, am emotii, sunt curioasa cum se va descurca la gradinita. Pana atunci am inceput sesiuni de teme, fara ajutor sau asistenta. Eu ma duc prin bucatarie, si-i spun sa termine jocul, si apoi vin sa vad ce a facut si eventual sa-l corectez, sau sa discutam despre el. A inceput sa se miste putin, vom mai vedea.
Am incercat sa-l fac putin mai independent, si in mare masura am reusit, cel putin la orelele de terapie sta acum singur, si comunica foarte bine cu doamna psihologoped. Acasa doarme singur in camera lui. In parc se descurca destul de bine singurel.
De cand lipsesc mai mult de acasa, Dani este mai apatic, parca nu mai are tragere de inima. Daca inainte, facea fara prea mult efort de concentrare puzzle-uri, sau isi scria singur alfabetul, cifrele, formele geometrice si semnele grafice, acum trebuie sa stau langa el mereu ca sa termine treaba. E adevarat, ca inainte le facea fara sa ia in seama ce se intampla in jurul lui, el era in lumea lui, nu-l afecta nicidecum faptul ca ceilalti copii radeau sau vorbeau. Nu era bine nici asa.
Nu vreau sa tip la el, desi o fac. Vreau sa-l fac sa inteleaga ca trebuie sa faca unele lucruri si singur, ca mama nu poate fi mereu prezenta sa-l impinga de la spate. Mai ales ca el stie, si poate sa faca multe lucruri. Dependenta fata de mine a fost benefica si se vede acest lucru, dar de acum in colo trebuie sa se focuseze mai bine, si mai ales singur, pentru ca la gradinita nu voi mai fi langa el, si s-ar putea sa nu faca lucrurile cele mai simple, desi le stie atat de bine.
Sincer, am emotii, sunt curioasa cum se va descurca la gradinita. Pana atunci am inceput sesiuni de teme, fara ajutor sau asistenta. Eu ma duc prin bucatarie, si-i spun sa termine jocul, si apoi vin sa vad ce a facut si eventual sa-l corectez, sau sa discutam despre el. A inceput sa se miste putin, vom mai vedea.
16 May 2009 at 00:13
Sunt foarte fericita si bucuroasa pt voi si in primul si primul rand pt Dani ca a depasit dificultatile.