De cate ori ii cumpar o jucarie, Dani se uita la mine si ma intreaba: Miha?-adica si pentru Mircea?
Anul trecut era imposibil sa-mi imaginez asa ceva. Se certau mereu, Dani ii lua toate jucariile lui Mircea, Mircea tipa si tragea si el de jucarii. Ca sa nu mai vorbesc de faptul ca, Dani il cam altoia pe Mircea, ii dadea palme in cap, iar Mircea riposta muscand, si plangand cu lacrimi de crocodil.
Acum sunt cei mai buni prieteni, Dani imparte tot cu el, jucarii, mancare. Mircea este inca mofturos, si irascibil, folosind tehnica tavalitului pe jos, sau batutul din picioare.
In incercarea mea, de a-i crea o oarecare independenta, 3 dimineti pe saptamana, plec la cumparaturi. Cand plec, fara sa-i spun unde plec, pentru ca doarme, Dani este foarte trist si plange. Ma cauta prin toata casa, si se obisnuieste greu cu situatia. Sta destul de mult timp in bratele bunicii, nu prea mananca, dar in cele din urma se consoleaza, jucandu-se cu Mircea, fie in casa, dar cel mai adesea, afara, in curte. Degeaba ii spun, cu o seara inainte, ca plec in dimineata urmatoare, pentru ca uita pana dimineata. Daca in schimb, este treaz cand plec, este alta poveste. Este trist, dar nu mai plange, si-si face repede de lucru.
Ii promit ca vin repede, si-i aduc si o surpriza, ceva dulce sau o revista. Cand ajung acasa, Mircea e primul care vine si scotoceste in sacosa. Apoi apare si Dani, cu un zambet imens, spunand fericit un mare Mamaaa.
Asa incerc sa-l obisnuiesc sa stea si cu buni, si cu Mircea. Mai ales ca o sa inceapa gradinita, din toamna. In alte locuri, Dani sta cam 2 ore fara probleme, fara prezenta mea, la psihologoped, impreuna cu alti 2 sau 3 copii. Incerc sa-i maresc perioada, la 4 ore, cat va fi programul la gradinita.
In ultimele zile, i-am spus ca vreau sa fie curajos, si mai ales sa aibe grija de buni si de Mircea, cat sunt eu plecata.
Eu: Ce trebuie tu sa faci, cand sunt eu plecata?
Dani: Ghija Agi Miha-sa am grija de Argi-bunica si de Mircea.
Anul trecut era imposibil sa-mi imaginez asa ceva. Se certau mereu, Dani ii lua toate jucariile lui Mircea, Mircea tipa si tragea si el de jucarii. Ca sa nu mai vorbesc de faptul ca, Dani il cam altoia pe Mircea, ii dadea palme in cap, iar Mircea riposta muscand, si plangand cu lacrimi de crocodil.
Acum sunt cei mai buni prieteni, Dani imparte tot cu el, jucarii, mancare. Mircea este inca mofturos, si irascibil, folosind tehnica tavalitului pe jos, sau batutul din picioare.
In incercarea mea, de a-i crea o oarecare independenta, 3 dimineti pe saptamana, plec la cumparaturi. Cand plec, fara sa-i spun unde plec, pentru ca doarme, Dani este foarte trist si plange. Ma cauta prin toata casa, si se obisnuieste greu cu situatia. Sta destul de mult timp in bratele bunicii, nu prea mananca, dar in cele din urma se consoleaza, jucandu-se cu Mircea, fie in casa, dar cel mai adesea, afara, in curte. Degeaba ii spun, cu o seara inainte, ca plec in dimineata urmatoare, pentru ca uita pana dimineata. Daca in schimb, este treaz cand plec, este alta poveste. Este trist, dar nu mai plange, si-si face repede de lucru.
Ii promit ca vin repede, si-i aduc si o surpriza, ceva dulce sau o revista. Cand ajung acasa, Mircea e primul care vine si scotoceste in sacosa. Apoi apare si Dani, cu un zambet imens, spunand fericit un mare Mamaaa.
Asa incerc sa-l obisnuiesc sa stea si cu buni, si cu Mircea. Mai ales ca o sa inceapa gradinita, din toamna. In alte locuri, Dani sta cam 2 ore fara probleme, fara prezenta mea, la psihologoped, impreuna cu alti 2 sau 3 copii. Incerc sa-i maresc perioada, la 4 ore, cat va fi programul la gradinita.
In ultimele zile, i-am spus ca vreau sa fie curajos, si mai ales sa aibe grija de buni si de Mircea, cat sunt eu plecata.
Eu: Ce trebuie tu sa faci, cand sunt eu plecata?
Dani: Ghija Agi Miha-sa am grija de Argi-bunica si de Mircea.
27 May 2009 at 00:47
Si Mihai a avut o perioada cand vroia sa dea in Maria. Acum e intr-o perioada de tranzitie, as zice eu spre mai bine. Inca nu accepta sa ii dau eu jucarii Mariei, vrea sa i le dea el (daca ii dau eu jucaria, spune "nu", i-o ia, sta putin si apoi i-o da el), si ii da cu placere chiar si jucariile lui dragi - masini, parti dintr-un trenulet de lemn, care nu sunt potrivite pentru un bebelus de 4,5 luni, desi eu i-am explicat de zeci de ori ca nu are nevoie de ele. Am observat ceva ciudat insa, anume ca vrea sa se puna in situatia ei: se urca in caruciorul ei si uneori chiar o impinge usor si zice "gata", ca sa o dau jos din carut si sa se urce el; cand o asez pe paturica pe covor vrea si el sa stea ca ea, in aceeasi pozitie. Asta cred ca se intampla pt ca vrea si el sa se mai simta bebelus, acum ca toata lumea ii zice ca este baiat mare (absolut gresit, parerea mea, pt ca daca are o surioara mai mica nu inseamna ca de maine se duce in armata). Desi avem uneori momente mai dificile, sper sa trecem cu bine.