Dani si Mircea dorm, de ieri seara, impreuna. Si prima noapte a fost mai buna decat preconizasem. E adevarat ca erau destul de obositi dar si incantati de mutarile facute in camera lui Dani. Am mutat patutul lui Mircea intr-un colt al camerei, si am despartit virtual, pe diagonala, spatiul intim al fiecaruia.
Mircea a fost cel mai entuziasmat, m-a ajutat sa car din lucruri, el si-a carat scaunelul si cartile, Dani a privit curios din fotoliul lui dand indicatii: Patu Miha acolo, si Buni cumpaa alt pat Dai-buni sa-mi cumpere alt pat.
Aseara am fost iar la Selin si Dani iar a vrut sa ramana sa doarma la ea. De data asta i-a spus lui buni : Buni du-te acaa adu usu aici-Buni du-te acasa si adu ursul aici. Adica jucaria preferata. Si iar ne-am chinuit sa-l aducem acasa. Atunci m-am hotarat sa-l mut pe Mircea cu Dani.
Dupa ce am terminat mutarile, le-am spus povestea cu Cenusareasa si am stins lumina. Mircea a comentat putin, dar fiind prea obosit, a adormit rapid.
Mircea a marait putin pe la 12 noaptea, ii era sete. Buni s-a dus si i-a dat putin ceai. Apoi pe la 5 si jumatate dimineata incepuse sa vorbeasca in somn, cu ochii inchisi si cu degetul in gura. Ii era foame, asa ca m-am dus eu cu biberonul cu lapte si cereale. Apoi am vrut sa-l schimb si s-a trezit de tot, dar a mai stat cuminte o ora dupa care a inceput sa vorbeasca foarte tare. Pentru ca nu vroiam sa-l trezeasca pe Dani, l-am luat si l-am dus in biblioteca sa ne jucam. Daca tot s-a sculat asa devreme, sper sa-l obisnuiesc sa doarma si la pranz.
Dani s-a trezit o singura data, noaptea, si m-a intrebat: Unde e Miha? si eu i l-am aratat cum dormea in patul si in coltul lui. Apoi s-a intors la somn, pana la 8 si jumatate.
Pana una alta, a decurs bine, sa vedem cum vor fi noptile urmatoare. Mircea e foarte bucuros mai ales ca la nivelul patului sau sunt desenate, pe perete, formele geometrice si cateva insecte si animale.

3 July 2009 at 18:48
Am cateva intrebari intrebatoare, pentru ca si eu ma gandesc sa fac miscarea asta, cat mai curand. Mircea doarme in patut de bebelus (inalt) sau in pat normal? Ar putea la varsta lui sa doarma intr-un pat normal, ca noi am vazut un patut dragut, in forma de masina de curse si ne gandim sa luam unul pt Mihai...
Exista o varsta la care copilul e pregatit sa imparta camera cu alt copil - ma gandesc de exemplu ca ar trebui sa fie mai ''indiferent'' la zgomot, ca pana la urma asta e problema, sa nu se trezeasca unul din cauza celuilalt...
P.S. - pana la urma, la noi problema cred ca o sa fie Maria, care e cu ochii roata dupa Mihai, nici nu mai mananca daca il vede in camera, de dormit cred ca nici atat, tare mi-e teama ca o sa oracaie in joaca amandoi, unul la celalalt. Hmmmm.....