twitter
rss

Desi ma asteptam ca Dani sa fie reticent la toate persoanele, mai ales intr-un mediu total necunoscut, m-am inselat. Si pot spune ca am avut chiar cateva ore bune de respiro, in care am uitat ca am copii. Prichindeii mei s-au simtit atat de bine la tara, incat aproape ca au uitat si ei de mine.

Dani a exersat foarte mult expresiile de politete Buna dimineata, Buna ziua, Multumesc, Buna seara, La revedere si Noapte buna. E si normal cu atata lume in jur, intr-un loc unde toata lumea se saluta, chiar daca nu se cunoaste. Seara, Dani venea la toti si ne spunea Noapte buna si vroia sa ne stinga lumina, sa dormim mai bine. Evident ca el striga Nu dom. Inchid doar un ochi. Iar eu ii raspundeam: Sigur, nu doarme nimeni, inchidem doar un ochi si ne odihnim. Dani nu suporta sa-i spui ca trebuie sa doarma, asa ca noi ne odihnim putin.

A invatat cateva grade de rudenie si le-a folosit corect, evident atasate de numele persoanelor. S-a indragostit rapid de matusa Silvia, cu care a si dormit in aproape toate dupa-amiezile, si cu care s-a jucat in piscina gonflabila, dar mai ales a ascultat muzica. Si matusa Oana a fost acceptata rapid pentru ca l-a dus in Parcul Romanescu si in magazine, i-a cumparat barcute de plastic, mingii, ceai si vacuta Paula, dar mai ales l-a plimbat cu masina. La sfarsit l-a indragit si pe unchiul Soin-Sorin pentru ca-l lua in brate si-l arunca in sus, il invartea si l-a lasat sa-i transforme masina in loc de joaca.

Pe mamaie Mimi nu a prea agreat-o, poate din cauza abordarii ei mai agresive si a folosirii excesive a propozitiei Nu mai vorbesc cu tine, pentru orice cerere ignorata de Dani. In consecinta a adoptat si el aceasta propozitie, in relatia cu ea. Tataie Tudo-Tudor si unchiul Catain-Catalin au fost reperati dar cam atat. Lui Dani dar mai ales lui Mircea i-a placut Baba Lina, adica strabunica, unde mergeam aproape in fiecare seara, pentru a se catara pe treptele de piatra, ale pridvorului, si pentru a se uita la cainele Scooby, o namila de pui, de 7 luni, maro tot si de rasa incerta. Si moasa a fost primita bine, la fel si jucariile aduse de ea.

Fiecaruia dintre ei i-a zambit, vorbit mai mult sau mai putin. Si i-a luat pe fiecare de mana, a stat la ei in brate. Mi s-a parut fantastic.

Despre relatia lui cu copiii, data viitoare.

0 comments:

Related Posts with Thumbnails