Ma uitam linistita la un film, tolanita pe canapea extensibila, in timp ce Dani se tot urca pe manerul canapelei in incercarea de a se rostogoli de pe dealul sau imaginar, in ciuda atentionarilor mele repetate. In cele din urma s-a pravalit peste mine, lovindu-ma destul de tare la mana. Am dramatizat putin situatia, pentru a vedea reactia baietilor, reactie ce nu a intarziat sa apara:
-Imi pare rau, mama, imi pare rau, a spus Dani.
Si mi-a explicat ce s-a intamplat:
-M-am dezechilibrat. Imi pare rau.
-Te iert, l-am linistit eu.
Mircea de la capatul patului se uita la mine si mi-a spus:
-Am gasit. Un lecoplast.Te ajuta?
Mirata, i-am spus ca s-ar putea sa ma ajute.
-Ma duc la buni sa caut unul, m-a asigurat Mircea.
A sculat toata casa in picioare sa caute leucoplastul si a venit personal sa mi-l aplice. Am intrat in hora, dar Dani era inca suparat si oarecum dejamagit ca nu a gasit el o solutie.
-Poti sa ma pupi, ca sa-mi treaca, i-am sugerat eu.
Fericit, Dani m-a pupat pe mana ranita si a declarat:
-Am lucrat in echipa.
-Eu cu lecoplastu-leucoplastul, a reamintit Mircea.
-Si eu cu pupicu, a incheiat Dani.
Mi s-a parut extraordinara coordonarea lor, si promptitudinea lor in rezolvarea acestei "probleme medicale".
25 January 2011 at 21:37
Eu zic ca ai SMURD acasa!
(curat Hipocrat si Galenus :))
Sunt tare simpatici, dragii de ei!
Inteleg ca te-ai facut bine... cvasi-instantaneu!