twitter
rss


Am plăcerea de a vă anunţa apariţia Editurii Frontiera, prima editură românească dedicată în întregime publicării cărţilor de terapie pentru copiii cu întârzieri de dezvoltare.

Editura îşi propune să publice cele mai noi şi importante titluri din domeniul terapiilor de recuperare (de la terapii comportamentale la terapia senzorială, de la logopedie la teoria minţii). Cărţile vor avea un pronunţat caracter practic, astfel încât să fie accesibile nu doar specialiştilor, ci şi oricărui părinte dornic să lucreze cu copilul său.

Prima carte pe care v-o propune Editura Frontiera este Ghid de terapie ABA, (partea I, „Strategii de modificare a comportamentului copiilor autişti”). Cartea este traducerea primei părţi a manualului „A Work in Progress” de Ron Leaf şi John McEachin.

Acest prim volum al cărţii descrie pe larg cele mai dificile comportamente cu care se confruntă un părinte: crizele de furie, autostimularea, problemele de somn şi alimentaţie sau folosirea toaletei. Veţi afla regulile de bază ale modificării comportamentale, dar şi principalele greşeli de care e bine să vă feriţi atunci când încercaţi să dezvăţaţi copilul de comportamente nepotrivite.

Extrasele din carte şi cuprinsul, aflate pe site-ul editurii, vor ajuta cititorul să-şi facă o imagine de ansamblu a subiectelor abordate de cei doi psihologi americani.

Cartea se adresează părinţilor care doresc să înceapă un program de terapie intensivă cu copilul lor sau care au nevoie de materiale pentru formarea terapeuţilor, dar şi specialiştilor din domeniul educaţiei speciale, cărora le oferim un text de referinţă, obligatoriu în bibliografia terapiei cognitiv-comportamentale.

Momentan, cartea poate fi comandată scriind pe adresa de email a editurii.

Cartea a apărut cu sprijinul organizaţiei World Vision Romania şi al Asociaţiei Puzzle România.


Site: www.editurafrontiera.ro

Email: office@editurafrontiera.ro

1 comments:

  1. Greetings! Very useful advice within this article!
    It is the little changes that will make the greatest changes.
    Thanks a lot for sharing!

    Here is my page payday loans no credit check

Related Posts with Thumbnails