Cursul de azi a fost despre necesitatea existentei unui jurnal, in familia cu copil cu dizabilitati, inclusiv pentru copiii cu autism.
In afara de faptul ca este o adevarat poveste a familiei respective, el contine informatii importante, de genul celor medicale, informatii de dezvoltare fizica ( inaltime, greutate, dentitie), informatii noi, legate de terapie, aflate din diferite surse.
Jurnalul poate fi compus dintr-o parte pur descriptiva si cronologica a diverselor etape de dezvoltare a copilului sau a pasilor de terapie, dar si un jurnal propriu, personal, in care sa relatam fiecare sentiment trait, fie ca este unul de tristete si deznadejde, fie ca este unul de bucurie si implinire. Aspectul terapeutic al unui jurnal, nu poate fi lasat la o parte, mai ales cand nu exista o persoana cu care sa impartasesti unele momente si sentimente.
Un jurnal va urmari evolutia copilului de la nastere pana in prezent, incercand sa sistematizam informatiile in functie de cate arii de interes, arii de dezvoltare: dezvoltare fizica, limbaj, motricitate, autoservire, cognitiv, socializare, dar si domeniul spiritual (legat de religie, credinte, sperante, aspiratii pe termen scurt si lung, etc).
Un jurnal va cuprinde si aspecte intime, de cuplu, care nu pot fi expuse in mod public, asa cum facem pe blogurile noastre, legate de evolutia copiilor nostrii cu autism, unde de obicei notam pasii frumosi si amintirile placute si mai rar propriile sentimente si incercari esuate.
Doamna Renee a adus in discutie un lucru foarte important si anume in ce masura empatia noastra sau relationarea noastra este buna cu propriul copil cu dizabilitate, cu ceilalti copii normali, din familie, cat de solida si functionala este relatia si comunicarea cu sotul sau sotia, adica partenerul de viata, vazuta in afara interesului comun pentru recuperarea copilului cu dizabilitate, si empatia cu toata familia, in general. Apoi se pot analiza si consemna tipul de relatii cu prietenii apropiati si cadrele educationale implicate in educatia copilului( educatori, profesori etc)
Si cum majoritatea parintilor prezenti eram femei, si discutand liber despre prioritatile noastre, s-a ajuns la concluzia ca primul lucru important si aproape exclusiv este copilul cu dizabilitate, evident in detrimentul relatiei cu partenerul de viata si eventual al celorlalti membrii ai familiei, copii.
Doamna Renee ne-a propus cateva afimatii sau interogatii cu care putem porni o fila, o data dintr-un jurnal:
Cea mai mare teama a mea este....
Copiii mei sunt mai apropiati de.... decat de...
Ma simt suparata pentru ca...
Nu trebuie sa fiu perfecta pentru ca sa....
Progresele copilului meu se datoreaza, sau sunt un rezultat al....
De asemenea ne-a prezentat modele de jurnale, in care apar multe poze ale copilului, in diverse ipostaze, momente si inconjurat de toata familia si de prieteni, intercalate cu meditatii asupra unor sentimente sau situatii fericite sau mai putin fericite.
In afara de faptul ca este o adevarat poveste a familiei respective, el contine informatii importante, de genul celor medicale, informatii de dezvoltare fizica ( inaltime, greutate, dentitie), informatii noi, legate de terapie, aflate din diferite surse.
Jurnalul poate fi compus dintr-o parte pur descriptiva si cronologica a diverselor etape de dezvoltare a copilului sau a pasilor de terapie, dar si un jurnal propriu, personal, in care sa relatam fiecare sentiment trait, fie ca este unul de tristete si deznadejde, fie ca este unul de bucurie si implinire. Aspectul terapeutic al unui jurnal, nu poate fi lasat la o parte, mai ales cand nu exista o persoana cu care sa impartasesti unele momente si sentimente.
Un jurnal va urmari evolutia copilului de la nastere pana in prezent, incercand sa sistematizam informatiile in functie de cate arii de interes, arii de dezvoltare: dezvoltare fizica, limbaj, motricitate, autoservire, cognitiv, socializare, dar si domeniul spiritual (legat de religie, credinte, sperante, aspiratii pe termen scurt si lung, etc).
Un jurnal va cuprinde si aspecte intime, de cuplu, care nu pot fi expuse in mod public, asa cum facem pe blogurile noastre, legate de evolutia copiilor nostrii cu autism, unde de obicei notam pasii frumosi si amintirile placute si mai rar propriile sentimente si incercari esuate.
Doamna Renee a adus in discutie un lucru foarte important si anume in ce masura empatia noastra sau relationarea noastra este buna cu propriul copil cu dizabilitate, cu ceilalti copii normali, din familie, cat de solida si functionala este relatia si comunicarea cu sotul sau sotia, adica partenerul de viata, vazuta in afara interesului comun pentru recuperarea copilului cu dizabilitate, si empatia cu toata familia, in general. Apoi se pot analiza si consemna tipul de relatii cu prietenii apropiati si cadrele educationale implicate in educatia copilului( educatori, profesori etc)
Si cum majoritatea parintilor prezenti eram femei, si discutand liber despre prioritatile noastre, s-a ajuns la concluzia ca primul lucru important si aproape exclusiv este copilul cu dizabilitate, evident in detrimentul relatiei cu partenerul de viata si eventual al celorlalti membrii ai familiei, copii.
Doamna Renee ne-a propus cateva afimatii sau interogatii cu care putem porni o fila, o data dintr-un jurnal:
Cea mai mare teama a mea este....
Copiii mei sunt mai apropiati de.... decat de...
Ma simt suparata pentru ca...
Nu trebuie sa fiu perfecta pentru ca sa....
Progresele copilului meu se datoreaza, sau sunt un rezultat al....
De asemenea ne-a prezentat modele de jurnale, in care apar multe poze ale copilului, in diverse ipostaze, momente si inconjurat de toata familia si de prieteni, intercalate cu meditatii asupra unor sentimente sau situatii fericite sau mai putin fericite.
