twitter
rss

Pentru dezvoltarea concomitenta a tuturor simturilor unui copil trebuie sa folosim inca din primele zile de viata, jucarii adecvate. Cunoasterea si invatarea se realizeaza prin intermediul jucariilor. Astfel copii cunosc mai bine si mai repede obiectele din jur, invata foarte multe informatii despre diversitate, despre diferentele de culoare, forma, marime, consistenta. Culorile vii , mai ales galbenul, rosu si albastru le va stimula vederea, la fel si culorile puternic contrastante. Copilul va pipai mai intai materialul din care este facuta jucaria, o va gusta repede pentru a face cunostiinta cu ea si o va mirosi interesat si indelung, o va asculta daca scoate vreun sunet in general. Asa se nasc senzatiile.

De aceea de la nastere pana la varsta de la 6 luni se vor folosi numai un singur fel de jucarii , avand o anumita marime si textura pentru a nu rani copilul. Parintii vor preveni orice fel de accident, astfel jucariile nu vor fi niciodata agatate de patut, scaun si mai ales niciodata de gatul copilului pentru a nu se spanzura.

De obicei cele mai folosite si sigure jucarii pentru aceasta perioada a vietii sunt jucariile mobile care se monteaza la patut, deasupra copilului pentru a-i stimula vederea si auzul, tinandu-l focusat si stimulandu-l fizic prin miscarea mainilor si picioarelor. Cand bebelusul poate sa tina in mana un obiect, este indicat sa le oferiti jucarii care suna, din plastic foarte usor, fara colturi dar cu maner mare pentru a fi usor prins.

O data cu aparitia primilor dinti puteti sa le oferiti jucarii in forma de animale, de cauciuc usor lavabil. Urechile, coditele vor fi rontainte cu placere. Pentru dinti sunt folosite si inelele sau jucariile speciale, cu diferite forme. Din pacate sunt multi copii care prefera degetul propriu care nu poate fi pierdut si mai ales are un gust delicos.

Unii specialisti nu recomanda jucariile din plus cu par lung si accesorii care pot fi inghitite. Copilul se va atasa mai degraba de un catel sau urs de carpa.

Jocul se diversifica de la 6 luni pentru ca acum copilul capata noi abilitati motrice ca statul in fund, apoi apare mersul in patru labe si in final mersul in doua picioare. Aceasta evolutie este diferita in functie de copil, unii vor sta in fund mai devreme, la 4-5 luni, pe cand altii o vor face spre 9 luni, unii vor sari peste etapa mersului de-a busilea dar in final toti vor merge ajutati si apoi singuri in picioare.

O data cu deplasarea vor fi preferate jucariile de genul cauza-efect, arunci sau strangi in mana mingea si suna. Copiii vor fi tentati de masini, dar nu speriati in prima faza le vor studia, le vor intoarce cu rotile in sus si le vor invarti. Si asta este o joaca si este foarte interesanta. Abia spre 1 an o vor folosi cum trebuie. Copilul care merge va fi foarte incantat de jucariile trase sau impinse.

Cutiile vor ramane mult timp puncte de atractie si cu cat sunt mai mari cu atat mai mult se vor baga in ele. Legat de numarul jucariilor, este bine sa aveti suficiente si mai ales sa le oferiti prin rotatie, pentru ca cei mici se plictisesc destul de repede. Scosul si imprastiatul obiectelor va fi la ordinea zilei. Invatati-i sa fie ordonat strangand impreuna cu ei jucariile.

Spre varsta de 1 an apare interesul pentru lucruri noi, jucarii care stimuleaza atentia si memoria, cuburile mari de plastic sau material textil cu diverse forme si culori. Din experienta, cele mai usor de retinut si bagat sunt obiectele rotunde. Cercul este prima forma geometrica pe care o invata si o recunosc, si tot cercul va fi cel desenat primul.

Si nu in ultimul rand spre 1 an se apropie varsta si timpul povestilor, deci cumparati carti cartonate cu multe imagini cu animale si plante. Incetul cu incetul prin vederea si repetarea zilnica a numelor sau sunetelor specifice fiecarui animal, copilul dumneavoastra le va invata. De preferat sa le prezentati maxim 2-3 obiecte noi pe saptamana, pe care le veti invata accentuand calitatile lui si utilitatea lor.

0 comments:

Related Posts with Thumbnails