Pentru ca Dani a raspuns foarte bine la desen, am hotarat sa-i desenez pe peretii din camera lui cele mai importante simboluri adica cifrele si literele. M-am gandit ca daca le va vedea zilnic, se va obisnui cu ele si i se va parea absolut natural sa le atinga si sa incerce sa le pronunte. M-am apucat de desenat cand Dani avea 2 ani si jumatate si inca nu vorbea mai mult de cateva cuvinte, mama, tata, apa.
L-am antrenat si pe el in aceasta distractie, lasandu-l sa mazgaleasca peretii cu creioane cerate, dupa care am desenat eu peste picturile lui. Cam asa a iesit.
Cifrele l-au fascinat de prima oara, mai ales ca i le-am desenat cu culori diferite, la indemana lui, suficient de mari. In timp ce spuneam fiecare cifra, o redesenam virtual, ca pe un traseu. Si nu dupa mult timp, desi nu le pronunta, a inceput sa le urmareasca cu degetul. Tin minte ca prima cifra pe care a invatat-o a fost 8, apoi 1, 6 si 9. Invatat insemna sa-i cer sa mi-o arate.
Literele l-au tentat mult mai tarziu, spre 3 ani, in schimb formele geometrice i s-au parut interesante. Aflasem ca la varsta de 3 ani trebuia sa stie sa deseneze macar cercul si sa recunoasca macar patratul, cercul si triunghiul. Asa ca m-am apucat sa i le desenez pe pereti, mai intai cercul, apoi patratul, triunghiul. Cu timpul am adaugat si rombul, steaua, fagurele, ovalul, dreptunghiul, inima.
I-am desenat si culorile, dar cel mai bine le-a invatat facand asocieri de genul soarele este galben, lamaia este galbena si rata este galbena. Evident le-am desenat pe toate pe pereti. Invatarea culorilor am facut-o si cu ajutorul cuburilor de plastic. Ii aratam culoarea si apoi ii ceream un cub colorat. A durat ceva timp, cateva luni. A invatat repede verde si rosu. Tot pe acestea le-a si pronuntat mai intai. Adica vede si osu. Fara r.
Invatarea verbelor se faca prin observarea activitatilor uzuale si accentuarea actiunilor. Se incepe cu verbele a manca, a bea, a dormi-a face nani, a se juca. Pentru ca Dani inca nu avea o jucarie preferata, nu stiam ce personaj sa-i desenez in camera. Ocazia s-a ivit mai repede decat m-am asteptat, a primti un ursulet albastru de plus, de la Nestle. A fost foarte incantat de cadou si imediat s-a atasat de el, a inceput sa doarma cu el, sa-l care peste tot. De abia acum a observat si ceilalti ursi pe care ii aveam in casa si a trebuit sa le dau nume : Ana, Clara, Percy,Nestle si Tedi.
Asa ca personajul care apare in mai multe ipostaze si face mai multe actiuni, este Tedi. Pe un perete l-am desenat pe Tedi mergand cu masina, pe alt perete dandu-se in leagan, jucandu-se, pe alt perete Tedi face baie in cada, si pe altul alearga dupa fluturi.
Imi amintesc bucuria cu care privea din patul lui desenele, si cu cata nerabdare se trezea si verifica daca sunt acolo. Prima actiune invatata a fost evident baie, pentru ca ii place sa se balaceasca in apa.
Bucataria noastra s-a transformat rapid in expozitie de fructe si legume. Pe un stalp am desenat fructele, banane, portocale, cirese, capsuna, lamaia, marul, strugurele si para. Pe un alt perete am desenat legumele : cartof, morcov, castravete, rosie, ceapa si varza, apoi am adaugat si ridichi si porumb. Mult mai tarziu au aparut si pepenele si prunele. Concomitent am cautat si imagini pe internet si mi-am facut fisiere cu legume, fructe, animale domestice si salbatice. I-am cumparat si carticele cartonate cu animale si incet incet am vazut ca le arata la comanda, dupa cateva luni a inceput sa le imite graiul si dupa aproape un an, la 3 ani mai exact le-a si denumit corect, mai intai cal, apoi oaie, caine, pocu-porcu, croco-crocodili, zeba-zebra, baca-vaca, etc.