Cel mai mare eveniment sportiv pentru copii, Arenele de Joacă, va reuni în parcul Herăstrău, pentru a cincea oară, copiii şi părinţii din Bucureşti. Evenimentul se desfăşoară pe 5 iunie, la intrarea Charles de Gaulle a parcului, între orele 10:00 şi 18:00. Proiectul este realizat de Asociaţia Sport pentru Viaţă, înfiinţată de campioana olimpică Gabriela Szabo în 2006.
Evenimentul include, ca şi la celelalte ediţii, numeroase activităţi sportive pentru părinţi şi copii: baschet, volei, badminton, fotbal, mini-golf, popice, tenis de masă, gimnastică, competiţii de atletism. De asemenea, vor fi organizate şi ateliere de TSA (tehnica speologiei alpine) şi de escaladă pe panou. Cei mici vor primi premii şi vor putea să participe la tombole. Pe tot parcursul zilei, copii talentanţi din capitală vor fi prezenţi pe scena evenimentului, pentru momente artistice şi sportive.
Mai multe informatii aici.