Înainte de a face o schimbare în modul de a trăi şi gândi, românii au avut de ales un model cultural şi uman, dintre civilizaţiile Europei secolului al XIX-lea.
Românii din secolul XIX se aflau într-o perioadă de căutări, ambiţii politice, sociale şi culturale. Nevoia lor de occidentalizare devine evidentă în anii 1820-1830 şi procesul ia amploare la mijlocul secolului şi în special în cea de-a doua jumătate a secolului.
Nu se poate nega pentru societatea românească a secolului XIX influenţa modelului german şi într-o mică măsura a celui italian şi chiar englez, dar de departe cel francez rămâne predominant.
Sensibili la pericolul slav, austriac şi maghiar, românii doresc apropierea de blocul latin occidental, reprezentat în primul rând de Franţa. Europa secolului XIX continuă să fie intr-o oarecare masură „franceză”, de aceea romanii îşi caută reperele într-o „lume franceză”. Probabil că influenţa franceză s-ar fi produs indiferent dacă eram sau nu un popor latin, pentru că „nu e colţ de pământ european în care civilizaţiunea franceză să nu fi adus o îmbunătăţire, să nu fi dat naştere unei aspiraţiuni nouă, să nu se fi manifestat într-un chip sau altul”. „Dar nicăieri mai mult ca în Principatele române nu s-a simţit mai adânc această influenţă care a avut darul să zdruncine din temelie vechea stare de lucruri şi să întroneze principii de vieaţă, de libertate şi de progres”.
Influenţa franceză a pătruns în spaţiul nostru sub forme cât mai variate din cele patru orizonturi: din sud, datorită grecilor fanarioşi; din răsărit prin intermediul ruşilor ; din vest odată cu oamenii Revoluţiei şi din nord, cu românii transilvăneni care, la momentul oportun au deşteptat în Principate sentimentul originii latine
Voinţa de occidentalizare, în special după modelul francez a fost aşa de puternică încât unii spun că românii au fost practic colonizaţi fără prezenţa colonizatorului, ceea ce reprezintă una din cele mai mari reuşite ale epocii moderne.
„Imitarea moravurilor şi a manierelor franţuzeşti înseamnă mai mult decât simpla cunoaştere a francezei, introducerea ideilor de provenienţă franceză înseamnă mai mult decât simpla imitare a manierelor, conştiinţa că aparţii , ca popor, aceleeaşi ginţi ca francezii aduce şi ea ceva în plus, căci face ca influenţa franceză să fie iubită cu adevarat” .
Limba franceza devine limba vorbită în saloanele boierilor romani, ba chiar limba conversaţiei zilnice. Aceasta este limba la modă în secolul al XIX-lea. Tinerele fete sunt educate în manieră „a la francaise” în pensioane particulare deschise chiar de institutori francezi. Franceza şi pianul devin două lucruri esenţiale în zestrea unei tinere fete. Un rol important l-au avut consulii francezi de la Iaşi şi Bucureşti, care au îndemnat constant elita românească să-şi trimită copii la studii în străinătate şi în special la Paris. Tânăra generaţie dorea să imite cu orice preţ tot ceea ce se credea „bun” la Paris sau în lumea occidentala, căzând adesea în exagerare, poate chiar în caricatural.
Românii au învăţat de la ruşi „dansurile europene” : poloneze, franţuzeşti , valsuri etc. În felul acesta lumea a învăţat să-şi umple serile. Însuşi cuvântul soiree , sub forma soarea, a intrat cu acest prilej şi a rămas în limba româna. Petrecerile pănâ noaptea târziu şi dansurile au fost în Principate opera ruşilor. Odată cu dansul a fost introdusă şi muzica europeană ceea ce le-a determinat pe doamne să-şi achiziţioneze pianuri şi implicit să ia lecţii. Mesele săţioase şi siesta au fost abandonate în favoarea mersului la teatru, operă sau baluri. Se copiază cu frenezie tot ceea ce este nou : maniere de a vorbi, de a se îmbrăca şi mai ales de a gândi.
Ruşii au produs o vie impresie datorită uniformei militare purtate. Tot ei au un mare aport la pătrunderea noului în vestimentaţia românească. Au obişnuit populaţia cu noile tipuri de îmbrăcăminte. De asemenea au sedus marea aristocraţie prin politeţea rafinată a manierelor, politeţe pe care au avut modestia să o numească „politeţe franceză”.
Pictorii itineranti straini, purtatori ai noului spirit artistic cat si al vestimentatiei de ultima ora sunt unii din cei care au statuat incet incet, portul hainelor „nemtesti” la noi. Eleganta unora din artisti ii facea adevarati arbitrii ai modei, precum Miclos Barabas, Livaditti etc.
Indiferent prin ce filiera vine influenta, pentru o mare parte a elitei romanesti, modelul occidental devenea, simplu, modelul francez. Idealul era ca Romania sa se transforme intr-o „mica Franta”, iar Bucurestiul, la randul lui, sa devina „micul Paris”. Dupa 1866 si pana la primul razboi mondial s-a produs o preluare cantitativa a modelului politic, cultural si social francez, si acest lucru numai la nivelul elitei. Abia dupa primul razboi mondial intalnim o receptare a influentei franceze gradual si la celelalte segmente ale populatiei, dar o receptare selectiva: aparusera noi modele.
Romanii n-au regretat niciodata si probabil nu vor regreta apropierea de Franta. Multi chiar au exagerat rolul Frantei in dezvoltarea Romaniei. „A fost dat Frantei sa lumineze, sa incalzeasca si sa readuca la viata un popor uitat in barbarie si in suferinta, in rasaritul Europei”. Inca de la inceput, romanii au inteles rolul binefacator al limbii si ideilor franceze, raspandite initial de o sumedenie de calatori, de scriitori si de emigranti francezi. Insa de-abia dupa 1840 unii exercita si altii primesc in mod constient „inraurirea, ce trebuia sa aduca la lumina si la vieata poporul nostru”.
De asemenea, Pompiliu Eliade considera ca „era scris ca ridicarea acestui mic popor rasaritean al moldo-vlahilor sa nu se poata infaptui decat prin influenta franceza si ca trebuia sa primeasca germenii ei din cele mai diferite directii”. Cu toate acestea, Pompiliu Eliade se arata nemultumit de faptul ca datorita acestei copieri fidele a modelului francez, romanii nu pot infaptui o adevarata civilizatie romaneasca „aceasta civilizatie este departe de a fi constituita in intregime, nu este limpede inca daca Romania este altceva decat o mica Franta rasariteana, daca sufletul romanesc a pus stapanire deplin pe el insusi.”
Admirator infocat al Frantei, V V Hanes, era fericit ca Franta „a izbutit sa ne regenereze si sa ne emancipeze”, facand „o natiune constienta din tara nenorocita , corupta si exploatata de toti strainii.” Parerile celor doi amintiti ilustreaza de fapt foarte clar mentalitatea si starea de spirit a epocii. Franta era modelul spre care aspirau toate culturile, ea devenise pentru noi drept o „a doua mama”.
Cultura franceza a influentat toate domeniile vietii publice romanesti, incepand cu politica, continuand cu legislatura, literatura, si sfarsind cu moda vestimentara. Totul incearca sa fie francez: alimentatia, cafenelele, restaurantele, casele de moda, librariile. Inclusiv arhitectura orasului se schimba sub impulsurile influentei franceze. Planurile de constructie au apartinut atat arhitectilor francezi Paul Gottereau, Albert Galleron, Emil Andre, Lacomte de Neuilly, cat si romanilor formati in Franta, D Berindei, Ion Mincu, etc.
Orasele mari incearca sa satisfaca dorinta aceasta de civilizatie si de libertate. „Civilizatia” era satisfacuta , pe atunci de saloanele frecventate de calatorul francez, comparabile cu cele pe care le lasase in urma la Paris: „ Dans les salons des boyards roumains, on tout est francais, depuis les toilettes jusqu a la conversation, on se croirait a Paris”. Acelasi lucru il constata si Ulysse de Marsillac: „intrati intr-un salon, va aflati la Paris. Mobilierul cel mai elegant, toaletele cele mai moderne si de cel mai bun gust” .
„Salonul si cafeneaua au devenit adevarate institutii”. Saloanele cele mai frecventate sunt precedate de anticamere pline de pelerine lungi, mantale de blana, toate lasate acolo de vizitatoare.
Civilizatia noastra nu se putea forma decat revolutionar, adica brusc, „ prin importatie integrala si fara refacerea treptelor de evolutie ale civilizatiei popoarelor dezvoltate pe cale de crestere organica”. Si moda vestimentara poate fi analizata din acest punct de vedere, tinand cont ca realitatea modei romanesti este strans legata de cea franceza tocmai prin acest proces de importatie integrala despre care ne vorbeste E Lovinescu. Moda feminina romaneasca se supune acelorasi legi ale imitatiei si anume ea este preluata de la francezi, de sus in jos, mai intai in paturile superioare unde receptarea noutatilor este foarte mare.
Tinand cont de natura revolutionara a formatiei noastre, prin contact brusc si diferenta de nivel, imitatia a luat la noi un caracter de integralitate, adica am imprumutat formele Apusului fara distinctie, in masa. Este adevarat ca aceasta imitatie servila are loc doar in prima parte a procesului, cea de-a doua parte fiind puternic imprimata cu spiritul critic
Prezenta in tara noastra a negustorilor, croitorilor, modistelor, coaforilor straini , in special francezi si germani, si care lucrau dupa jurnalele aduse cu ei, reprezinta un argument in favoarea sincroniei vestimentatiei romanesti cu moda in vigoare din Occident. De retinut totusi ca doar elita bucuresteana si ieseana erau intr-adevar in pas cu moda occidentala. Restul populatiei nu avea un ritm de asimilare atat de rapid. Pentru a fi in pas cu moda era nevoie de mijloace materiale, indispensabile pentru achizitionarea unor toalete luxoase si costisitoare.
Dupa cum stim, numarul inventiilor sau al ideilor originale ale unui popor este limitat, putem spune deci ca imitatia este prima forma a originalitatii, in sensul ca prin adaptarea la unitatea temperamentala a rasei, orice imitatie ia cu timpul un caracter specific. In concluzie originalitatea civilizatiei noastre consta in adaptare si in prelucrare.
Tonul modei era dat in continuare de marile capitale europene, Paris cu precadere, apoi Viena, St Petersburg si mai tarziu Londra. Initial, boierii isi comandau hainele chiar de la sursa, la marii croitori europeni. Cu timpul marile case de moda isi deschid sucursale la noi, unde nevoia de eleganta devine imperioasa. Treptat si croitorii romani „se ingenuiaza in modele cat mai luxoase si sofisticate, pe gustul epocii si dupa punga comanditarului”.
Incet , dar sigur, gustul elegantelor noastre este stabilizat si orientat de maestrii croitori straini si locali.
„ Sa fim siguri ca ceea ce a fost adoptat in Franta, tara luxului si a elegantei, va fi adoptat si la noi”.
Iata ce scrie un ziar roman in 1898: „In zadar se incercara Germanii sa introduca lucruri noi in moda, numai Francezilor le este dat sa faca aceasta”.
In special curentul junimist este cel care critica imitarea servila a formelor civilizatiei apusene. C Negruzzi crede ca procesul formatiei culturii noastre este pur imitativ: „am luat totul de la altii, superficial. Ni se pare ca prin asta intram busta in civilizatie. Si apoi, fiindca civilizatia se introduce prin femei, incepem a avea si noi loretele noastre, fetele de marmora,[…] incepem a avea luxul ”.
Aceasta atitudine fata de imitatie nu este specifica doar curentului junimist, avem exemple de francezi care privesc cu ochi critic starea de fapt din Romania. Francezul de Mouy in cartea sa „Lettres du Bosphor: Bucarest, Constantinople, Athenes” din 1879, critica situatia capitalei romanesti: este aceeasi antitesa ca in toata tara „intre luxul frances sau rusesc si miseria orientala. Elementele par a fi reunite prin hasard mai curand decat prin atractiile vietii impreuna”. Trec alaturi popi zdrentuiti si echipagii de lux, nicaieri originalitate, nicaieri armonie.
Si aceste defecte le semnaleaza in toata viata noastra, rapid transformata. Romanii sunt „o rasa inca rau echilibrata, care ia adesea viciile drept eleganta (…), si totul este de ordin composit, facut din bucati, nicaieri o forma caracteristica, o societate distincta. De fapt ei nu au nici fisionomie bine hotarata, nici o literatura, nici industrie, nici arhitectura care sa le apartina si nu pot concepe alt progres decat imitatia mai mult sau mai putin fericita a popoarelor europene”. Francezul a remarcat diferentele sensibile intre elita si masele populare si crede ca elita „s-a adaptat doar la suprafata, moravurilor si formelor exterioare de viata occidentala, pe cand masele largi si-au pastrat fondul lor taranesc local” .
Concluzia este că „ orice s-ar face, orice s-ar zice, tot Parisul rămâne centrul prin excelenţă al bunului gust şi care învaţă femeile din lume arta de a se îmbrăca bine”.
Ori de câte ori doamnele admirau într-un magazin o pălărie, o rochie, o haină, o fantezie oarecare, de regulă vânzătorul adauga „obiect parizian, model sic din rue de la Paix”.
|
