Azi, Dani s-a sculat primul, foarte de dimineata si m-a anuntat ca sta acasa, ca nu vrea la gradinita. M-am mirat si l-am intrebat daca ii place la gradinita.
-Place la gadinita. Meg-merg cu tine, mama. Tau-stau cu mama.
Am incercat sa inteleg de ce si-a schimbat atitudinea, tinand cont ca primele 3 zile a fost foarte incantat si era primul la usa. M-am gandit ca poate s-a suparat ieri, pentru ca l-am lasat prea putin la toboganul de la gradinita, sau a fost dezamagit ca nu a venit buni si Mircea sa-l ia, asa cum ii spusesem. M-am gandit ca mica disputa de ieri, cu ceilalti copii, pentru gara de jucarie, i-a taiat elanul, la fel si oboseala. Pana la urma cred ca toate l-au afectat intr-o oarecare masura.
Azi nu a mai mers asa voios pe strada, cu ghiozdanelul lui albastru cu ursulet. M-am gandit sa-i distrag atentia si i-am propus o plimbare cu tramvaiul, e drept, cam scurta, doar o statie. A parut incantat dar cand s-a vazut in fata gradinitei, a dat inapoi. Fara prea mare tragere de inima, a intrat dar s-a agatat de mine si a inceput sa planga, vorbind mereu si repede, incat imi era greu sa-l inteleg. Educatoarea era uimita sa-l vada plangand.
- Tau-stau cu mama. Meg-merg afaa-afara cu mama.
Am incercat sa-l linistesc, i-am aratat mormanul de jucarii din mijlocul clasei, unde erau si o multime de farfurii si cani. Raspunsul lui a fost sec: Nu e fafuia-farfuria mea. Educatoarea l-a pus sa stea pe un scaun si el i-a raspuns: Veau caunul vede-vreau scaunul verde.
Mi se facuse brusc foarte cald. Noroc ca reactia educatoarei, adica mi-a inchis usa in nas, m-a scos din strangerea de inima care ma cuprinsese si ma indemna sa stau cu el, sau mai rau sa-l iau de mana si sa plec de acolo. Stiam ca mai plangea putin si la psihologoped, dar ii trecea repede. Acum nu stiam cat va dura episodul de plans, si cum va reusi educatoarea sa-l linisteasca. Mai ales ca fetitele de abia asteptau motiv sa planga.
M-am intors abatuta acasa, unde Mircea plangea de zor dupa mine si dupa Dani.
L-am luat mai devreme pe Dani de la gradinita, pe la 11. Si am trimis-o pe buni sa vad cum reactioneaza la vederea ei, pentru ca de saptamana viitoare il duc eu dimineata si buni si Mircea il vor lua la pranz. Am aflat ca Dani s-a linistit foarte repede, dupa ce am plecat.
Cand l-am intrebat ce a facut la gradinita, Dani mi-a spus: M-am jucat cu un copil, dar fara alte detalii.
In parc cand l-am dus, s-a jucat mai mult cu Mircea. La un moment dat, a venit un baiat la el si l-a intrebat cati ani are. Dani a vrut sa-l evite, nu i-a raspuns si nici nu s-a uitat la el. Noroc ca baiatul a insistat si Dani i-a raspuns pana la urma: 4 ani.
- Eu am 5 ani, sunt mai mare, a jubilat baietelul.
- Eu gatec-gatesc la aagaz-aragaz, a fost conversatia lui Dani.
-Hai sa gatim impreuna, s-a aratat dispus baiatul.
Si au gatit, baiatul un snitel cam tare dintr-o piatra plata, gri, iar Dani a incalzit laptele pentru el si Mircea, intr-un biberon din geanta de la carucior. Ma uitam la el cum intorcea butoanele de la aragazul de jucarie, din parc, si ma bucuram ca totusi, indiferent daca este suparat, dintr-un motiv sau altul, comunica cu ceilalti. Este adevarat, conditia numarul 1, este ca ceilalti sa insiste putin.
Si maine va fi o alta zi, sper mai buna. Si sedinta cu parintii.
-Place la gadinita. Meg-merg cu tine, mama. Tau-stau cu mama.
Am incercat sa inteleg de ce si-a schimbat atitudinea, tinand cont ca primele 3 zile a fost foarte incantat si era primul la usa. M-am gandit ca poate s-a suparat ieri, pentru ca l-am lasat prea putin la toboganul de la gradinita, sau a fost dezamagit ca nu a venit buni si Mircea sa-l ia, asa cum ii spusesem. M-am gandit ca mica disputa de ieri, cu ceilalti copii, pentru gara de jucarie, i-a taiat elanul, la fel si oboseala. Pana la urma cred ca toate l-au afectat intr-o oarecare masura.
Azi nu a mai mers asa voios pe strada, cu ghiozdanelul lui albastru cu ursulet. M-am gandit sa-i distrag atentia si i-am propus o plimbare cu tramvaiul, e drept, cam scurta, doar o statie. A parut incantat dar cand s-a vazut in fata gradinitei, a dat inapoi. Fara prea mare tragere de inima, a intrat dar s-a agatat de mine si a inceput sa planga, vorbind mereu si repede, incat imi era greu sa-l inteleg. Educatoarea era uimita sa-l vada plangand.
- Tau-stau cu mama. Meg-merg afaa-afara cu mama.
Am incercat sa-l linistesc, i-am aratat mormanul de jucarii din mijlocul clasei, unde erau si o multime de farfurii si cani. Raspunsul lui a fost sec: Nu e fafuia-farfuria mea. Educatoarea l-a pus sa stea pe un scaun si el i-a raspuns: Veau caunul vede-vreau scaunul verde.
Mi se facuse brusc foarte cald. Noroc ca reactia educatoarei, adica mi-a inchis usa in nas, m-a scos din strangerea de inima care ma cuprinsese si ma indemna sa stau cu el, sau mai rau sa-l iau de mana si sa plec de acolo. Stiam ca mai plangea putin si la psihologoped, dar ii trecea repede. Acum nu stiam cat va dura episodul de plans, si cum va reusi educatoarea sa-l linisteasca. Mai ales ca fetitele de abia asteptau motiv sa planga.
M-am intors abatuta acasa, unde Mircea plangea de zor dupa mine si dupa Dani.
L-am luat mai devreme pe Dani de la gradinita, pe la 11. Si am trimis-o pe buni sa vad cum reactioneaza la vederea ei, pentru ca de saptamana viitoare il duc eu dimineata si buni si Mircea il vor lua la pranz. Am aflat ca Dani s-a linistit foarte repede, dupa ce am plecat.
Cand l-am intrebat ce a facut la gradinita, Dani mi-a spus: M-am jucat cu un copil, dar fara alte detalii.
In parc cand l-am dus, s-a jucat mai mult cu Mircea. La un moment dat, a venit un baiat la el si l-a intrebat cati ani are. Dani a vrut sa-l evite, nu i-a raspuns si nici nu s-a uitat la el. Noroc ca baiatul a insistat si Dani i-a raspuns pana la urma: 4 ani.
- Eu am 5 ani, sunt mai mare, a jubilat baietelul.
- Eu gatec-gatesc la aagaz-aragaz, a fost conversatia lui Dani.
-Hai sa gatim impreuna, s-a aratat dispus baiatul.
Si au gatit, baiatul un snitel cam tare dintr-o piatra plata, gri, iar Dani a incalzit laptele pentru el si Mircea, intr-un biberon din geanta de la carucior. Ma uitam la el cum intorcea butoanele de la aragazul de jucarie, din parc, si ma bucuram ca totusi, indiferent daca este suparat, dintr-un motiv sau altul, comunica cu ceilalti. Este adevarat, conditia numarul 1, este ca ceilalti sa insiste putin.
Si maine va fi o alta zi, sper mai buna. Si sedinta cu parintii.
17 September 2009 at 15:36
Totuşi episodul s-a încheiat cu bine, în această zi.
Curaj, succes şi noroc şi pentru următoarele zile!