twitter
rss

Dupa o pauza cam mare, de aproape o saptamana, azi l-am dus pe Dani la gradinita. Asa cum ma asteptam, a inceput sa planga atunci cand l-am impins usor in clasa, si sa spuna: Mama veau sa stau cu tine. L-am pupat si l-am asigurat ca ne vedem in curand, si sa o astepte pe buni, la pranz.

Aseara am hotarat sa schimb povestea, daca pana acum ii spusesem ca stau in alta camera, tot la gradinita, acum i-am spus ca ma duc la servici, asa cum face si tata.

Azi au avut engleza, de la 11 la 11 si jumatate, dar Dani nu a stiut sa-mi raspunda ce au invatat azi. Cred ca va trebui sa vorbesc cu domnisoara respectiva, sa vad ce cuvinte noi au invatat. Ma supara faptul ca Dani nu este receptiv la ceea ce il pot invata altii. Cu mine invata foarte repede cuvinte in engleza. Ultimele cuvinte au fost legate de jucariile lui: dog, cat, cup, dworf, house, bucket, car, truck. Si oricand il intreb cum se spune in engleza un lucru, imi raspunde fara ezitare. Si pot spune ca stie cam 20 de cuvinte, deocamdata. Uneori cand povesteste, foloseste cuvinte in romana si in engleza.

Buni mi-a spus ca a aflat de la Doamna, ca Dani s-a tavalit azi pe jos. De altfel a recunoscut si el singur, dar nu mi-a dat si motivul pentru care a facut-o. Mi-a spus ca au colorat si a baut putin lapte. A fost destul de scump la vorba.

O sa vorbesc eu mai multe, maine, cu Doamna. Oricum am hotarat sa-l duc doar 3 zile: marti, miercuri si joi, pentru ca marti si joi au engleza, iar miercurea vine de obicei, o data pe luna teatrul de papusi. Vinerea mergem la psihologoped, si cred ca marti la centrul logopedic nr. 6, la alt psihologoped. Nu strica niciodata inca o ora de logopedie, mai ales ca este gratuita.

Aici am gasit un eveniment interesant legat de autism. Nu stiu ce impact va avea, dar sigur este foarte interesant.

Fundaţia „Pentru Voi” va organiza luna aceasta o expozitie de postere, avand drept scop promovare serviciile din domeniul autismului precum şi dezvoltarea de parteneriate între organizaţiile participante la conferinţă.

Această expoziţie va fi amenajată în incinta Hotelului Timişoara, 12 octombrie între orele 09.00 – 10.00.

Poster preluat de pe www.autism.ro

Dani si-a asezat o perna pe marginea patului, s-a cocotat triumfator pe ea si se uita in jos, la covor, in timp ce-si leagana alene picioarele. Ma uit la el si-l intreb:

-Ce faci acolo Dani?
-Stau pe malul asta. Ma uit la apa, cuge-curge in cascada.
-Bine, ii raspund eu si ma uit mai departe la televizor. Dar Dani ma invita insistent:
-Mama, stai pe malul lui Mitea, acolo!
-Dar ce faci tu acolo? Pescuiesti? continui eu conversatia.
-Da, pecuiec cu undita. Am pins pestele, si exemplifica cu miscari largi.
-Bravo tie, il laud eu incantata de debitul verbal de care da dovada, dar si de imaginatia lui.
-Ma aunc in apa, ma anunta el si plonjeaza imaginar pe covor. Inot in apa. Acum ma uc-urc pe mal, si se catara din nou pe perna. Nu se misca malul meu, a amas-ramas in picioare.
Incantat ca-l vede pe Mircea interesat de jocul lui, Dani continua:
-Mitea sta ca mama, pe mal. Eu stau cu el pe mal.
Apoi se razgandeste si ajunge la concluzia:
-Nu incap adoi-amandoi. Am ocupat eu locul lui Mitea. Am dat Mitea gos-jos.
Apoi crescand intensitatea vocii, ma anunta amuzat:
-Mitea a cadut-cazut in apa. S-a udat.
Dar cand Mircea a hotarat sa se ridice de pe covor, pardon, din apa, si sa escaladeze perna-mal, miscand-o serios, Dani a ripostat:
-Mitea a sticat malul. Mitea du-te pe malul tau.
Dupa ce-si repara meticulos malul, adica aranjeaza cum vrea perna, il aud:
-Stau si eu pe mal. L-am epaat-reparat.

Daca tot stam acasa, raciti, mai mult eu decat ei, trebuie sa le umplu copiilor timpul cu ceva. S-au plictisit si de uitat la videoclipuri de pe youtube, clasicele cantecele despre animalute, s-au plictisit si de Super Bebe, le stiu deja integral.

Asa ca se mai amuza cu cate o carticica noua, cu poze neaparat, se ascund prin toate paturile, se mai cearta pentru o masinuta. Dani s-a gandit ca piramida de cercuri nu mai este interesanta, asa ca a luat cate un cerc si si-a facut coronita, bratari la picioare si la maini. Haios de altfel, numai ca cercul-coronita aluneca prea des, bratarile de la mana la fel, noroc cu cele de la picioare, mai fixe. S-a gandit ca daca sta pe jos si apropie si departeaza picioarele, cu cercurile din dotare, in jurul gleznelor, s-a echipat cu roti, cum spune el, si se lasa sa alunece usor pe cercuri.

Alta distractie este laptopul broasca testoasa, de jucarie evident. Ii plac activitatile de recunoastere a glasului animalelor si alegerea imaginii potrivite. Se numeste Cine vorbeste? Ii place si activitatea de karaoke, mai ales In padurea cu alune.

Si Mircea incearca, saracul, sa se atinga si el de laptop, dar fara prea mare succes.

Acum, de exemplu, Dani se uita pe o carte de povesti si explica fiecare imagine, cu lux de amanunte. Spune ca "citeste".

Azi am fost la psihologoped, si a fost incantat de sarpele-puzzle cu litere si numere, din lemn. Am sa ma abtin sa-i mai cumpar chiar toate materialele pe care le are si doamna, pentru ca altfel se plictiseste acolo. Asa macar se duce cu placere, pentru noile jocuri.

Related Posts with Thumbnails